Ce „descoperiri” a mai facut viceprimarul Stoia: garsoniere care nu exista

Într-o continuă goană după publicitate, viceprimarul PSD Traian Stoia face ce face și mai produce câte o „mare descoperire”, tratată ca atare și în media pe care o controlează, spre disperarea primarului Nicolae Robu. De cele mai multe ori dă cu bățul în baltă, acoperindu-se de ridicol spre deliciul angajaților din primărie care știu cu ce se mănâncă administrația. Ultima „mare descoperire” a trimisului special al fraților Cristescu în Primăria Timișoara: 111 garsoniere.

Primăria ar deține, în acte, aceste garsoniere care, în realitate, nu există. Acestea ar fi trebuit construite într-un imobil monument istoric din Piața Traian. Din start, e discutabil cum structura de rezistență a unei clădiri monument istoric poate suporta modificări pentru amenajarea a 111 garsoniere. De altfel, un locatar a dat în judecată primăria și, din anul 2000, când a fost demarată toată această afacere, nu s-a mai întâmplat nimic. Trebuie spus că și legislația referitoare la monumentele istorice s-a modificat mult după anul 2000.

Traian Stoia vrea însă acum ca municipalitatea să continue investiția la aceste locuințe, găsind deja și destinatarii. „Vrem să vedem care sunt costurile de finalizare a acestei lucrări. După părerea mea, să facem 52 de garsoniere care le vom putea repartiza unor tineri care au absolvit nişte şcoli şi care să rămână aici şi să îşi facă o familie“, a declarat Stoia. El vrea să-l aducă la fața locului și pe primarul Nicolae Robu, pentru a găsi soluții împreună.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Seby a spus: (iulie 13th, 2013 at 22:50 )

Cred ca-i forba de „trimisul pe Pamant” al fratilor Cristescu, altfel nu-mi explic avalansa de succese aproape magice. Precis deliciosul dom’ Stoia o sa …. Nu, nu, va spun alta data. Pa!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat

Declarativ, PSD susţine că îşi doreşte o lege care să interzică cumulul pensiei cu salariul pentru “speciali”, ba chiar a pus acest lucru printre condiţiile pentru susţinerea Guvernului Tomac. În spatele cortinei, PSD a făcut tot ce se poate pentru a bloca acest proiect, sprijinind astfel miile de foşti securişi, poliţişti sau judecători care cumulează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara se bate cu echipe din prima ligă pentru semnătura lui Diego Živulić

Încă un nume important în curtea alb-violetă? Poli Timișoara negociază intens transferul lui Diego Živulić, mijlocașul defensiv croat de 34 de ani, care tocmai și-a anunțat plecarea de la Oțelul Galați. Clubul bănățean, nou-promovat în Liga 2, vrea să dea o nouă lovitură puternică pe piața transferurilor din această vară. Pentru croat se bat însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara se bate cu echipe din prima ligă pentru semnătura lui Diego Živulić
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul

Proiectul „Teren comun – peisaje pe Bega”, care aduce împreună artiști, cercetători, arhitecți, peisagiști și oameni preocupați de natură și de transformările orașului continuă la Timișoara. În ultimele două luni, proiectul a propus mai multe întâlniri prin care participanții au explorat diferite moduri de a înțelege peisajul urban. ”Am plantat împreună în Grădina Urbană a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Încă un nume important în curtea alb-violetă? Poli Timișoara negociază intens transferul lui Diego Živulić, mijlocașul defensiv croat de 34 de ani, care tocmai și-a anunțat plecarea de la Oțelul Galați. Clubul bănățean, nou-promovat în Liga 2, vrea să dea o nouă lovitură puternică pe piața transferurilor din această vară. Pentru croat se bat însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara se bate cu echipe din prima ligă pentru semnătura lui Diego Živulić
Proiectul „Teren comun – peisaje pe Bega”, care aduce împreună artiști, cercetători, arhitecți, peisagiști și oameni preocupați de natură și de transformările orașului continuă la Timișoara. În ultimele două luni, proiectul a propus mai multe întâlniri prin care participanții au explorat diferite moduri de a înțelege peisajul urban. ”Am plantat împreună în Grădina Urbană a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul
Ofertă generoasă de la UPT pentru noul an academic. Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat, confirmând atât nevoia tot mai mare de specialiști în domenii tehnice și conexe, cât și încrederea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 2300 de locuri bugetate oferă UPT! Ultimele informații despre admiterea la cea mai veche instituție academică de învățământ din Vestul țării
Declarativ, PSD susţine că îşi doreşte o lege care să interzică cumulul pensiei cu salariul pentru “speciali”, ba chiar a pus acest lucru printre condiţiile pentru susţinerea Guvernului Tomac. În spatele cortinei, PSD a făcut tot ce se poate pentru a bloca acest proiect, sprijinind astfel miile de foşti securişi, poliţişti sau judecători care cumulează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat
O frumoasă inițiativă de „uniune” în ceea ce privește fotbalul, are loc în aceste zile la Sacoșu Turcesc, pentru că nu-i așa, sportul rege ne leagă pe toți. Așadar, primarul Iulian Brocia face un sondaj printre sacoșeni și va deschide tribuna oficială de la Căminul Cultural, ca partidele să fie văzute împreună, într-o atmosferă deosebită....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionatul Mondial de fotbal se trăiește intens și la Sacoșu Turcesc
Un grav accident rutier mortal s-a produs miercuri, 10 iunie 2026, în jurul orei 15:30, pe DN 6, în apropierea localității Mehadia din județul Caraș-Severin. Impactul violent a avut loc între un autoturism și un autotren (TIR). O tânără de 24 de ani a decedat. Aceasta a rămas încarcerată în stare de inconștiență și, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grav accident în Banat! O femeie a murit, un bărbat este în stare gravă, iar un copil a ajuns la spital
La doar câteva ore de la lansarea propunerii administrației județene privind realizarea unei parcări subterane vizavi de Spitalul Județean, Primăria Timișoara răspunde propunerii. Și spune că în locația respectiva nu se poate face, pentru că e spațiu verde. Dar are alte două propuneri, una… destul de forțată. Elegant, municipalitatea spune că “are deschidere completă pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara răspunde propunerii CJ Timiș pentru o parcare vizavi de Județean. Nu se poate, e spațiu verde
Top