Cel mai tânăr și cel mai puțin avut consilier personal al primarului Nicolae Robu a fost, preț de câteva secunde, în centrul atenției la plenul de vineri al CL. Sanda Greblă și-a susținut, în această perioadă, disertația de masterat și a fost felicitată public de șeful ei!
Zilele trecute, președintele CJ Timiș, Titu Bojin, a anunțat că are un nou consilier, în persoana Romaniței Jumanca. Asistent universitar, Romanița Jumanca urmează să întregească echipa de sfătuitori a lui Bojin. Acesta a și explicat de ce a luat decizia: „ Mai îmi iau și eu câte un consilier femeie, ca să am și eu la mine la cabinet. De ce să aibă numai Robu? (…) Am ales-o pentru că e fată isteață”. Vineri, primarul Nicolae Robu a demonstrat că și consilierul lui personal luat direct de pe băncile școlii este… fată isteață. „Vreau s-o felicit pe Sanda Greblă, pentru nota 10 obținută la disertație”, a spus edilul, în deschiderea plenului. În 2012, când a devenit consilier al primarului, Sanda Grebla tocmai absolvise, cu notă foarte mare, Universitatea de Vest. „Am avut o bună colaborare cât mi-a fost asistentă la cabinetul senatorial și sunt convins că vom avea și în continuare”, declara Robu, la vremea respectivă.
Comentarii prin facebook