PP-DD-istul Florian Zanfir este noul vicepresedinte al CJT

Liberalul Marian Vasile a fost schimbat din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean cu Florian Zanfir, membru al PP-DD. Consilierii PNL și PDL au boicotat ședința, considerând-o nestatutară. În CJT s-a constituit o nouă majoritate formată din PSD, PC, UNPR și PP-DD.

zanfir
Ședința extraordinară a Consiliului Județean Timiș a fost mult mai scurtă decât cea de la CL Timișoara. Inițial în sală au fost prezenți toți cei 36 de consilieri județeni. Ședința a avut doar două puncte pe ordinea de zi: încetarea mandatului vicepreședintelui PNL Marian Vasile, respectiv votarea unui nou „vice” al instituției. PSD a făcut din start o demonstrație de forță, invitând directorii tuturor instituțiilor de învățământ special ce aparțin de CJT. Acuzând lipsa unor proceduri, consilierii județeni ai PDL au părăsit sala, fiind urmați de cei ai PNL. În lipsa lor, noua majoritate, formată din consilierii ai PSD, PC, UNPR și PP-DD, a votat cu 20 de voturi pentru demiterea lui Vasile. Apoi s-a trecut la votarea noului vicepreședinte al instituției. Singurul nume care a fost trecut pe buletinul de vot a fost cel al alesului PP-DD Florian Zanfir, el fiind votat în unanimitate. „Îmi pare rău, dar este un vot pentru viitor”, a spus președintele CJT, Titu Bojin, în momentul în care a introdus votul în urnă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

cetatzean onorabil a spus: (iunie 6th, 2014 at 12:19 )

Louis de Funes :)))))))))

djorkaef a spus: (iunie 6th, 2014 at 12:20 )

si asa aveti sotii,verisoare,matusi,surori,etc in functii strategice si de conducere,nu stiu de ce d-nul bojin nu a pus-o pe buletinele de vot pe nevastasa?…tot pt viitor era votul.vai de mama noastra,ce ii roade pe ei acum,si la noi s-a scumpit combustibilul,curentul,gazul,mancarea,taxele,etc.dar d-l bojin nu simte,merge pe banii nostrii peste tot in lume,manca pe banii nostrii,etc.rusine sa va fie,tuturor din clasa politica

grte a spus: (iunie 6th, 2014 at 13:37 )

Pe sufletu lu uica Titu Gargamel asta!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO

Peste câteva zile se va turna primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii pe care Consiliul Județean Timiș le realizează pe drumul care leagă Timișoara de Giroc. Lucrările sunt în grafic, constructorul fiind mobilizat în șantier, iar în câteva săptămâni investiția va fi finalizată, așa cum debanat.ro a relatat. Investiția este realizată din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Liberalii timișeni caută soluții pentru menținerea competitivității Timișoarei

Liberalii timișeni au dezbătut viitorul orașului de pe Bega în cadrul unei întâlniri care a încercat să stabilească dacă mai există „Timișoara competitivă”. Mai mulți reprezentanți ai PNL au dialogat cu societatea locală pentru a se vedea dacă mai este Timișoara orașul excelenței și al pionieratului și ce trebuie făcut pentru ca orașul să își...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liberalii timișeni caută soluții pentru menținerea competitivității Timișoarei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Start de nou sezon pe teren propriu. Baschetbaliștii încep Cupa României cu un meci accesibil

Sezonul de baschet începe cu meciurile din Cupa României. SCM Politehnica Timișoara joacă pe teren propriu, în prima manșă a primului tur. Băieții noștri înfruntă CSM Petrolul Ploiești, sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 18:00. Partida are loc la Sala Constantin Jude, cu intrare liberă. Sezonul trecut, cele două formații au fost vecine de clasament:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start de nou sezon pe teren propriu. Baschetbaliștii încep Cupa României cu un meci accesibil
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ultimele zile de înscrieri în Academia Balului Vienez Timișoara. Mentori din business, diplomație și comunitate îi pregătesc pe viitorii debutanți

Tinerii cu vârste între 16 și 24 de ani din județul Timiș se mai pot înscrie până în 27 septembrie în Academia Balului Vienez Timișoara. Programul îi pregătește pe viitorii debutanți nu doar pentru primul vals, ci și pentru situații în care încrederea, prezența, comunicarea și felul în care se raportează la ceilalți pot face...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimele zile de înscrieri în Academia Balului Vienez Timișoara. Mentori din business, diplomație și comunitate îi pregătesc pe viitorii debutanți

