Lucrarile din Piata Balcescu sunt in grafic, nu vor fi probleme cand incepe scoala

Contestate de arhitecți, dar și de timișorenii preocupați de dispariția spațiilor pentru pietoni, lucrările din Piața Bălcescu îi mulțumesc pe reprezentanții PMT. Viceprimarul Dan Diaconu e convins că șantierul se va încheia în maximum cinci săptămâni.

santier balcescu

Reamenajarea zonei a început în urmă cu o săptămână şi jumătate, iar muncitorii se mișcă într-un ritm foarte bun. Așa crede, cel puțin, viceprimarul Dan Diaconu, care spune că la începutul anului şcolar situația va fi sub control. „În Piaţa Bălcescu se lucrează într-un ritm foarte bun. În următoarea săptămână vor fi executate lucrările de asfaltare pe bretele şi de pavaj pe trotuare şi în zona de parcare. Avem şanse importante să nu fie probleme de trafic la începutul şcolii. Probabil vor mai rămâne de executat diverse alte activităţi acolo, fie în zona de spaţiu verde, fie în zona poate de trotuar, însă nu cele care să afecteze traficul la momentul respectiv”, a declarat Diaconu. Conform contractului, lucrarea trebuie executată în termen de patru luni, adică undeva până prin luna decembrie. Reprezentanții PMT spun însă că totul se va termina într-o lună și jumătate. Lucrarea este realizată de Porr Construct și are o valoare de peste 1,11 milioane de lei. (sursa foto: www.eyeinthesky.ro)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Teodor Pavel

Precedent în Timiş la cazul lui Dominic Fritz. Cum a fost sancţionat un primar găsit în conflict de interese

Mai mulţi lideri PSD, dar şi mass-media apropiate de acest partid au cerut vehement, după decizia ÎCCJ de joi, încetarea mandatului primarului Dominic Fritz. Însă chiar în judeţul Timiş există precedentul unui primar găsit în conflict de interese, care a fost sancţionat cu diminuare indemnizației cu 10% pe o perioadă de 6 luni, ducându-şi în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Precedent în Timiş la cazul lui Dominic Fritz. Cum a fost sancţionat un primar găsit în conflict de interese
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cu ochii pe un titlu care este mai aproape ca niciodată

Timișoara găzduiește sâmbătă, 20 iunie, a treia și ultima etapă a CN de rugby în șapte. SCM USV Timișoara este liderul clasamentului, cu maximum de puncte și are mari șanse să păstreze titlul național. În prima fază, cea a grupelor, echipa viola va întâlni CSU Arad și CSU Phoenix Brașov. Turneul are loc de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu ochii pe un titlu care este mai aproape ca niciodată
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

S-a întâmplat minunea combustibilului! Prețurile la motorină au coborât sub nouă lei pe litru

În urmă cu două zile, la benzinăriile Petrom au apărut prima dată prețurile de sub nouă lei pe litrul de motorină standard, o ”minune” care nu mai se înregistra pe piața românească de luni de zile. Semnalul este dat, Petrom are cea mai mare rețea de benzinării din țară, iar cel mai probabil exemplul va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a întâmplat minunea combustibilului! Prețurile la motorină au coborât sub nouă lei pe litru

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucrările la viitorul Centru de Mari Arși de la Timișoara se apropie de final, se lucrează la ultimele finisaje. De asemenea, e aproape gata pasarela care va lega unitatea medicală cu Spitalul Județean și de Clinica de Ortopedie. Cu ajutorul noii pasarele vor fi conectate toate clădirile complexului medical. ”Ne pregătim să finalizăm pasarela care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
Noul prefect de Timiș, USR-istul Paul Finta, evită să se pronunțe pe cazul Dominic Fritz și ce decizie ar urma să ia. El spune că așteaptă hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a motivării deciziei și a hot[rârii celor de la Agenția Națională de Integritate. Nu mă pot exprima pe acest subiect înainte de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș nu se pronunță asupra deciziei în cazul Fritz: ”Nu pot să mă exprim până nu văd hotărârea și motivarea”
La o zi după ce a primit oficial confirmarea de numire, Paul Finta a depus, vineri, la orele prânzului, jurământul. La ceremonia desfășurată la Palatul Administrativ din Timișoara, i-a fost alături subprefectul de Timiș, Deian Popov. De asemenea, la ceremonie au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, ai autorităților locale și județene, precum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are de vineri un nou prefect. Paul Finta a depus jurământul
Mai mulţi lideri PSD, dar şi mass-media apropiate de acest partid au cerut vehement, după decizia ÎCCJ de joi, încetarea mandatului primarului Dominic Fritz. Însă chiar în judeţul Timiş există precedentul unui primar găsit în conflict de interese, care a fost sancţionat cu diminuare indemnizației cu 10% pe o perioadă de 6 luni, ducându-şi în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Precedent în Timiş la cazul lui Dominic Fritz. Cum a fost sancţionat un primar găsit în conflict de interese
Constructorii continuă și în această vară programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș, aflate în administrarea primăriei. Lucrările desfășurate în această perioadă se adaugă intervențiilor realizate deja pe parcursul anului școlar, astfel încât elevii și profesorii să înceapă noul an în condiții cât mai bune. Programul derulat de municipalitate include lucrări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În școlile timișorene vara se muncește. La renovări/FOTO
În mesaje adresate timişorenilor, viceprimarii Timişoarei Paula Romocean şi Ruben Laţcău au anunţat că Dominic Fritz îşi va duce până la capăt mandatul de primar. Mesajele celor doi vin după decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că primarul Dominic Fritz s-a aflat în conflict de interese. Viceprimarii Timişoarei Paula Romocean şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, mesaje pentru timişoreni după decizia ÎCCJ: Mandatul pe care i l-ați dat voi lui Dominic Fritz va fi dus la capăt
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, totodată preşedinte al USR, a anunţat că va contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia care are ca efect interzicerea candidaturii sale la orice funcție aleasă până în anul 2030 inclusiv. Sancțiunea este una administrativă, nu reprezintă o condamnare penală și nici nu conduce la pierderea mandatului de primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz contestă la CEDO decizia ICCJ care îi interzice candidatura până în 2030. El anunţă că va duce la capăt mandatul de primar al Timișoarei
La câteva ore de la lansarea filmului cu povestea certificatelor de urbanism trimise în plic de Paula Romocean către Alfred Simonis, cel din urmă a reacționat la mesajul virtual. Și a făcut-o surprinzător de ”pașnic”, chiar fără patimă și pozitiv. Așteptăm cât mai rapid transferul unuia dintre cele două terenuri pentru a ne apuca de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi oferă viceprimăriței Romocean pipa păcii: ”Am primit mesajul tău”
Top