Ionut Nasleu, sef la Politia Locala?

Decesul regretatului Doru Spătaru a lăsat vacant fotoliul de șef al Poliției Locale, post vânat de mai multă lume. La bursa zvonurilor, cel mai vehiculat nume pentru a-l înlocui pe Spătaru este cel al fostului PRM-ist convertit la PNL, Ionuț Nasleu. Atenție, zvonurile nu vin din interiorul PNL Timiș, ci din diferite medii mai mult sau mai puțin politice! De altfel, liberalii întrebați despre această variantă susțin că primarul Nicolae Robu nu poate fi atât de incorigibil încât să-și bage mortul în casă, adică pe Nasleu șef la Poliția Locală. (Evident, va fi concurs, dar e prea puțin important acest aspect, câștigătorul fiind fi foarte bine desemnat dinainte.)

nasleutrabuc

Pe de altă parte, biografia poate să-l recomande cu prisosință pe Ionuț Nasleu pentru acest post. Absolvent de Teologie, el a ajuns ofițer SRI, apoi angajat pe post de recuperator la firmele fraților Cristescu, impresar de kick boxing, câteva luni senator PRM etc. În guvernarea USL a fost timp de un an vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), pînă când a fost dat afară fără explicații de premierul Victor Ponta. Considerat o perioadă protejat al primarului Robu, se pare că acesta din urmă și-a cam luat mâna de pe el. De altfel, Nasleu se laudă că eventuala sa numire ca șef al Poliției Locale se poate face peste capul primarului.

Mai exact, el ar avea pe cineva în spate la București căruia Robu nu i se poate opune. Numele acestui important personaj n-a fost devoalat însă. Dacă amicul său Gigi Becali nu era ocupat cu naveta între Jilava și Poarta Albă, probabil toată lumea se gândea la oierul din Pipera. Mai interesant este faptul că Nasleu s-ar lăuda că funcția de șef la Poliția Locală este, de fapt, opțiunea sa de rezervă. El ar ținti scaunul de secretar de stat în Ministerul de Interne. Și asta, în cazul în care ministru va ajunge Cristian David (născut Troacă), unul dintre aspiranții liberali la fotoliul lăsat liber de Radu Stroe. Ar fi interesant de aflat cum ar putea Victor Ponta să semneze numirea lui Nasleu ca secretar de stat după ce l-a dat afară de la ANRP.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

16 comentarii pentru acest articol

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (februarie 2nd, 2014 at 21:25 )

ĂSTA DA ȘEF LE ARE PE AMÎNDOUĂ ȘI ȘEF ȘI MAFIOT ÎȚI DAI SEAMA CE POLIȚIȘTI VEȚI AVEA??? ȘEFI ȘI MAFIOȚI!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!

nasleu cu curu greu a spus: (februarie 2nd, 2014 at 21:31 )

asta tot timpul a fost butonul cuiva, bun la toate si de nimic, niciodata promovat pe merit sau ales.un fel de irinel de bamboo, in acelasi faliment personal si divorț de realitate.

iacătă-l garcea la puleții locali, oare ce urmeaza?

x,y,z a spus: (februarie 2nd, 2014 at 22:16 )

Ar trebui sa-l doneze primarul,Patriarhiei,in locul celor 200.000 de lei,ceruti pentru Catedrala din Bucuresti.Mai ales,ca are studii teologice.Vreun post de staret,la vreo manastire,nu-l intereseaza pe Nasleu? Doar posture de unde se poate face smenuri si,se pot intari pilele?

Dorel a spus: (februarie 2nd, 2014 at 23:05 )

Mă ÎNGROZESC,mă mut în…Miami,dacă vine ăsta șef peste loaze!!!

Informatoru a spus: (februarie 3rd, 2014 at 09:04 )

Ino de ce nu spui adevarul cine isi doreste sa mearga acolo si trage toate sforile posibile…dpar sti ca e vorba de patronul restaurantului unde va mai imbatati voi cateodata feriti de ochii lumii,Mateo isi doreste f tare nu Nasleu sa devina sef la comunitari,subofiterul care peste noapte se vrea sef..o avea Nasleu pacatele lui dar decat cu Mateo….

Cetateanul Derutat a spus: (februarie 3rd, 2014 at 10:25 )

Pff…
Cu asta sef, e gata Politia Romana. O sa-si inchida sediile in Timisoara. Se vor inchide toate firmele de paza si protectie. Ah…stai asa si SRI-ul din Lipovei o arboreze un banner cu mesajul ” Spatii de birouri de inchiriat”.

http://incoliziune.wordpress.com/

Doctorul a spus: (februarie 3rd, 2014 at 13:12 )

Asta daca vine la politia locala isi plateste datoriile intr-un an :))!

