Stirile din ziua: 8 iulie 2014

Dupa palmieri, jardiniere! Politistii locali stau de sase pe Podul Michelangelo

Dupa palmieri, jardiniere! Politistii locali stau de sase pe Podul Michelangelo

Jardinierele de pe Podul Michelangelo nu pot fi lăsate nesupravegheate, așa că polițiștii locali au primit și sarcina de a sta cu ochii pe ele. Asta susțin reprezentanții primăriei, conform cărora suporturile de flori au fost deja vandalizate. Anul trecut, agenții au păzit și palmierii, în primele zile de după plantare.

Pe ultima suta de metri „cu.podu”. E nevoie de voluntari si PET-uri / FOTO

Lucrul la cel mai mare pod de PET-uri din lume continuă. Inițiativa le aparține celor de la EcoStuff România care, încă din luna mai, i-au invitat pe timișoreni să doneze sticle de plastic pentru construirea podului care urmează să fie amplasat pe Bega. Cu doar trei zile înainte de finalizarea proiectului, mai este încă mult de lucru și mai e nevoie de sticle și de voluntari.

Liceul de la Ortisoara are zilele numarate dupa esecul de la Bac

Liceul Agricol din Orțișoara deține o adevărată „performanță”, după ce, în ultimii trei ani, niciunul dintre absolvenții de clasa a XII-a nu a reușit să promoveze examenul de bacalaureat. Din cauza rezultatelor catastrofale ale elevilor, liceul ar putea fi desființat. În orice caz, din toamnă aici nu va mai exista clasa a noua.

Constantin Istrate, „monstrul” de langa Timisoara, ar putea fi judecat pentru ororile de la Gherla

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc a cerut Parchetului ICCJ începerea urmăririi penale în cazul lui Constantin Istrate, unul dintre cei mai siniștri torționari ai universului concentraționar românesc. Fostul adjunct al comandantului Penitenciarului Gherla are 88 de ani și trăiește acum în Peciu Nou. Ginerele și vecinii săi nu sunt foarte convinși că mărturiile foștilor deținuți terorizați de Constantin Istrate sunt adevărate.

Politia Locala face inventarul la cersetori si roaga timisorenii sa nu le mai dea bani

Faptul că, odată cu venirea verii, a crescut numărul cerșetorilor de pe străzile Timișoarei este confirmat și de Poliția Locală. Agenții au constatat că, în prima jumătate a anului, sunt cu 30% mai multe persoane fără adăpost. Totul rămâne însă în stadiul de… constatare, pentru că soluții pentru a scăpa de cerșetori nu prea sunt.

Robu abia asteapta sa se cultive la JazzTM si spera sa nu ploua

Vremea va fi singurul impediment pentru ca la JazzTM să nu fie 25-30.000 de oameni în Piața Victoriei! Asta susține NIcolae Robu, care nu e foarte precis în a spune dacă se referă la numărul total al spectatorilor sau la cei dintr-o singură seară. Primarul nu are preferințe special în materie de jazz, dar abia așteaptă să-și cultive gusturile.

Jucarii pe arcuri si tobogane de 27.000 de euro pe strada Dunarea, urmeaza sa fie pusa si iarba / FOTO

Pentru că n-a mai inaugurat nimic de ceva timp, primarul Nicolae Robu a descins marți pe strada Dunărea, unde a fost amenajat un loc de joacă. Cuib de pasăre, jucărie pe arc, cumpene și rotative, dar și tobogane și mini-teren de baschet, totul pe o suprafață de 1.500 de metri pătrați, „asezonată” cu petice mari de pământ.

Cod galben de vijelie si posibil grindina

Meteorologii au emis, marți după-amiază, o avertizare de tip vreme rea imediată, valabilă până la ora 15.10. Aceasta vizează sud-vestul județului Caraș-Severin, centrul și estul Timișului și sudul și centrul județului Arad. UPDATE: Un alt cod galben este în vigoare până la ora 19,20, doar pentru județele Timiș și Arad.

Ce-a primit si ce va primi Timisoara de la Guvernul Ponta: fix „baluba”

Încă dinaintea alegerilor parlamentare din 2012, diverși actori politici ai răposatului USL, începând cu Titu Bojin și Nicolae Robu, ne povesteau cât de bine o să ne fie nouă, timișorenilor, cu un guvern al mariajului dintre PSD și PNL. Asta, spre deosebire de trista epocă a guvernării Boc sau chiar mai veche, a lui Tăriceanu. Deja vedeam cum se închide Centura Timișoarei, cum se transformă Gara de Nord, cum se construiesc spitale, stadioane, săli de sport, bazine olimpice.

Politistii locali „bat” tabletele la supravegheat muncitorii de pe santiere

Cu aproximativ 100 de șantiere mari și mici deschise în Timișoara, e greu să vezi dacă se și muncește pe ele. Pentru că tabletele și dronele n-au fost de ajuns, iar inspectorii de la Direcția Tehnică nu fac față, primarul Nicolae Robu a găsit o nouă soluție să urmărească muncitorii.

Bojin: Sefii PNL-isti si PDL-isti care „nu-si respecta indatoririle de la guvern” vor pleca de la deconcentrate

Problema liberalilor care încă sunt directori de deconcentrate rămâne de actualitate, dar numai în stadiul de teorie. Mult anunțatele schimbări n-au avut loc, dar Titu Bojin, președintele PSD Timiș, dă primele indicii în ceea ce privește instituțiile vizate și recunoaște că există un blocaj la Direcția de Cultură, al cărei director liberal a fost trimis la Craiova.

uvt

Se cauta studenti la UVT, inscrieri se fac si la Deva, Resita si Severin

Aproape 9.800 de locuri, cu și fără taxă, la studii de licență sau master, sunt disponibile pentru anul universitar 2014/2015 la Universitatea de Vest. Înscrierile au început deja și durează până pe 30 iulie. Din 15 iulie vor fi deschise și centrele de înscriere de la Deva, Drobeta Turnu Severin și Reșița.

apă caldă

Fara apa calda

Colterm anunță că, pentru executarea unor lucrări de automatizare a rețelei termice primare, va întrerupe marți, între orele 8 și 16, furnizarea apei calde la P 56. Vor fi afectați timișorenii care locuiesc în imobilele situate pe străzile1 Decembrie, Al. Sportivilor, Bradul, Bucegi, Carpați, Cărturarilor, Cerna, Crișul, Diaconu Coressi, Negoiu, Piața Bihor, Pădurarilor, Roentgen, Someș

Întreruperi de curent

Intreruperi de curent

Enel a programat marți întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Mehadia nr. 2, Piața Sf.Nicolae, Calea Bogdaneștilor (p), str. Suceava, Herăstrău, A. Movilă, Smetana, B. P. Hasdeu, P. Pincio, A. I. Cuza, Diana, Constanța, Cluj (p), Bd. Eroilor (p), 1 Decembrie (p), Vâlcea, Târnava (p), Bd. V. Babeș (p), Siret (p), Tușnad (p),

Top