Stirile din ziua: 1 iulie 2014

Se cauta voluntari pentru Ziua Mondială de Lupta impotriva Hepatitei

Se cauta voluntari pentru Ziua Mondială de Lupta impotriva Hepatitei

Cam 10% din bolnavii de hepatită cronică din Europa sunt în România. În același timp însă, România este pe ultimul loc din 30 de state europene în ceea ce priveşte accesul pacienţilor cu hepatită la tratament şi servicii medicale specializate. Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice caută voluntari pentru a organiza Ziua Mondială de Luptă împotriva

Dupa „razboiul secretarelor”, Grindeanu se asteapta la orice de la Robu

Dacă viceprimarul Traian Stoia a declarat că nu-l interesează subiectul secretarelor, președintele PSD Timișoara, Sorin Grindeanu, este, din nou, acid, la adresa primarului Nicolae Robu. Deputatul spune că liberalul are o prestație cum nu s-a mai văzut după căderea comunismului și că, de acum încolo, se așteaptă la orice din partea lui Robu.

Daca SDM baga „forcing”, o bucata din strada Musicescu ar putea fi gata saptamana viitoare

Primul tronson al străzii Gavril Musicescu, porțiunea dintre Calea Martirilor înspre Urseni, ar putea fi gata totuși săptămâna viitoare. Lucrarea de pe cea mai lungă stradă din oraș este executată, în ritm de melc, de SDM, care va încasa aproape opt milioane de lei.

CJ Timis se retrage de la ACS Poli!

Discuțiile purtate până acum între primarul Nicolae Robu și președintele CJ Timiș, Titu Bojin, în privința viitorului lui ACS Poli n-au avut niciun rezultat. Aparent, impasul e creat de numele celor care vor conduce echipa din lojă, dar și de pe banca tehnică. Bojin nu agreează sub nicio formă menținerea actualei formule cu Ioan Timofte, președinte, și Dan Alexa, antrenor principal, pe care mizează, în schimb, primarul Robu.

PP-DD il vrea viceprimar, Petrica Folica habar n-are! PSD spune ca e exclus

Lupta pentru funcția de viceprimar naște în continuare pasiuni la Timșoara. După PSD, postul este vizat acum de… PP-DD! Senatorul Ioan Iovescu susține că Petrică Folică ar fi perfect pentru el, chiar dacă încă nu se știe dacă el ar urma să-l înlocuiască pe Traian Stoia sau pe Dan Diaconu. Social-democrații și liberalii sunt uimiți.

Mercy si General Praporgescu vor fi primele strazi pavate in zona Cetate, urmeaza Piata Libertatii

Testele de pavaj continuă în zona centrală a Timișoarei. Lucrurile par să se miște totuși în direcția bună, astfel că, spre toamnă, am putea circula pe primele străzi pavate. Pe de altă parte, pentru multe dintre segmentele lucrării a fost nevoie de reproiectare, din cauza vestigiilor descoperite. În plus, nu se poate lucra decât în zonele pentru care s-au primit avizele de descărcare arheologică.

Transalpina nu se deschide, deoarece CNADNR nu poate rezilia contractul cu Romstrade

Mergeti pe Transalpina, o faceti pe propria răspundere! CNADNR nu poate rezilia contractul încheiat cu firma Romstrade, a lui Nelu Iordache, implicată în modernizarea Transalpina. În aceste condiții, traficul pe cea mai înaltă șosea din România rămâne închis pe o perioadă nedeterminată, deşi acest lucru influenţează negativ turismul.

PSD, asalt la Finante: Ioan Dragomir, in locul lui Lucian Heius

PSD, și nu e vorba doar de filiala Timiș, ci și cea din Caraș-Severin, se pregătește să cucerească Direcția Generelă Regională a Finanțelor Publice Timișoara. Instituția este condusă în acest moment de hunedoreanul Lucian Heiuș, ajuns în funcție pe filieră liberală. Mai exact, el a fost sprijinit de Dan Radu Rușanu, până nu demult era marele „sforar” al PNL, ajuns între timp în arest la domiciliu în Dosarul Carpatica.

apă caldă

Fara apa calda

Colterm anunță că, pentru efectuarea unor lucrări de automatizare, va întrerupe marți, între orele 8 și 17, furnizarea apei calde și a apei reci hidrofor la PT 21. Vor fi afectaţi timișorenii care locuiesc în imobilele situate pe străzile A. Popovici, București, Cărvunarilor, Iași, Olimpiadei, T. Mihaly, Take Ionescu, Tapia, Titan și V. Lucaci.

Întreruperi de curent

Intreruperi de curent

Enel a programat marți întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Răsăritului, Amurgului, Boemia (p), orele 9 – 17; Calea Moșniței nr. 13, str. Lugojului (p), Calea Dorobanților (p), orele 9 – 15; Chevereș (p), Sînandrei (IAS), orele 9 – 14; Dumbrăvița -str. N. Bălcescu, P. Șandor, Gramma, E. Mauriciu, T. Vladimirescu, E. Murgu,

Top