Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, îşi susţine, miercuri seara, în faţa membrilor PD-L Timiş, moţiunea cu ajutorul căreia vrea să ajungă preşedinte naţional al PD-L. Udrea a ales o oră ciudată pentru moţiunea sa, „Noul PDL – O nouă Românie”.
Fostul ministru se întâlneşte de la ora 20 cu colegii din Timiş. Luni, fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, şi-a prezentat la sediul PD-L Timiş moţiunea „Reformiştii”. Aceasta a declarat că aici a avut parte de cel mai mare număr de persoane prezente, dintre toate lansările de până acum.
Ultimul candidat care îşi va prezenta moţiunea la Timişoara va fi chiar senatorul PD-L de Timiş, Vasile Blaga, liderul partidului la această oră. Acesta vine joi. Convenţia Naţională a PD-L în urma căreia va fi aleasă o nouă conducere are loc la Bucureşti, pe 23 martie. 140 de delegaţi din Timiş vor vota pentru unul dintre cei trei candidaţi la şefia PD-L: Blaga, Udrea sau Macovei.
Teoretic, toate voturile „portocaliilor” din Timiş vor merge către Vasile Blaga, susţinut necondiţionat de şefia PD-L Timiş. La Convenţia Naţională a PD-L vor vota în jur de 5.000 de delegaţi.
Comentarii prin facebook