Timişoara va celebra Ziua Europei cu un nou concert pe Bega, organizat, ca și acum cinci ani, de Filarmonica Banatul. Data trecută au fost zeci de mii de spectatori, iar acum se anunță un show deosebit, cu speranța că publicul va fi cel puțin la fel de numeros.
Locul va fi acelaşi. Soliștii vor pluti pe apa canalului, în timp ce orchestra va sta pe un ponton. Sunt singurele detalii similare cu evenimentul din 2008. „Foarte mulţi timişoreni mi-au solicitat să repetăm spectacolul de pe Bega, eveniment care a avut un succes extraordinar Vom începe la ora 21, după apusul soarelui. Vom avea două soliste din Coreea de Sud şi, tot ca solistă, pe cea mai tânără concertmaestră a unei filarmonici din România, Cătălina Costin”, spune Ioan Coriolan Gârboni.
În rest, vor fi o serie de efecte speciale nemaivăzute la Timișoara, care, pentru moment, sunt ținute secret. De când a venit director la Filarmonica Banatul, Gârboni a organizat, o dată pe an, un concert gratuit ieșit din tipare. Așa a adunat zeci de mii de oameni la evenimentele sale: a dus orchestra și publicul într-o stație de betoane, la mănăstire, pe pista aeroportului sau a tras cu tunurile din fața Catedralei.
Comentarii prin facebook