Dragulescu s-a intors in PNTCD, ca sa revigoreze partidul

La 14 de ani de când a părăsit partidul și-a devenit unul dintre „traseiștii” politicii românești, Ștefan Drăgulescu s-a reînscris în PNȚCD. Fostul rector al UMF își explică revenirea spunând că vrea să ajute la revigorarea acestei formațiuni politice.

dragulescu

În noiembrie 2000, senatorul Ștefan Drăgulescu anunța că demisionează din PNȚCD, partid din care urma oricum să fie suspendat în scurt timp. El susținea, la vremea respectivă, că va vota listele PNL, asta după ce intenția sa de a candida din nou pe listele CDR 2000 fusese respinsă. Drăgulescu s-a înscris apoi, pentru o scurtă perioadă în PC și ulterior a devenit membru PDL, fiind ales, în 2008, deputat din partea acestui partid. După ce n-a fost lăsat sa candideze pentru încă un mandat în 2012, fostul rector al UMF a renunțat și la „portocalii”. Acum, revine în politică, de această dată la… PNȚCD. „M-am înscris în partid pentru a revigora partidul, dar și pentru că îmi place discursul lui Aurelian Pavelescu”, a declarat, sâmbătă, Ștefan Drăgulescu. El a exclus însă posibilitatea de a candida la alegerile europarlamentare din 25 mai. Aurelian Pavelescu a venit sâmbătă la Timișoara, pentru a participa la simpozionul organizat de PNŢCD Timișoara cu ocazia aniversării a 145 de ani de la înființarea primului partid politic de pe teritoriul actual al României, Partidul Național al Românilor din Banat și Ungaria.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Mișu a spus: (aprilie 5th, 2014 at 16:30 )

Surfing politic, toata chestia-i sa simti cand vine. Ca-i mare sau mic, nu conteaza, sa te sui pe el fara ezitare.

Da, de val vorbeam, nu de Pavelescu.

corado a spus: (aprilie 5th, 2014 at 20:19 )

mumia asta mai rasufla? in cate partide ai fost al capone al medicinii ce esti?

pdlpcpnl a spus: (aprilie 6th, 2014 at 23:06 )

tu revigorezi partidul? asa rau ai ajuns? nu te mai pimeste nimeni decat organizatia care nu mai exista? eu zic sa o revigorezi! daca o gasesti ! :))))

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Patru obiective din domeniul rutier, administrate de CJ Timiș, sunt aproape de finalizare în urma reabilitării/FOTO

Patru investiții realizate în domeniul infrastructurii rutiere administrate de Consiliul Județean Timiș se află în faza de finalizare. Sunt lucrări realizate în zone diferite ale județului, dar care urmăresc același obiectiv: drumuri mai sigure și acces rapid pentru locuitori, transportatori și serviciile de urgență. Prima, între Parța și Petroman, pe DJ 593B a fost construit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru obiective din domeniul rutier, administrate de CJ Timiș, sunt aproape de finalizare în urma reabilitării/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL începe curăţenia de vară. Cinci membri, daţi afară din partid. Printre ei şi fosta senatoare de Timiş, Alina Gorghiu

Lucian Bode, Rareș Bogdan, Adrian Veștea, Hubert Thuma și Alina Gorghiu, fostă senatoare de Timiş, au la ca termen ziua de luni, 22 iunie. ora 12.00, pentru a demisiona din partid. În caz contrar, vor fi excluşi din PNL. Decizia s-a luat cu unanimitate de voturi în cadrul Congresului Extraordinar al Partidului Naţional Liberal. Congresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL începe curăţenia de vară. Cinci membri, daţi afară din partid. Printre ei şi fosta senatoare de Timiş, Alina Gorghiu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica se reunește luni! Merge în cantonament în Slovenia și va avea echipă a doua în Liga 3

Mai o zi până la reunirea lotului Politehnicii! Clopoțelul revederii va suna luni, la ora 18 pentru „noua” trupă viola, care va face primul antrenament al verii la Baza Adrian Stoicov. În perioada 14-24 iulie alb-violeții vor efectua cantonamentul de vară la Rogla, în Slovenia, țară unde s-a mai pregătit și în urmă cu 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica se reunește luni! Merge în cantonament în Slovenia și va avea echipă a doua în Liga 3
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