Economic vezi arhiva Economic

Toate cele zece poduri și pasaje de pe Centura Vest Timișoara sunt în lucru/Foto

Centura Vest, tronsonul aflat în lucru din inelul de ocolire al Timișoarei, va avea 10 poduri și pasaje, iar constructorul lucrează la fiecare dintre acestea. Lucrările sunt în diferite stadii de realizare, pentru fundații și elevații, inclusiv piloți de îndesare, ca măsură de consolidare a terenului de fundare în spatele culeelor. Antreprenorul care realizează investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate cele zece poduri și pasaje de pe Centura Vest Timișoara sunt în lucru/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sezonul de baschet începe cu meciurile din Cupa României. SCM Politehnica Timișoara joacă pe teren propriu, în prima manșă a primului tur. Băieții noștri înfruntă CSM Petrolul Ploiești, sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 18:00. Partida are loc la Sala Constantin Jude, cu intrare liberă. Sezonul trecut, cele două formații au fost vecine de clasament:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start de nou sezon pe teren propriu. Baschetbaliștii încep Cupa României cu un meci accesibil
George Cătălin Roman, arbitru al CJA Timiș și component al lotului național de Liga I, a fost propus de Comisia Centrală a Arbitrilor pentru includerea pe Lista FIFA a arbitrilor internaționali pentru anul 2027. Este o performanță deosebită, care readuce arbitrajul timișean foarte aproape de locul pe care l-a ocupat, de-a lungul timpului, pe scena...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul revine în circuitul european al cavalerilor fluierului. George Roman, propus pe lista FIFA
Tinerii cu vârste între 16 și 24 de ani din județul Timiș se mai pot înscrie până în 27 septembrie în Academia Balului Vienez Timișoara. Programul îi pregătește pe viitorii debutanți nu doar pentru primul vals, ci și pentru situații în care încrederea, prezența, comunicarea și felul în care se raportează la ceilalți pot face...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimele zile de înscrieri în Academia Balului Vienez Timișoara. Mentori din business, diplomație și comunitate îi pregătesc pe viitorii debutanți
La scurt timp de la aprobarea susținerii proiectului în Consiliul Local, Primăria Timișoara lansează apelul Youth Climate Action Fund. Sunt finanțări de până la 5.000 de dolari pentru idei care contribuie la un oraș mai verde, vizați fiind tinerii cu vârste între 15 și 24 de ani. Ei sunt invitați să propună și să implementeze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Finanțări de până la 5.000 de dolari. Primăria Timișoara lansează apelul Youth Climate Action Fund
Centura Vest, tronsonul aflat în lucru din inelul de ocolire al Timișoarei, va avea 10 poduri și pasaje, iar constructorul lucrează la fiecare dintre acestea. Lucrările sunt în diferite stadii de realizare, pentru fundații și elevații, inclusiv piloți de îndesare, ca măsură de consolidare a terenului de fundare în spatele culeelor. Antreprenorul care realizează investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate cele zece poduri și pasaje de pe Centura Vest Timișoara sunt în lucru/Foto
Peste câteva zile se va turna primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii pe care Consiliul Județean Timiș le realizează pe drumul care leagă Timișoara de Giroc. Lucrările sunt în grafic, constructorul fiind mobilizat în șantier, iar în câteva săptămâni investiția va fi finalizată, așa cum debanat.ro a relatat. Investiția este realizată din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO
Duminică, 27 septembrie 2026, între orele 10:00 și 15:00, Asociația Poli îi așteaptă pe timișoreni la un nou târg de adopții, organizat la Casa Tineretului FITT, situată pe pe strada Arieș nr. 19. De această dată, evenimentul pune un accent deosebit pe pisici și, în special, pe puii de pisică aflați în grija asociației. Sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adoptați un pui de pisică. Asociația Poli vă așteaptă duminică la Casa Tineretului ca să găsiți cel mai nou membru al familiei
Între 11 și 20 septembrie, capitala Banatului a găzduit prima ediție a „Timișoara Playground Festival”, un nou eveniment sportiv organizat de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) în colaborare cu Mons Events. Festivalul a reunit competiții de street football, baschet 3×3, fotbal pe nisip, volei pe nisip, handbal pe nisip și rugby pe nisip, desfășurate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a găzduit cu succes, în organizarea UVT, primul festival multisport organizat în regiunea de vest
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în 30 septembrie, evenimentul ”Informația care îți dă încredere să crești” – Dincolo de intuiție. Decizii de business bazate pe informație. Întâlnirea se adresează antreprenorilor, managerilor și profesioniștilor interesați să își fundamenteze mai bine deciziile comerciale și să transforme informația relevantă într-un avantaj pentru dezvoltarea afacerii. Evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș invită firmele la o dezbatere pe tema informațiilor de business
Senatul Universității Politehnica Timișoara s-a întrunit joi, 24 septembrie 2026, în ședință festivă, pentru a conferi cea mai înaltă distincție pe care o poate acorda o instituție de învățământ superior, titlul academic de Doctor Honoris Causa, lui Dragoș D. Mărgineanțu, AI Chief Technologist și Senior Technical Fellow al companiei The Boeing Company din Statele Unite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoș D. Mărgineanțu, Chief Technologist la Boeing și unul dintre „arhitecții” noului program de licență „Drone Engineering and Aeronautical Informatics”,  a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UPT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.