Inspectoratul Școlar va propune consiliului local reabilitarea unei alte unități de învățământ din zona centrală a Timișoarei. Este vorba despre Colegiul „Emanuil Ungureanu”, dar nu se știe când vor fi bani pentru o astfel de lucrare.
Trei licee din Timișoara – „C. D. Loga”, „Nikolaus Lenau” şi „Jean Luis Calderon” – sunt introduse deja într-un proiect de reabilitare, însă sunt și alte unități de învățământ cu grave probleme. Una dintre ele este liceul „Emanuil Ungureanu”, aflat la doi pași de primărie. Conform reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, liceul va intra într-un program de reabilitate, dar nu chiar imediat. „Nu trebuie să mă informeze domnul director că tencuiala cade de pe faţada Grupului Şcolar Ungureanu de vreo 20 de ani. Şcoala va intra într-un program de reabilitare și se va repara totul. Proiectul va fi înaintat consiliului local”, a spus inspectorul şcolar general Cornel Petroman. Problemele de la „Ungureanu” au fost multe de-a lungul vremii. Elevilor le-a plouat în clase, iar tavanele au fost infestate cu ciuperci, însă niciodată nu au fost bani pentru reabilitare serioasă. (sursa foto: www.renasterea.ro)
Comentarii prin facebook