Cu ocazia aniversării a 50 de ani de la semnarea tratatului de prietenie franco-germană, ambasadorul Franței la București și ambasadorul Republicii Federale Germane în România au organizat, la Senat, seminarul „Regionalizarea: abordări comparative franco-germane”, punctând diferențele și asemănările între modelul german și cel francez de regionalizare-descentralizare.
Vice prim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, prezent la acest eveniment, a remarcat că „cele două modele încearcă să ducă fiecare competență pe nivelul cel mai apropiat de cetățean la care poate fi exercitată în mod eficient”.
Privind oportunitatea regionalizării, Liviu Dragnea sublinia că după 2002-2003, când administrația și guvernul erau pregătite să adopte înființarea regiunilor administrative, însă s-au limitat doar la înființarea regiunilor de dezvoltare, anul 2013 este „singurul an în această perioadă istorică” în care pot fi înființate regiuni administrative, acestea reprezentând o necesitate pentru realizarea descentralizării administrative, pentru clarificarea atribuțiilor fiecărui nivel administrativ.
Senatorul Călin Popescu Tăriceanu, în luarea sa de cuvânt, a semnalat inutilitatea reformei administrative în absența reformei constituționale și a descentralizării: „Suntem în faţa unui moment aş spune crucial, în care trebuie să adoptăm o adevărată reformă constituţională, o nouă Constituţie, în care, bineînţeles, va trebui să avem un alt Senat, cu alte funcţiuni, aşa cum este fie în Franţa, fie în Germania, iar dacă regiunile nu vor avea şi o anumită autonomie economică, fiscală, pentru antamarea de proiecte şi vor trebui să lupte tot timpul pentru obţinerea de fonduri numai de la guvernul central, atunci, operaţiunea va fi pusă sub semnul întrebării”.
Primul ministru, prezent și el la acest seminar, a remarcat că experienţele acestor țări se pot folosi, succesele și dificultățile acestor țări pot fi aplicate, respectiv evitate, iar în contextul în care a existat o „incapacitatea cronică administrativă” de absorbţie a fondurilor europene la nivel central, și o eficență sporită la nivelul structurilor regionale, „sunt foarte multe resurse pe care un guvern regional le poate atrage şi le poate folosi mult mai bine decât un guvern central, iar un grup de funcţionari din Ministerul de Finanţe nu poate ști mai bine decât un guvern local şi regional cum trebuie folosite acestea”, în interesul cetățenilor.
Același subiect a fost abordat de premier și la Adunarea Generală a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, unde a atenționat asupra responsabilizării președinților de consilii județene privind acest demers („mingea e la dvs. Vă rog doar să nu o blocaţi sau să nu o aruncaţi în tribună. Vă rog să o jucaţi cu bună credinţă”), întrucât „dvs puteţi să faceţi ca acest proiect să se realizeze sau puteţi, de asemenea, să-l îngropaţi pierzând totul şi îngropând totul în gelozii mici politice, locale, în interese mărunte”.
Cu ocazia unui alt eveniment derulat în aceste zile la București, un seminar cu tema „Bune practici in utilizarea fondurilor europene România-Germania”, s-a readus în discuție impactul potențial al regionalizării și descentralizării asupra absorbției fondurilor europene în România.
Atât Sonja Kreibich, consilier economic și comercial la Ambasada Germaniei la București, cât și Birghit Schliewenz, expert pentru dezvoltare regională, au subliniat că datorită unor planuri de dezvoltare regională în acord cu realitățile zonale, datorită deciziei și apropierii factorilor decizionali de cetățeni, controlul implementării fondurilor va fi mai strict iar alocarea acestora se va face în functie de nevoile reale ale zonei, pentru implementare de soluții adaptate specificului local, pe baza unei programări a fondurilor structurale pentru perioada 2014-2020 care să plece de la nevoile de baza ale comunitatilor locale, evidențiate în planuri de dezvoltare locală, pe baza cărora să se elaboreze, ulterior, planuri de dezvoltare la nivel județean, regional și național.
Situație în care, din nefericire, România nu se regăsește, întrucât practic s-a ajuns în situația în care planurile de dezvoltare regională să fie întocmite concomitent cu cele de dezvoltare națională, lipsind astfel abordarea „bottom-up” care caracterizează sistemele europene de gestiune a fondurilor structurale.
Comentarii prin facebook