RATT, pusa sa caute solutii pentru ruta Calea Sagului – Fabric

Lucrările la pasajul Michelangelo reprezintă o problemă pentru timişorenii care trebuie să ajungă, din Calea Șagului, în zona Fabric. După ce s-a anunțat deja modificarea traseului Expresului 8, care oprește la Catedrală, primarul Nicolae Robu cere RATT să găsească o soluție și regretă că n-are microbuze.

În fiecare săptămână, primarul Nicolae Robu povestește despre cât de grozave vor fi lucrările la pasajul Michelangelo, dar a scăpat din vedere un lucru esențial. După deschiderea șantierului, timișorenii din zonele Steaua – Calea Șagului vor fi nevoiți să schimbe cel puțin două mijloace de transport în comun pentru a ajunge în Fabric. Asta, după ce linia Expresului 8 a fost modificată și se oprește la Catedrala Mitropolitană, exact ca și Linia 33.

Primarul Robu recunoaște că aceasta este, într-adevăr, o problemă și n-a pierdut ocazia să reflecteze, cu voce tare, asupra necesității… unor microbuze! „Pe Pestalozzi nu se va mai putea ajunge de pe Bd. Vasile Pârvan, asta în mod inevitabil. Aşa cum am declarat, se anunţă lucrări de anvegură care va face imposibil traficul în acea zonă. O să cer RATT să asigure o conexiune direct de la Catedrală pe un alt traseu până în zona de interes pentru mai mulţi cetăţeni. Vedeţi cât de importante ar fi fost nişte minibusuri”, a declarat liberalul. Luni dimineață, Robu a făcut prezența la organizarea de şantier. Au fost îndepărtate firele de troleibuz de pe stâlpii RATT şi au fost montate semnele de restricţionare a traficului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

adi a spus: (aprilie 8th, 2013 at 17:28 )

La doua jumatate nu erau decat doi muncitori care carau panouri reflectorizante,la patru nu mai era nimeni

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Aeroportul International Timisoara - 700px

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

Phoenix Buziaș

Phoenix Buziaș, performera Campionatului Județean: 27 de victorii din 27 posibile și peste 130 de goluri marcate

Un sezon de neuitat pentru echipa de fotbal din Buziaș, care a promovat cu multe etape înainte de încheierea sezonului, în Divizia „D”. Echipa din „stațiunea inimii tale” a avut un parcurs fantastic, iar după 27 de etape din cele 30 programate în Seria a III-a a Campionatului Județean – Liga 5, a reușit să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Phoenix Buziaș, performera Campionatului Județean: 27 de victorii din 27 posibile și peste 130 de goluri marcate

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Sorin Maxim, director general ADR Vest

Aflaţi cum puteţi accesa până la 200.000 de euro din fonduri europene

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a început seria seminariilor de informare cu privire la acordarea finanțările nerambursabile disponibile pentru microîntreprinderi din Regiunea Vest. Acestea beneficiază de noi oportunități de finanțare, în total fiind disponibile 10,7 milioane de euro în regiune. Sumele sunt oferite Axei prioritare 2 – Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflaţi cum puteţi accesa până la 200.000 de euro din fonduri europene

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste 7700 de timişeni au votat până la ora 8 a dimineţii în cadrul scrutinului pentru alegerile europarlamentare, arată datele Biroului Electoral Central, în timp la Referendum au ştampila pe cele două buletine peste 6700 de persoane. Conform primei raportări transmise de Biroul Electoral Central, în judeţul Timiş până la ora 8.00 votaseră 7749 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPDATE. Prezența la urne, în Timiș: la ora 16.00 au votat 32,35% din cetăţeni la europarlamentare, 29,04% la Referendum
Mobilizare masivă a românilor pentru comunităţile din majoritatea ţărilor europene. Până la ora 14.00, la cele 441 de secţii de votare din străinătate votaseră în cadrul alegerilor europarlamentare 125.808 de cetăţeni români, iar în locaţiile unde sunt asemenea secţii sunt la cozi alte mii de persoane. Mii şi mii de români stau la cozi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Românii din Diaspora ies la alegeri, la secţiile de votare din întreaga Europă / FOTO
La ora 14.00 adică la şapte ore de la deschiderea urnelor şi cu tot atâtea ore înainte de închiderea lor, s-au prezentat la alegerile europarlamentare 23,91% dintre românii cu drept de vot. La referendum, procentul a juns la 19,66%. Foarte interesant, pe primele locuri la prezenţă sunt judeţe care altădată erau codaşe, dar ştiute ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenţa la jumătatea votului. Valul anti-Dragnea tot mai uriaş. Judeţele anti-PSD, pe primele locuri
Accident rutier astăzi, puțin după ora prânzului, în localitatea timișeană Găvojdia. Două autoturisme s-au ciocnit, după ce unul dintre șoferi a intrat într-o depășire neregulamentară. Bărbatul vinovat, în vârstă de 32 de ani, este chiar cel care a ieșit mai șifonat din accident, fiind rănit. Șoferul circula pe DN6, dinspre Lugoj, înspre Caransebeș, atunci când...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident rutier în Timiș. Un bărbat a fost rănit, după ce a depășit neregulamentar
Reprezentanții USR au votat în jurul orei 10.00 la Școala nr. 30 din Timișoara. Useriștii ș-au declarat încrezători că lumea va ieși la vot. „Am votat pentru alegerile europarlamentare și pentru referendum, am votat pentru viitorul țării și pentru viitorul Timișoarei. Sunt încrezător și eu că va fi o prezență foarte mare astăzi, vedem și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderii USR din Timiș, la urne: Am votat pentru un parcurs european al României / FOTO
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com