Au plecat la vânătoare pe înserat, crezând că noaptea vor scăpa mai ușor de eventualele controale. Trei bărbați care nu aveau acte în regulă și, în plus, unul dintre ei erau băut, au fost prinși de jandarmi.
Jandarmii timișoreni au organizat, miercuri seară, o acțiune de prevenire și combatere a braconajului în pădurile din zona localităților Petrovaselo și Cralovăț. La lăsarea întunericului, ei au depistat în pădure trei bărbați „dotați” cu un jeep cu toate luminile aprinse, inclusiv proiectoare montate suplimentar. În urma identificării lor, a reieșit că e vorba de persoane cu vârste cuprinsă între 40 și 54 de ani, ieșiți la vânătoare în pădurea de lângă Cralovăț, dar fără autorizație. Cea mai mare surpriză pentru jandarmi a fost însă faptul că cel mai în vârstă dintre braconieri era sub influența alcoolului. În plus, acesta avea o armă de vânătoare IJ, încărcată și cu glonț pe țeavă. Cei trei braconieri au fost predați Biroului Arme, Explozivi, Substanțe Toxice din cadrul IPJ Timiș, pentru continuarea cercetărilor.
Comentarii prin facebook