Marian Walter

Economia post revoluționară a României a scos la suprafață mai mulți băieți deștepți decât oameni de afaceri plecați la muncă cu biblia capitalismului sub braț. Printre cei plecați la vânătoare de chilipiruri politice a apărut și Florian Bușcă, acționar o vreme la clubul de fotbal Dinamo și fin al ex-ministrului Transporturilor Miron Mitrea (PSD).

Personajul este cunoscut și pentru faptul că l-a scos din țară pe urmăritul general Necolaiciuc, refugiat în SUA (via Chișinău) pentru țepe grele date statului ca șef la CFR. Omul se mai lăuda că avea milionul de lei la revoluție din vânzarea de butelii în frăție cu Cristi Borcea. Apoi a plecat la luptă cu contractele de stat prin tot felul de relații de cumetrie, cum o și recunoaște în presa vremii, pentru ca mai apoi să devină respectabil om de afaceri în ridicarea gunoiului stradal, pază și protecție, ridicări de mașini și nu numai.

S-a plictisit să stea în umbra acționarilor majoritari la Dinamo și a luat drumul Clujului. Însă cu o altă identitate. De ceva vreme omul a devenit Florian Walter, schimbarea de nume având, se pare, legătură cu eliberarea unui cazier judiciar favorabil într-o afacere cu baza militară americană de la Kogălniceanu. Nou-nouț, Walter preia clubul fanion al capitalei Ardealului, Universitatea, ai căror fani așteptau cu sufletul la gură un om de afaceri care să ofere explozia de care avea nevoie o astfel de echipă, după ce ani de zile a fost susținută din banii comunității locale, la limita supraviețuirii. După un an fără realizări notabile, Florian Walter își ia jucătorii de valoare și se mută la Petrolul Ploiești, o altă echipă cu suporteri și istorie. Modul prin care a deturnat valori de la clubul U Cluj a atras atenția procurorilor, însă fără un rezultat în vreo instanță penală.

Intrat în conflict cu pretențioasa galerie a „Șepcilor Roșii”, Walter a știut că Ploieștiul îl așteaptă cu brațele deschise, cu un club ca nou, trecut în administrația consiliului local, și cu un stadion proaspăt renovat. Petrolul era în faza în care a reușit să scape de o altă combinație penală în acționariat. Liviu Luca și Petromservice-ul sindical, condiții perfecte pentru ca Walter să clocească o implicare „în umbra” unor afaceriști locali cu numele Capră. O superbă galerie, o mutare în bloc a propriilor jucători de la Cluj, o investiție în club bănuită a fi condiționată de primirea de contracte municipale, toate au constituit ingredientele unui sezon perfect pentru Petrolul. Locul trei în prima ligă și un succes în finala Cupei României, cu CFR Cluj.

N-au fost numai zâmbete, lapte și miere. În repetate rânduri, Walter a atras atenția edililor locali că s-ar putea să se supere, să-și ia jucăriile și să se retragă din fotbal. Ba chiar s-a implicat în discuții cu primarul Boc pentru revenirea la „U” Cluj. Apoi, chiar după finala de Cupă câștigată sâmbăta trecută, „Gunoierul” a explicat cât de greu îi este să tot bage bani în fotbal și că plecarea sa este tot mai probabilă. Ce l-ar putea opri? Bănuiesc că stadioanele pline meci de meci, nebunia creată în jurul fotbalului într-un oraș mort precum Ploieștiul, dar și o implicare mai puternică a administrației locale, chiar mai substanțială decât cele trei milioane de euro promise după victoria cu CFR-ul.