A început turnarea primului strat de asfalt pe DN 59B, între Deta și Cruceni/VIDEO

Pe drumul dintre Deta și Cruceni s-a ajuns, la ambele tronsoane la etapa turnării primului strat de asfalt. La porțiunea dintre Livezile și Cruceni lucrările nu sunt la fel de înaintate ca și pe prima porțiune. Evoluția din ultima perioadă arată că șantierele pentru consolidarea DN 59B Deta – Livezile și Livezile – Cruceni au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început turnarea primului strat de asfalt pe DN 59B, între Deta și Cruceni/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucian Bode, Rareș Bogdan, Adrian Veștea, Hubert Thuma și Alina Gorghiu, fostă senatoare de Timiş, au la ca termen ziua de luni, 22 iunie. ora 12.00, pentru a demisiona din partid. În caz contrar, vor fi excluşi din PNL. Decizia s-a luat cu unanimitate de voturi în cadrul Congresului Extraordinar al Partidului Naţional Liberal. Congresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL începe curăţenia de vară. Cinci membri, daţi afară din partid. Printre ei şi fosta senatoare de Timiş, Alina Gorghiu
Mai o zi până la reunirea lotului Politehnicii! Clopoțelul revederii va suna luni, la ora 18 pentru „noua” trupă viola, care va face primul antrenament al verii la Baza Adrian Stoicov. În perioada 14-24 iulie alb-violeții vor efectua cantonamentul de vară la Rogla, în Slovenia, țară unde s-a mai pregătit și în urmă cu 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica se reunește luni! Merge în cantonament în Slovenia și va avea echipă a doua în Liga 3
Patru investiții realizate în domeniul infrastructurii rutiere administrate de Consiliul Județean Timiș se află în faza de finalizare. Sunt lucrări realizate în zone diferite ale județului, dar care urmăresc același obiectiv: drumuri mai sigure și acces rapid pentru locuitori, transportatori și serviciile de urgență. Prima, între Parța și Petroman, pe DJ 593B a fost construit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru obiective din domeniul rutier, administrate de CJ Timiș, sunt aproape de finalizare în urma reabilitării/FOTO
Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 18 Timișoara au obținut un rezultat deosebit la faza județeană a concursului de sănătate și prim ajutor „Sanitarii Pricepuți” – ediția 2026, clasându-se pe Locul al II-lea în competiția organizată de Crucea Roșie Română. Desfășurată într-un an cu o semnificație aparte, marcat de aniversarea a 150 de ani de activitate a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii de la Gimnaziala 18 sunt sanitari pricepuți
Cum inteligența artificială a început să erodeze legătura dintre educație și stabilitate profesională Una dintre cele mai puternice promisiuni ale lumii moderne începe să se fisureze: dacă înveți suficient, vei fi în siguranță. Generații întregi au crescut cu această idee. Diploma era mai mult decât o hârtie. Era un contract nescris cu viitorul. Timp de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Diploma nu mai este o promisiune
Astăzi, la ora 11.24, România va marca solstițiul de vară, Soarele atinge punctul maxim pe bolta cerească. Solstițiul de vară este şi momentul în care începe vara astronomică. Evenimentul aduce cea mai lungă zi și cea mai scurtă noapte din an, ziua fiind de 15 ore și 32 de minute. După momentul Solstiţiului de vară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Astăzi are loc solstiţiul de vară. Începe vara astronomică şi se înregistrează cea mai lungă zi din an
SCM USV Timișoara a câștigat oficial un nou titlu de campioană națională la rugby 7s, după ce s-a impus și în ultima etapă a Campionatului Național. Bănățenii au dominat competiția (și) din acest an, câștigând toate cele trei turnee ale sezonului. Ultima etapă s-a desfășurat chiar la Timișoara, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu”, iar bănățenii au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii! SCM USV Timișoara își păstrează titlul la rugby în 7
Top