Meteorologii au vești proaste pentru următoarele două zile! Peste vestul României se abat, din nou, ploile torențiale, astfel că a fost emisă o avertizare de tip cod galben și portocaliu, care va intra în vigoare în noaptea de miercuri spre joi. Coduri similare sunt anunțate și din partea hidrologilor.
Codurile intră în vigoare pe 31 iulie, la ora 3, și sunt valabile până pe 1 august, la ora 3, cel portocaliu, respectiv ora 10, cel galben. Va ploua torenţial şi se vor cumula local cantităţi de apă de 40-50 l/mp. În județul Caraș-Severin, în noaptea de miercuri spre joi, sunt așteptate, izolat, precipitații de peste 70 l/mp. În vestul ţării, fenomenele asociate instabilităţii atmosferice se vor manifesta de miercuri seară, la început în judeţele Timiş, Caraş-Severin și Arad, iar apoi şi în judeţele Bihor şi Hunedoara. Hidrologii au emis, de asemenea, un cod galben valabil în perioada 31 iulie, ora 3 – 1 august, ora 14, pe râurile din bazinele hidrografice Bega Veche, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, bazinul superior şi mijlociu al Begăi, bazinul superior al Timişului, Pogăniş, în judeţele Caraş-Severin şi Timiş. În același interval, pe râurile din bazinele hidrografice Bistra și Cerna este valabil un cod portocaliu.
Comentarii prin facebook