Zona Iosefin, circulabila abia la primavara

Timișorenii care locuiesc în zona Iosefin mai au de așteptat vreo jumătate de an până să renunțe la galoșii antinoroi. Reabilitarea celui de-al doilea tronson, care ar fi trebuit să fie gata în decembrie 2013, va fi terminată abia în aprilie 2014. Lucrările sunt executate de o firmă a lui Georgică Cornu, iar primarul Nicolae Robu susține că, în prezent, merg șnur.

iosefin

Zona Pieței Iosefin – unde reabilitarea tronsonului străzii Văcărescu, între bd. Regele Carol și Splaiul Tudor Vladimirescu, a început în luna mai – arată ca după bombardament. O recunoaște și primarul Nicolae Robu, care spune chiar că era „mai rău”. „Au avut loc intervenţii ale diverselor firme care au avut în subteran ba canalizare, ba gaz, diverse cabluri, ș.a.m.d. și, prin urmare, firma care a executat lucrarea a trebuit să aştepte o perioadă să efectueze acele lucrări care nu erau în sarcina ei”, explică liberalul.

Robu recunoaște că au existat mari întârzieri în executarea lucrării, dar susține că acestea au fost recuperate. În ultima lună, spune el, s-a muncit pe rupte. „Sperăm ca, până la venirea zăpezii, totul să fie acoperit. Noi suntem mulţumiţi dacă, până la venirea iernii, vom reuşi să finalizăm trotuarele, astfel încât ele să fie funcţionale, oamenii să nu aibă probleme când vor circula pe timpul iernii. De asemenea, în toată partea centrală, dorim să ajungem să fie totul bordurizat şi apoi umplut cu piatră tasată”, spune primarul Timișoarei. „Dacă atingem acest stadiu atunci ne putem declara mulţumiţi. În primăvară, într-un interval de circa o lună, lucrarea va fi finalizată”, a mai declarat Robu.

Lucrarea este executată de Bau Center Vest, susținută de grupul Confort.
Valoarea totală a lucrarilor este de 8,3 milioane de lei, din care 6,5, bani europeni. La finele lunii mai, când a fost închisă circulația, reprezentanții PMT spuneau că strada ar trebui redeschisă în luna decembrie. Acum, primarul Nicolae Robu a admis că termenul de finalizare a fost prelungit până în aprilie 2014. La momentul vizitei sale, pe șantier erau fix trei muncitori.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara a publicat pe SEAP licitația pentru Inelul 2 Est. Valoarea investiției, 136 de milioane de lei, 78 milioane bani europeni

Licitația pentru realizarea completării inelului 2 Est, de circulație în Timișoara, a fost lansată de Primăria Timișoara pe SEAP. În cadrul proiectului vor fi ridicate doi noi poduri peste Bega, în zona ISHO, se va amenaja un bulevard cu patru benzi între strada Baader și bulevardul Coposu. Finanțarea obiectivului e realizată, preponderent cu fonduri europene...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a publicat pe SEAP licitația pentru Inelul 2 Est. Valoarea investiției, 136 de milioane de lei, 78 milioane bani europeni
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Atac dur al lui Cosmin Tabără la adresa lui Ruben Lațcău, pe tema mai multor proiecte din Timișoara: ”Amâni investițiile pentru un an electoral”

Fostul viceprimar al Timișoarei, Cosmin Tabără, se oferă să îi dea consultanță fostului său coleg de conducere a administrației, Ruben Lațcău, pe care îl acuză că duce finalizarea unor proiecte edilitare mari într-un an electoral. Liberalul face analiza pe mai multe proiecte din oraș, despre unele spune că a lăsat în urma sa soluții clare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atac dur al lui Cosmin Tabără la adresa lui Ruben Lațcău, pe tema mai multor proiecte din Timișoara: ”Amâni investițiile pentru un an electoral”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Șantierul de pe A1, Margina – Holdea, a ajuns la 68 la sută din total

Lucrările efectuate de cei doi constructori care se ocupă de realizarea porțiunii lipsă, dintre Margina și Holdea, din autostrada A1 avansează cu construcția. Astfel, stadiul fizic al lucrărilor pentru sectorul menționat a ajuns la aproape 68%. Conform celor de la DRDP Timișoara, la Tunelul 1, ambele galerii au fost străpunse, acestea având lungimea de 415...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șantierul de pe A1, Margina – Holdea, a ajuns la 68 la sută din total
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Investiţie importantă finalizată în comuna Giarmata. Rețeaua de apă și canalizare este gata, iar cetăţenii pot începe demersurile pentru racordare