Să știți că orice izbitoare asemănare între Florian Walter și Marian Iancu este pur și simplu „întâmplătoare”. Iar deosebirea dintre modul în care ar fi văzută ca salvatoare rămânerea lui Walter la Ploiești și hulită revenire la Timișoara a unui nou Iancu, fie și cu nume schimbat, într-un parteneriat cu acționariatul public al CLT și CJT, ține în mare măsură de manipulare și de „specificul” local. Și, fără supărare, aș adăuga că orice încercare de asemănare între galeria de 25.000 de ploieșteni deplasată la București și ce se mai întâmplă astăzi în tifoseria timișoreană este abuzivă și mai ales tristă. Wagner? Marian Wagner n-ar suna mai frumos?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

MO a spus: (iunie 5th, 2013 at 13:41 )

UNDE ESTI TU MARIANE……..NE E DOR DE TINE …..

birlic a spus: (iunie 7th, 2013 at 11:44 )

abia acu m-am prins de ce Velcea e tot antrenor la Poli indiferent de initialele din fata , e tot mana iancului ,el impreuna cu velcea a descomplectat lotul anul trecut ca acum tot impreuna sa-i faca pe plac binevoitorului sau .Primaria si Consililiul judetean sunt marionetele iancului .Bravos, de cap sa va fie bleoazbelor ,ca de noi ce-o vrea al de sus … nu de la federatie!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean

Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde

Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Handbaliștii viola și-au aflat adversarul din turul al treilea al EHF European Cup. Tragerea la sorți de astăzi le scoate în cale formația muntenegreană RK Lovćen Cetinje. Cele două grupări au în comun faptul că au fost antrenate în trecut de Pero Milosevic. Cu antrenorul muntenegrean la timonă, SCM Poli a cucerit Cupa României în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar mai greu pentru SCM Poli în Europa. Alb-violeții au meci de campionat, miercuri
Spectacolul din tribune a fost înlocuit cu ecrane reci, iar fanii au devenit simpli pioni în goana după rating. Programările absurde ale meciurilor lasă suporterii în afara stadioanelor, transformând sportul rege într-o afacere de studio. Iar fanii alb-violeți sunt printre cei mai dezavantajați de programările Digi. Peluza Sud Timișoara a fost mereu recunoscută pentru spiritul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbal pe sticlă, stadioane goale: cum confiscă televiziunile spiritul Timișoarei. Ultimul caz, Poli – Reșița, programat într-o zi de luni la o „oră lucrătoare”
Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
Senatorul AUR Ciprian-Titi Stoica a acuzat echipa fanion a Banatului, Poli Timişoara, că ar fi implicată în meciuri trucate. El îi acuză pe preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi fostul primar, Dominic Fritz că ar fi fost implicaţi în aceste blaturi. Pe de altă parte, Stoica se recomandă ca mare polist.  Senatul a dezbătut şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei
Orașul de pe Bega va găzdui, pe 26 noiembrie, evenimentul Meet Timișoara, o platformă de întâlniri din România construită pentru a-i pune față în față pe furnizorii de servicii pentru evenimente dedicate profesioniștilor cu cei care au nevoie de ele. Evenimentul este organizat de Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației, prin Timișoara Convention Bureau,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Capitala Banatului găzduiește Meet Timișoara, prima întâlnire a celor care activează în industria de evenimente din România, Serbia și Ungaria
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus, a fost desemnată laureata de anul acesta a premiului Timișoara pentru Valori Europene. Premiul îi va fi înmânat la Timișoara în cadrul unei ceremonii de gală, care va avea loc în data de 6 noiembrie, în cadrul Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Distincția vine la pachet cu un premiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lidera opoziției din Belarus va primi premiul Timișoara Award for European Values
Consiliul Județean Timiș caută furnizor pentru patru noi autoutilitare. Acestea ar urma să ajute administrația județeană în desfășurarea activității, iar suma oferită la licitație se apropie de jumătate de milion de lei. Conform licitației lansate pe SEAP, CJT dorește să achiziționeze patru autoutilitare pentru parcul propriu al Consiliului Județean Timiș. Acestea sunt necesare, se spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană vrea să achiziționeze patru noi autoutilitare, cu alimentare pe motorină
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.