Miting pentru monarhie la statuia Regelui Ferdinand

Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei a organizat sâmbătă un „miting regal”. Acesta este cel de-al doilea eveniment organizat de ANRM, după cel din noiembrie 2013. Foarte puțini timișoreni au răspuns însă apelului monarhiștilor.

monarhisti1

În jur 70 de timişoreni s-au adunat sâmbătă la statuia Regele Ferdinand cu steaguri şi flori. Evenimente similare au avut loc în paralel şi la Bucureşti, Craiova şi Cluj-Napoca. „Este o manifestare organizată de Alianţa Naţională pentru Restaurarea Mohnarhiei. Scopul principal al acestei acţiuni este solicitarea ca în România să se revină la constituţie monarhică. Din 1947, trăim într-o stare de ilegitimitate şi ilegalitate. Practic, ultima constituţie legitimă a României a fost cea din 1923. Constituţia următoare, cea din 1948, nu a fost aprobată de popor şi, practic, toate constituţiile ulterioare au avut la bază această constituţie mincinoasă. Solicităm ca parlamentul să se transforme în adunare constituantă şi să facă paşii necesari pentru reinstaurarea legitimităţii în România”, a spus consilierul local PNŢCD Flavius Boncea.
monarhisti1
Evenimentul de sâmbătă a marcat și înființarea filialei Timiș a Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei. „Este o acţiune care se desfăşoară în paralel în Cluj, Craiova, Bucureşti şi Timişoara. În celelalte trei oraşe sunt organizate și marşuri regale, ei au o activitate mai lungă. Noi ne-am adunat pentru a semna într-un fel actul nostru de naştere, deşi avem doar o lună de activitate în spate”, spune Alexandru Mişvinschi, delegat al filialei Timiş. Din punctul de vedere al ANRM, România ar trebui să redevină monarhie pentru că, în 1947, Regele Mihai a fost forţat să abdice, or, un astfel de gest este nul din punct de vedere constituţional. „Noi încercăm să semnalăm faptul că între 1947 şi 2014 poporul român nu a avut posibilitatea să aleagă într-o constituţie republicană şi monarhică”, mai spune Mişvinschi. La finalul mitingului, revoluţionarul Lorin Fortuna, le-a transmis un mesaj participanților: „Când o să adunaţi ca noi, la Revoluţie, 100.000 de oameni pentru monarhie, atunci să vorbiţi. Până atunci, ciocu’ mic”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Lorin Fortuna a spus: (aprilie 6th, 2014 at 11:04 )

Singura personalitate,regala,care merita omagiata,pentru contributia sa la infaptuirea Romaniei Mari,apreciez ca este regina Maria,in timp ce toti regii Romaniei au comis acte de inalta-tradare, si,cu exceptia lui Ferdinand,chiar crime impotriva unor mari personalitati romanesti,si anume:Carol I a incheiat un tratat secret cu Imperiul Austriac,prin care se angaja ca nu va emite,oficial,pretentii asupra inglobarii Transilvaniei, Crisanei,Maramuresului si Banatului in Statul Romania si a contribuit,determinant,la asasinarea lui Mihai Eminescu si a lui I.C.Bratianu. Ferdinand a refuzat,mai intai,sa implice Romania Mica in primul razboi mondial,trebuind sa fie fortat,inclusiv de regina Maria,in acest scop. Carol II a instaurat dictatura regala si a contribuit,determinant,la asasinare lui Corneliu Zelea Codreanu si a Nicoletei Nicolescu. Mihai a comis lovitura de Stat,impotriva maresalului Ion Antonescu,prin care a inlocuit armistitiul,negoaciat de maresal,cu Stalin,prin intermediul ambasadoarei URSS in Suedia,cu capitularea neconditionata,ca modalitate de iesire,din razboi, contribuind,determinant,si la asasinarea maresalului,precum si a unor membri ai Guvernului Antonescu.

