Popoviciu vs Groza, pentru functia de prim-vicepresedinte PDL Timis

Preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, va fi singurul candidat pentru un nou mandat în fruntea democrat-liberalilor. Cea mai mare luptă se va da pentru una dintre cele două funcţii de prim-vicepreşedinte, pe care o vizează deputatul Alin Popoviciu şi primarul Dănuţ Groza.

pdl

Alin Popoviciu și Dănuț Groza au fost prieteni la cataramă, primul fiind deputat pe colegiul în care cel de-al doilea este primar, la Sânnicolau Mare. Apoi, cei doi s-au certat în văzul tuturor în cadrul unui birou permanent judeţean. Securea războiului părea să fi fost îngropată după ce, la alegerile din PDL Timişoara, în discursul oficial, Popoviciu a recunoscut că fără Groza nu ar fi ajuns niciodată deputat. Pentru cea de-a doua funcţie de prim-vicepreşedinte s-a înscris un singur candidat, Gheorghe Nastor, primarul din Gottlob.

Alegerile din PDL Timiş au loc pe 28 noiembrie, de la ora 12, la Casa „Adam Muller Guttenbrunn”. La alegerile democrat-liberalilor vor vota 300 de delegaţi. Aceştia au fost votaţi luni, de Colegiul Director al PDL Timiş. Vor vota primari, viceprimari, consilieri judeţeni, consilieri locali, dar şi simpli membri PDL. La alegeri vor fi desemnați și ocupanții funcţiilor de secretar general, secretari executivi, secretari adjuncţi şi vicepreşedinţi. Tot aici va fi stabilit şi noul BPJ al PDL Timiş.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

gheorghe a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 17:33 )

sper ca groza sa isi rupa gatul! prea face pe nebunu

Game over! a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 21:12 )

PDL – partid istoric.
Groza e harnic si foarte implicat, dar n-are minte. De asta si vorbeste mult.
Sacalii din pdl n-au inteles un lucru, anume ca au fost perceputi ca un partid puternic anticoruptie. Dar au ajuns un fel de psd, corupti pana in varful unghiilor.
Sa le spuna cineva ca s-a terminat, cu Blaga si Udrea nu mai pot sa promita nimic diferit de ce avem de la comunistii astia.

Gino a spus: (noiembrie 26th, 2013 at 09:52 )

Orice primar intr-o zona de interes ca si Groza,poate sa fie usor pe cai mari. Somaj zero,ajutor de la Popovici de 100%,de la Udrea 100%,de la PSD 100%, totul de la PDL s-a dus la ei si la zona Deta.Adevarat,gura mare nu ajuta la nimic,problema este FUNCTIA,un lucru trecator,perceperea din partea celor din jur este alta si asta conteaza.

nycos a spus: (noiembrie 26th, 2013 at 12:19 )

la ce a facut Ostaficiuc la sfarsitul saptamanii, cand vineri dupa-amiaza a anuntat ca nu mai candideaza si a dat sarcina ca Alin Popoviciu sa fie urmasul lui, sambata a facut spume la gura pe la SanMarzzano…urmand ca apoi luni sa fie totul ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic…sunt consvins ca PDL-stii stiu cat e de slab si de labil Ostaficiuc.

asta este, se va mentine nebunia inca 2 luni pana Ostaficiuc va vedea ca nu e loc eligibil pentru el pe lista de europarlamentare si va pleca si il va lasa in locul lui pe mostenitorul tronului si partenerul de afaceri Alin Popoviciu inclusiv echipa de looseri pe care o prezinta joi.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița au fost aprobate de consilierii județeni

Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița au fost aprobate de consilierii județeni
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS

Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița au fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Universitatea de Vest Timișoara a lansat un studiu pilot în școli pentru a cerceta problemele legate de obezitatea copiilor. Prevenirea obezității la copii trebuie să fie o prioritate națională, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea. Problema obezității în rândul copiilor este tot mai gravă, spune Pirtea. ”Datele privind obezitatea infantilă în România sunt îngrijorătoare. Institutul Național...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, Universitatea de Vest lansează un studiu pentru a analiza problema obezității în rândul copiilor
La mai puţin de o lună de la desemnarea câştigătorului licitaţiei, miercuri a fost turnată fundația noii grădinițe din Remetea Mare, o investiția în valoare de 6,5 milioane de lei. Proiectul a devenit posibil după aprobarea asocierii dintre Primăria Remetea Mare și Consiliul Județean Timiș. Prezent pe locaţia viitoarei grădiniţe, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat fundaţia noii grădiniţe din Remetea Mare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.