Tineri și adulți cu autism au dansat zumba în centrul orașului și la mall, împreună cu voluntarii „Pentru voi” și alți tineri timișoreni.
Două flash mob-uri pentru conștientizarea autismului au avut loc sâmbătă la Timișoara. Mai multe persoane care suferă de acestă afecțiune și familiile lor, împreună cu voluntarii „Pentru Voi”, au împărțit pliante și au dansat zumba, într-o acțiune menită să atragă atenția asupra problematicii pe care o ridică această dizabilitate.
„Încercăm tot timpul să venim cu idei noi prin care să atragem atenția asupra activității pe care o desfășoară fundația. Încercam prin acțiuni cât mai inedite să atragem atenția lumii că există aceste persoane în comunitatea noastră, că au nevoie de noi și că avem nevoie, la rândul nostru, ca și comunitatea să se implice și să ne ajute pentru a-i ajuta pe cei cu autism și pe familiile lor”, a declarat PR-ul Fundației „Pentru Voi”, Nicoleta Ciocov.
Autismul este o dizabilitate de dezvoltare care apare de obicei în primii trei ani din viață. Afectează abilitățile de comunicare și socializare și este asociat cu rutine rigide și comportamente repetitive, cum ar fi, spre exemplu, aranjarea în mod obsesiv a obiectelor. Nu se cunoaște nici cauza apariției acestuia, nici tratamentul și durează toată viața. Cele mai recente studii arată că unul din o sută de copii are autism, fiind mai des diagnosticat decât diabetul sau cancerul.
Comentarii prin facebook