Liga I – Respectul, tot mai nerespectat

Respectul. Există două forme ale acestei noțiuni. Sau mai bine zis două direcții de manifestare – de la mine spre mine, adică respectul de sine, și de la mine spre alții, adică respectul pentru ceilalți. Două jumătăți ale aceluiași întreg. Nu poate exista una fără cealaltă. Dacă am grijă ca imaginea mea să nu fie terfelită, dar în același mă p.. pe cine am chef din jurul meu fără să țin cont de nimic, nu înseamnă că mă respect pe mine. Ba dimpotrivă, îmi stric imaginea arătând că sunt un tip grobian. Deci, cum spuneam, nu poate exista respect de sine fără respect pentru cei din jur.

acs poli

Respectul este o noțiune care devine din ce în ce mai puțin apreciată. Din ce în ce mai mulți oameni lipsiți de respect se fac sonori și vizibili la adresa altor oameni, crezând că asta e metoda prin care pot deveni respectați. Apoi, alți oameni încep să-i aprecieze (nu neapărat să-i și respecte) pe cei fără de respect. Lipsa de respect crește. Cerc vicios, cunoașteți noțiunea… Peste tot e la fel – în viața de zi cu zi, în politică, în sport…

Cât de greu ar fi fost, să zicem, ca Meme (în lipsa lui Jiji, care s-a înscris, puțin fără voia lui, la o facultate târzie) și Negoiță să fi dat mâna și să-și fi urat unul altuia succes mai departe? De ce era nevoie să fie inflamate spiritele la vestiarele National Arena? De ce? Din lipsă de respect. A lui Meme față de rivalii de la Dinamo și, implicit, față de sine. Că nu poți să spui că te respecți pe tine în timp ce împroști cu c… în stânga și-n dreapta.

Faza e că după o manifestare de genul ăsta, acum câteva săptămâni, în Macedonia, Meme a ajuns în doar câteva ore, la Poliție și a plătit și amendă. La noi, au luat cei în drept vreo măsură împotriva lui? Nu. De ce? Eu zic că tot din cauza lipsei de respect. Față de drepturile cetățenilor din banii cărora sunt plătiți, față de imaginea instituției pe care o reprezintă. De ce mai trebuia oare ca fanii lui Dinamo și Steaua să-și rupă oasele unii la alții prin tribune? Din lipsă de respect, bineînțeles. Păcat! Chiar a fost un meci frumos, umbrit însă de acțiunile unor oameni pentru care noțiunea de respect există doar atunci când se raportează alții la ei…

De ce a plecat oare Rednic pe ușa din dos de la CFR? Tot din cauza lipsei de respect. În primul rând, a antrenorului față de jucătorii pe care i-a găsit acolo și care au realizat niște performanțe. Înainte să ajungă el la club. Nu poți să mergi într-un colectiv, cu relații destul de bine puse la punct, și să nu respecți aceste relații, ba mai mult, să aplici legea junglei, pentru că tu ești șeful și ceilalți trebuie să aculte de tine. Respectul nu e o noțiune care vine de la sine odată cu funcția și atribuțiile de șef. Nu, respectul se câștigă. Cum? Prin respect. Față de colectivul pe care l-ai găsit acolo și, cum mai spuneam, față de tine ca individ. Adaptarea la mediu e și ea o formă de inteligență. Sau de respect. În al doilea rând, Rednic a plecat de la Cluj și din cauza lipsei de respect a conducerii față de tehnician, practică devenită literă de lege la gruparea lui Paszkany și Mureșan. Față de toți antrenorii care s-au perindat pe la club. Lucru care va face, mai mult ca sigur, ca echipa să fie o destinație din ce în ce mai puțin agreată de alți antrenori pe viitor.