Lorin Fortuna a spus: (aprilie 6th, 2014 at 12:19 )

Daca tot am fost citat,in cadrul articolului,doresc sa mentionez si faptul ca i-am sfatuit,pe organizatori,sa solicite,oficial,mutarea bustului regelui Ferdinand intr-o locatie situata pe b-dul Regele Ferdinand (numit,oficial,astfel,pe baza unei propuneri facuta de mine,cand am fost consilier judetean si presedinte al Comisiei pentru Cultura a Consiliului Judetean Timis,din partea… Partidului Republican,propunere care a fost aprobata de majoritatea consilierilor judeteni,din acea vreme. O asemenea actiune ar creste importanta,publica,a b-dului respectiv. Actualul loc de amplasament,impus de ambitia monarhista,exacerbata, a fostului primar Ciuhandu,nu se potriveste cu specificul unei piete publice in care s-a declansat o revolutie,care a scimbat istoria Romaniei.eveniment care a grupat,atunci,peste o suta de mii de oameni in acea piata,determinand,astfel,si schimbarea denumirii pietei,din Piata Operei,in Piata Victoriei. Le-am mai explicat,unor participanti,ca actualul Parlament,care este un Parlament ordinar (posibil a fi considerat si ca nelegitim, deoarece are un numar de membri care depaseste,cu mult, numarul maxim posibil,stabilit,prin Legea Parlamentului si in constituirea caruia nu s-a procedat la aplicarea hotaririi,stabilite prin referendum:Parlament unicameral,cu maxim 300 parlamentari),in timp ce Adunarea Constituanta reprezinta un Parlament extraordinar,care trebuie ales,ca atare,de catre Electoratul statal,in deplina si corecta cunostinta de cauza. Pentru o Adunare Constituanta trebuie alesi,cu prioritate, specialisti in Drept constitutional,respectiv in Drept administrativ, respectiv in doctrine politice,si nu clientelari,de ocazie,daca nu vrem sa riscam sa ne procopsim cu o cacealma constitutionala,asa cum,din nenorocire,apreciez ca este,in mare parte,actuala Constitutie statala.

Fortuna Lorin a spus: (aprilie 6th, 2014 at 12:21 )

Anca Vahnovan a spus: (aprilie 6th, 2014 at 13:23 )

Constitutia actuala a Romaniei prevede ca Parlamentul poate initia si realiza doar o propunere de revizuire a acestei Constitutii,dar nu si o modificare,pentru care trebuie aleasa,in mod special,o Adunare Constituanta. O alta posibilitate ar consta in declansarea unei revolutii,cu asumarea riscurilor existentiale,corespunzatoare,din partea revolutionarilor implicati intr-o asemenea actiune,prin care trebuie nu doar sa se proclame,ci si sa se infaptuiasca anularea actualei Constitutii,si sa se intocmeasca un nou proiect de Constitutie,realizat,insa,tot de catre o Adunare Constituanta,care trebuie aleasa,in prealabil,dupa care respectivul proiect constitutional trebuie sa fie aprobat,prin referendum,de catre Electoratul statal..Asa s-a procedat in decembrie 1989,precum si in perioada temporala urmatoare,pina la referendumul constitutional din 8.12,1991. Conform actualei Constitutii,Statul republican nu poate fi inlocuit cu un Stat monarhist,doar prin revizuire constitutionala,deoarece Articolul152,din actuala Constitutie,intitulat:Limitele revizuirii, interzice schimbarea caracterului republican al Statului.
Faptul ca organizatiile si partidele politice,pro-monarhiste,nu cunosc aceste aspecte constitutionale,respectiv legislative, reflecta lipsa lor de capacitate politica,respectiv legislativa, demonstrata,deplin,mai ales atunci cand au facut parte din coalitiile politico-partidice care s-au aflat la guvernarea Statului.

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (aprilie 6th, 2014 at 13:34 )

REGELE A FOST UN LAȘ CARE A CĂRAT CÎT A PUTUT! ȘI A PRIMIT CE NU I SE CUVINE CÎND SA ÎNTORS!DECI UN ASEMENEA BEȘIT SĂ VĂ SPURCE PE VOI ROMÂNI MONARHI CU BEȘINA LUI NU PE MINE CARE SÎNT ADEVĂR ȘI VIAȚĂ!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.