Rețeaua de apă și canalizare din Giarmata este funcțională, iar cetățenii care doresc să se racordeze pot începe demersurile necesare, începând cu această lună. Rețeaua de apă și canalizare din Giarmata și Cerneteaz este una dintre cele mai mari și mai importante lucrări realizate pe teritoriul comunei, iar cetățenii care doresc să se racordeze pot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiţie importantă finalizată în comuna Giarmata. Rețeaua de apă și canalizare este gata, iar cetăţenii pot începe demersurile pentru racordare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Licitația pentru realizarea completării inelului 2 Est, de circulație în Timișoara, a fost lansată de Primăria Timișoara pe SEAP. În cadrul proiectului vor fi ridicate doi noi poduri peste Bega, în zona ISHO, se va amenaja un bulevard cu patru benzi între strada Baader și bulevardul Coposu. Finanțarea obiectivului e realizată, preponderent cu fonduri europene...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a publicat pe SEAP licitația pentru Inelul 2 Est. Valoarea investiției, 136 de milioane de lei, 78 milioane bani europeni
Lucrările efectuate de cei doi constructori care se ocupă de realizarea porțiunii lipsă, dintre Margina și Holdea, din autostrada A1 avansează cu construcția. Astfel, stadiul fizic al lucrărilor pentru sectorul menționat a ajuns la aproape 68%. Conform celor de la DRDP Timișoara, la Tunelul 1, ambele galerii au fost străpunse, acestea având lungimea de 415...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șantierul de pe A1, Margina – Holdea, a ajuns la 68 la sută din total
Alpinistul timișorean Horia Colibășanu a ajuns în tabăra de bază situată la aproximativ 5.000 de metri altitudine, în zona Gasherbrum, din lanțul Karakorum (Pakistan), în cadrul expediției „Gasherbrum 2026”. După 12 zile de călătorie, Horia Colibășanu a ajuns în tabăra de bază în cursul zilei de miercuri, 1 iulie 2026. A urmat ruta Timișoara –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sus, tot mai sus! Horia Colibășanu a ajuns în tabăra de bază a muntelui Gasherbrum II
Miercuri, 1 iulie, la Şag a fost făcut un pas decisiv pentru familiile cu copii mici din comună. Mai exact, a fost semnată autorizația de construire pentru noul corp de grădiniță. Printr-un parteneriat cu CJ Timiş, urmează să fie ridicată o nouă grădiniţă în Zona Mănăstire. Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, afirmă că este conştient...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou corp de grădiniță se ridică la Şag. A fost semnată autorizația de construire
Un român din Belgia a câștigat premiul de 10.000 de lei acordat de  CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în cadrul proiectului unei rezidențe culinare „Gusturi în schimbare”, care va explora modul în care practicile gastronomice se adaptează schimbărilor climatice. Rareș Crăiuț, a câștigat cu proiectul „Gestul”, un film colaborativ despre un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un român stabilit în Belgia a câștigat 10.000 de lei în cadrul acțiunii ”Gusturi în schimbare” al asociației CRIES
Fostul viceprimar al Timișoarei, Cosmin Tabără, se oferă să îi dea consultanță fostului său coleg de conducere a administrației, Ruben Lațcău, pe care îl acuză că duce finalizarea unor proiecte edilitare mari într-un an electoral. Liberalul face analiza pe mai multe proiecte din oraș, despre unele spune că a lăsat în urma sa soluții clare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atac dur al lui Cosmin Tabără la adresa lui Ruben Lațcău, pe tema mai multor proiecte din Timișoara: ”Amâni investițiile pentru un an electoral”
Rețeaua de apă și canalizare din Giarmata este funcțională, iar cetățenii care doresc să se racordeze pot începe demersurile necesare, începând cu această lună. Rețeaua de apă și canalizare din Giarmata și Cerneteaz este una dintre cele mai mari și mai importante lucrări realizate pe teritoriul comunei, iar cetățenii care doresc să se racordeze pot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiţie importantă finalizată în comuna Giarmata. Rețeaua de apă și canalizare este gata, iar cetăţenii pot începe demersurile pentru racordare
În urmă cu o zi, s-au împlinit exact zece ani de la momentul în care Ionuţ Stănuşoiu a preluat funcţia de primar al comunei Ghiroda. Un moment de bilanţ, dar şi de reflecţii pentru cel care, la 27 de ani, devenea cel mai tânar primat din judeţul Timiş şi printre cei mai tineri din ţară....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ionuţ Stănuşoiu, la zece ani de la preluarea funcţiei de primar: “Ghiroda a ajuns un model de bune practici, care a reușit constant să atragă finanțări importante”
Top