Să nu mai vorbim de lipsa de respect a conducătorilor fotbalului de la noi față de regulamentele tot de ei votate și aprobate, pe care le calcă în picioare când, mai întâi, fac un meci de baraj care nu trebuia să aibă loc, apoi încearcă să schimbe total structura Ligii I, cu 20 de echipe în loc de 18. Asta, ca să amintim doar de acțiunile cele mai recente…

Sunt totuși și aspecte, atitudini și oameni în Liga I care merită din plin respectul nostru. Cred că ar trebui să-l respectăm pe Hagi, pentru inițiativa sa cu Viitorul Constanța, care a început, în doar câțiva ani, să producă jucători, deși se pare că a acceptat niște compromisuri rușinoase pentru a rămâne în prima divizie la finele campionatului trecut. Cred că merită respect ce face Contra la Petrolul. Despre care nu au urlat televiziunile că a eliminat pe Vitesse, ca atunci când Steaua a trecut de Ajax. Deși echipa din Arnhem s-a bătut constant la titlu în ultimii ani în Olanda, ca și „lăncierii“. Cred că mai merită respect și FC Botoșani, pentru că joacă fotbal.

Și Poli. Da, Poli. Sau, mă rog, ACS Poli, AC Recaș nu e Poli sau cum vreți voi să-i ziceți. Chiar dacă veți spune că e o echipă născută din interese politice. Că e echipa lui Robu sau a lui Rosenblum. Sau că e echipa lui Velcea. Timișoara a avut jucători de-a lungul timpului cu potențial mult mai mare decât cei de acum. Foarte mulți au meritat respectul fanilor, dar erau unii care veneau la stadion ca în vacanță, îți venea să strigi la ei să arunce semințele din buzunare, că a început meciul. Băieții de acum merită și ei respect, cel puțin până în prezent. Pentru că își respectă meseria, se respectă pe ei și-și respectă suporterii. Respect, băieți! (sursa foto: www.acspoli.ro)

Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Barbut = micutul BOLD din BANAT ! a spus: (august 13th, 2013 at 10:27 )

Barbut = micutul BOLD din BANAT !

emil tm a spus: (august 13th, 2013 at 16:42 )

adevarata poli e vreo 3 ligi mai jos… asta nue poli…

@emil tm a spus: (august 13th, 2013 at 17:18 )

daca erai decent spuneai ca adevarata poli a murit cam de mult. acs si asu sunt doar doua imitatii. iar ambitiile sunt la fel de idioate si de-o parte si de cealalta.

jaime a spus: (august 13th, 2013 at 18:24 )

Sigur ca da! Bine ca AEK/Fulgerul Bragadiru era Poli….Dar Recas nu e. Si pe ASU chiar Robu a infiintat-o, perversi fani politizati ai lui ASU!Si care au promovat in Liga a patra pe sestache.Curat fotbal…..

george a spus: (august 13th, 2013 at 19:17 )

@Barbut = micutul BOLD din BANAT ! – prietene, fii mai clar, ce-ai vrut sa spui?

@emil tm ! a spus: (august 13th, 2013 at 19:35 )

ASU Gottlob NU E POLI !

@jaime a spus: (august 13th, 2013 at 19:39 )

au promovat regulamentar, dar au facut un compromis. nu am vazut niciun lider de la asu sa dezminta ceva in legatura cu negocierile cu echipele din liga a patra. cu unele au negociat sa se retraga, iar cu celelate sa se retrada din serie. e regulamentar, dar imoral.

sunzone a spus: (august 13th, 2013 at 20:21 )

ACS Poli este unica Poli! Poli este aceea care joaca pe Dan Paltinisanu.

ino the perfect spirit a spus: (august 14th, 2013 at 14:31 )

SÎNT DE ACORD!!ȘI HAIDE POLI VICTORIE CU BOTOȘANI!!ASU PU LI ORICUM SE VOR DESFIINȚA DE ACEIA AU FOST CREAȚI SĂ FIE DE RUȘINE ȘI SĂ SE DESFIINȚEZE FRAIERII!! ORICUM ASU NU REPREZINTĂ TIMIȘOARA LA FOTBAL ȘI FANI LOR SÎNT DIN CE ÎN CE MAI PUȚINI!! VAI DE VOI ASU PU LI DESFIINȚAREA!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.