Timișul nu va avea prea curând centru intermodal la Remetea Mare. Recunoaște, în sfârșit, acest lucru și președintele CJ Timiș, Titu Bojin, foarte optimist la începutul anului pe acest subiect. Motivul e foarte simplu: nu există bani pentru așa ceva. Fondurile ar putea veni eventual în exercițiul financiar 2014-2020.
Auchan intra pe orarul de vara
Două din cele trei magazine Auchan din Timișoara vor avea, de sâmbătă, program special de vară. Acesta va fi în vigoare în perioada 5 iulie – 14 septembrie.
Spitalul de copii mai primeste o promisiune de cinci milioane de lei!
Încă o promisiune pentru Timișoara, de această dată adusă de la parcul cu tematică militară de la Orăștie. După întâlnirea de partid, Titu Bojin spune că premierul Victor Ponta i-a promis că, la rectificarea de buget, va aloca cinci milioane de lei pentru spitalul de copii. Nu există încă documente oficiale.
O ordonanta de urgenta arunca in aer invatamantul universitar, studentii cer demisii
Universitățile din România vor deveni cu acte moșiile eternilor rectori sau se vor transforma în afaceri puse la cale de indivizi care nu vor decât să facă bani. OUG 49, emisă acum trei zile, aduce modificări incredibile Legii Educației Naționale, toate în defavoarea calității actului educațional. În aceste condiții, organizațiile studențești cer imediat demisia lui Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru învățământul superior.
In coma, dupa ce a asteptat 12 ore la Urgente
Sistemul sanitar românesc, fără personal și fără dotări, a mai făcut o victimă la Timișoara. S-a lovit la umăr și, după ce a așteptat 12 ore să fie internat, a intrat în comă. I s-a întâmplat unui bărbat a cărui familie se gândește acum să dea în judecată Municipalul. Medicii se apără și spun că efectiv nu aveau unde să interneze pacientul.
Fiindca Timisoara nu e SRL, Bojin si Robu fac pace pana la toamna
Președintele CJ Timiș, Titu Bojin, și primarul Nicolae Robu au căzut la pace, dar numai pentru câteva luni. Mai exact, până la alegerile prezidențiale. Primul semn de împăcare: instalarea lui Daniel Idolu în CL. Bojin mai crede că Traian Stoia va rămâne viceprimar și va avea din nou secretară.
Bojin nu renunta la ACS Poli, dar nici nu sare cu banii
Președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, spune că încă nu s-a luat vreo decizie finală în ceea ce privește viitorul lui ACS Poli, dar lucrurile sunt „pe drumul cel bun”. CJ ar putea să nu mai dea bani la formația de liga a doua, căreia îi va pune la dispoziție stadionul, însă ar putea susține financiar Mama Mia Becicherecu Mic. Cu o singură condiție: echipa să existe!
Directorul de la Athena, trimis in judecata dupa ce a decontat servicii medicale inexistente
Directorul Spitalului Athena a fost trimis în judecată pentru înşelăciune şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Dan Alexandru Szabo este acuzat că a decontat prin Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş servicii medicale fictive.
Miting aviatic international la Timisoara, posibil saptamana viitoare
Timișorenii ar putea avea parte de un miting aviatic de anvergură, chiar la finele săptămânii viitoare. Președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin a anunțat că la evenimentul care va fi organizat pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” vor participa invitați atât din țară, cât și din străinătate.
Avocati, programatori sau actori: asta se viseaza liceenii din vestul tarii
Nu au ieșit încă de pe băncile școlii, dar liceenii din Timiș par să știe deja ce vor să se facă atunci când vor fi mari. Asta arată într-un studiu al Samsung Electronics România și D&D Research, care a intervievat 4.000 de elevi din vestul țării, pentru a afla care sunt domeniile de interes pentru viitoarea generație.
Muscatele de pe Podul Michelangelo au disparut dupa trei zile!
Jardinierele cu mușcate de pe Podul Michelangelo au apărut, au făcut obiectul ultimului sondaj pe Facebook al primarului Nicolae Robu, după care au… dispărut! Nu s-au furat, așa cum au crezut unii dintre „prietenii virtuali” ai edilului, ci urmează să fie „modificate”.
Dan Alexa merge si pe mana juniorilor in Liga a II-a
Poli Timişoara nu va face multe transferuri în această vară, deşi mai bine de jumătate din jucătorii echipei care a retrogradat în Liga a II-a au fost disponibilizați. La Poli vor sosi cel mult cinci fotbaliști în această vară, lotul urmând să fie completat cu tineri de la propriul centru de juniori, mulți dintre ei internaţionali la loturile naţionale.
S-au scumpit apartamentele, mai ales cele vechi
În marile orașe din România, apartamentele sunt mai scumpe după primul semestru, cu o singură excepție. Luna iunie a consemnat totuși o ușoară scădere față de luna mai, însă, per ansamblu, piața rezidențială s-a înscris pe un trend crescător al prețurilor. Cel mai mult s-au scumpit locuințele vechi.
Legalizarea „Operatiunii autobuzul”
De cele mai multe ori de când cu votul democratic postdecembrist, destinele României au fost decise de cei mulți și mai puțini instruiți. Unii ar zice că în acest stadiu e normal să depindem de gloată, alții ar reaminti că țara e plină de oameni săraci, ușor de convins mai ales de promisiunile stângii și dezolant de expuși la manipulările propagandei de partid (gen Antena 3, să zicem, deși fenomenul funcționează mult înainte de descălecarea lui Gâdea în creierele românilor).
Meciurile din Liga 1 nu se mai vad in reteaua RCS&RDS
RCS&RDS a scos din grila sa de programe Look TV şi Transilvania Live, care vor difuza meciurile din Liga 1. Aceste televiziuni au decis, de la 1 iulie, să solicite tarife pentru retransmisie din partea cabliştilor. Look TV și Transilvania Live vor transmite în următorii cinci ani meciurile din Liga 1.
Berea Timisoreana s-ar putea face sora cu… Guinness
SABMiller, al doilea mare producător de bere din lume, cu venituri anuale de peste 34 miliarde de dolari, ar putea fuziona cu Diageo, liderul pieţei internaţionale a băuturilor spirtoase. Ambele companii sunt prezente în România, iar anul trecut, berea Timișoreana a fost cea mai bine vândută bere din România, din punct de vedere al volumului.
Zona centrala, fara apa rece in noaptea de 3/4 iulie
Locuitorii din zona centrală a Timișoarei, dar și Spitalul Municipal, hotelurile Timișoara, Victoria, Continental, centrul comercial Bega și clădirea Petrom de pe Bd. Revoluției din 1989 rămân fără apă rece în noaptea de joi spre vineri. Întreruperea este cauzată de înlocuirea unei conducte.
Intreruperi de curent
Enel a programat joi întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Albinelor (p), orele 9 – 15; Dumbrăvița – str. Jupiter, Uranus, Marte, Ferventia (p), Lunei, Mareșal Averescu, orele 9 – 15; Lugoj -blocuri Zona Ștrand: S4A, S4C, S3A, S3B, S3C, P3A, C5C, orele 9 – 15; Visag, Ficătar (p), orele 9 – 15;…