Alina a spus: (februarie 3rd, 2014 at 13:13 )

In cluburi o arde numai cu pufuleti si acuma e dorit la postul de sef ?

Codruta a spus: (februarie 3rd, 2014 at 13:14 )

Sincer el sa fie pus la politie si atunci toti interlopii dau bairam

Simina a spus: (februarie 3rd, 2014 at 13:17 )

Un loc pentru el ar fi ideal in USA ca aici nu i de el 😉

Lory a spus: (februarie 3rd, 2014 at 13:19 )

pe bune asta sa fie directorul Politiei din timisoara?

Minodora a spus: (februarie 3rd, 2014 at 13:21 )

Acuma in cluburile de manele va fi pentru Ionut Seful Localei :))

Ionela Sefa a spus: (februarie 3rd, 2014 at 13:26 )

Un om fara caracter isi vede numai interesul si dupa aceea te lasa in astepatera ca apelul! 🙂

Motive Andreea a spus: (februarie 3rd, 2014 at 13:34 )

Domnul se da in lume mare bogat si cica este pe :|!

Paula a spus: (februarie 3rd, 2014 at 13:36 )

Unul care merge numai dupa ciolan in viata logic

penelist a spus: (februarie 3rd, 2014 at 13:55 )

Robu, Supuran, cum comentati? Pe cand dezicerea oficiala de Nasleu? Sau aveti obligatii?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA

Dacă Dominic Fritz a jubilat după victoria zdrobitoare a Partidului Democrat în Statele Unite, vechiul său adversar, Nicolae Robu, cel mai mare fan MAGA din Timişoara, tace. Asta cu toate că e obişnuit să-şi dea cu părerea sau să facă „sondaje” după orice eveniment major politic. Nu de puţine ori, Nicolae Robu s-a declarat fan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor

Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, în perioada 4–6 noiembrie 2026, cea de-a 17-a ediție a International Symposium on Electronics and Telecommunications (ISETC). Manifestarea științifică de tradiție reunește cercetători, cadre didactice, experți din industrie și tineri specialiști, bifând anul acesta o ediție de referință, cu o participare internațională record: peste 150 de lucrări recenzate și autori din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, în perioada 4–6 noiembrie 2026, cea de-a 17-a ediție a International Symposium on Electronics and Telecommunications (ISETC). Manifestarea științifică de tradiție reunește cercetători, cadre didactice, experți din industrie și tineri specialiști, bifând anul acesta o ediție de referință, cu o participare internațională record: peste 150 de lucrări recenzate și autori din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor
Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Municipalitatea din Timișoara propune menținerea impozitelor pentru locuințe și autovehicule în cursul anului 2027 și eliminarea cotei adiționale pentru clădirile nerezidentiale. Primăria spune că nu va opera nici măcar cu indexarea cu rata inflației. Cota adițională pentru clădirile nerezidențiale a fost redusă de la 50% în 2024, la 31% în 2025, 16% în 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impozitul pe locuințe și autovehicule, păstrat la nivelul din acest an. Nu se va aplica nici rata inflației
Datele cuantificate de un site specializat în domeniul creditelor ipotecare arată că zona Banatului se situează pe locul trei la nivel național atunci când e vorba despre acest tip de finanțări. De asemenea, datele arată că regiunea are doar al treilea venit din țară dacă sunt luați în considerare clienții creditelor ipotecare. În analiza realizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro
Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Un tur ghidat a expoziţiei Picasso en visite şi două ateliere destinate copiilor sunt evenimenele propuse în această săptămână de Art Encounters la sediul situat pe Bd. Take Ionescu nr. 46C. Turul ghidat se va desfăşura joi, iar atelierele pentru copii sâmbătă şi duminică. Precum în fiecare zi joi, timişorenii sunt invitaţi Joi, 5 noiembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Centrul Timişoarei va avea un nou aspect în sezonul de iarnă. Angajaţii Horticultura pregătesc un nou covor floral în Piața Operei. Echipele Horticultura au început înlocuirea plantelor care nu rezistă sezonului rece și pregătesc terenul pentru noua amenajare florală. Aceasta va colora centrul orașului până la primăvară.  
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piaţa Operei îşi schimbă faţa în prag de iarnă
Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.