Timișorenii sunt invitați să fie, și în acest an, generoși cu semenii lor. Campania umanitară „Cadou pentru cadou”, inițiată de Fornetti România, a ajuns la cea de-a treia ediție. Ea va începe duminică, odată cu Târgul de Crăciun organizat de primărie.
În perioada 1-15 decembrie, fiecare timișorean cu suflet mare poate fi Moș Crăciun. Campania umanitară „Cadou pentru cadou”, aflată la a treia ediție, își propune strângerea unui număr cât mai mare de jucării, care să fie donate mai apoi copiilor nevoiași. Dacă doriți să vă implicați, o puteți face zilnic, în acest interval, între orele 12 și 21, la Căsuța numărul 1 de la Târgul de Crăciun, amplasată pe strada Mărășești. Trebuie doar să donați jucării, jocuri, rechizite sau cărți. „În schimbul acestui gest, indiferent de cadoul oferit, veți primi gratuit produse Fornetti. Toate darurile strânse în această perioadă vor ajunge la casele de copii din județul Timiș, la orfelinate, în spitale, la grădinițe sau în școli”, spune Doris Bociort, din partea Fornetti România. La ediția din iarna trecută a campaniei s-au strâns peste 6.000 de jucării, care au făcut sărbătorile mai frumoase pentru mai mulți copii fără posibilități materiale.
Comentarii prin facebook