După scandalul monstru din august 2013 când la Lugoj două clanuri de țigani s-au încăierat, iar mai multe persoane au ajuns direct la spital, cu plăgi împușcate și tăieturi de sabie, șeful Poliției Lugoj, Claudiu Chebici, a primit o sancțiune salarială de 5% pentru trei luni. A fost însă absolvit și de aceasta.
În același scandal, adjunctul șefului Poliției Timiș a fost mustrat în scris, iar alți trei agenți de la Lugoj au fost atenționați. Comisarul șef Claudiu Chebici a scăpat însă cu fața curată. El a contestat sancțiunea, iar Inspectoratul General al Poliției Române i-a dat dreptate. „S-a depus o contestație față de sancțiunea salarială de soluționarea căreia s-a ocupat IGPR. Soluția finală a anulat măsura aplicată împotriva domnului Chebici”, ne-a declarat Ancuța Morariu, purtăătorul de cuvânt al IPJ Timiș. Șeful Poliției Lugoj nu este la prima abatere. În februarie 2012, Claudiu Chebici a primit o amendă judiciară de 1.000 de lei, fiind acuzat că nu a respectat dispoziţiile procurorului de caz în instrumentarea unui dosar de înşelăciune.
Comentarii prin facebook