Suporteri ASU Poli, batuti de ultrasi stelisti inainte de Romania-Ungaria

Isteria provocată de mai multe televiuni centrale cum că ungurii vin și cuceresc Bucureștiul, iau și Ardealul la întoarcere și poate o bucățică din Moldova, n-a rămas fără urmări. Au simțit-o pe pielea lor cinci suporteri ai ASU Poli care s-au dus la meci să încurajeze Naționala, fiind nevoiți să treacă prin clipe șocante.

ultrasi

La meci au mers 40 de membri ai Druckeriei, unii cu mașinile, alții cu trenul, fiecare cum a putut. Cei cinci despre care vorbim au mers cu mașina personală a unuia dintre membrii galeriei poliste. La intrarea în București, în carterul Militari, au oprit la o benzinărie pentru a-și lua de-ale gurii și a face plinul. Imediat au fost înconjurați de mai mulți balaoacheși, membri ai galeriei steliste. Porniți în căutare de unguri. timișorenii au fost întrebați din start cât e ceasul, metodă primitivă pentru a vedea dacă știu limba română. „Nu suntem unguri, suntem din Timișoara, am venit să susținem România”, a venit răspunsul timișorenilor. „Din Timișoara? Mai rău atunci!”, au răspuns steliștii, tăbărând pe cei cinci de la Druckeria, cu pumnii și picioarele. Până nu i-au lăsat într-o baltă de sânge pe timișoreni, „marii români” cu tenul tuciuriu nu s-au lăsat. Pentru singura vină c-au mers din Timișoara la București să susțină „marea” echipă a lui Pițurcă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

33 comentarii pentru acest articol

Ion a spus: (octombrie 12th, 2014 at 11:13 )

Las ca i au razbunat ungurii!

Robert a spus: (octombrie 12th, 2014 at 11:29 )

E dureros sa vezi cum niste romani ii rup cu bataia pe alti romani. Dar asta e Romania in care traim. Mergeti in Ungaria sa vedeti cum se comporta ungurii cu orice roman. Nu avem nici un drept sa-i injuram pe unguri pentru ca aia sunt mult mai civilizati ca noi. Asta e un moment in care mi-e rusine ca sunt roman.

andercavarbradar a spus: (octombrie 12th, 2014 at 12:06 )

Sa se invete minte sa mai mearga la Miticia sa sustina nationala lu peste. Asta le e civilizatia, pur si simplu nu inteleg de ce s-au dus sa se amestece cu aia. Noi cu tara noastra, ei cu regatul lor

@anderca a spus: (octombrie 12th, 2014 at 12:23 )

Fara suparare, dar cred ca si din cauza unor gandiri cum e si a ta se ajunge la astfel de mizerii. Tara noastra si regatul lor e unul si acelasi lucru. Sa nu uiti ca Banatul asta mare si frumos a dorit sa se uneasca cu Romania in 1919. Suntem toti romani si de asta cred ca trebuie sa inceteze dusmaniile dintre noi. Iar ce au patit baietii din galerie la Bucuresti mi se pare o mare mizerie, dar nu cred c a avem dreptul sa generalizam. Bucurestenii, aia adevarati, vad cu alti ochi Timisoara. Asa cum si timisorenii, aia adevarati, vad Bucurestiul in alta lumina decat cea a uri.

@@ a spus: (octombrie 12th, 2014 at 13:33 )

Ba, esti prost? Aia cu vrutu de unire e un mare rahat vandut de regatenii astia borati.
Iar 100 de ani alaturi de ei au facut praf Banatul! In urmatoarea suta vom fi mai prapaditi ca vasluiul. Ne fura pe rupte in toate dar tu faci pe profundul. Ja dupa bariera!

Fara suparare,dar.... a spus: (octombrie 12th, 2014 at 14:37 )

…astia de la drukeria cred ca daca in timisoara isi permit sa scrie pe pereti,sa injure,sa dirijeze,sa jigneasca,sa mishtokareasca,atunci in tiata rrromanika isi pot face de cap1 uite ca tocmai ‘fratii lor’,posibili giuleshtino i-au invatat minte! Cand ti se permit mult prea multe ti se urca prea mult la cap si trezirea la realitate e dureroasa!

just_m3 a spus: (octombrie 12th, 2014 at 16:07 )

care e tara voastra si care e regatul ? Sunt din ardeal dar eu stiu ca traim toti intr-un singur stat numit ROMANIA ! Din cauza gandirii unor schizofrenici ajung sa aiba toti timisorenii de suferit. Banatul nu inseamna doar Timisoara dar gandire separatista numa la timisoreni gasesti ….asta nu pentru ca sunteti voi cei mai evoluati ci pentru ca sunteti prea plini de voi (fara motiv). Toate oraslee din ardeal trimit mai multi bani la Bucuresti decat primesc inapoi…in schimb nimeni nu-si renega tara ,Romania si capitala (buna -rea cum o fi ea). In schimb la voi numa „miticia”,”mitici’,”colorati” „buCUResti” . Mi-e sila. Pe voi va mananca coloratii care,culmea, sunt nascuti in Timisoara,va mananca interlopii nascuti in Timisoara si orasul arata deplorabil (nu din cauza statului ci din cauza voastra) si voi aveti o singura problema constanta….Romania si Bucurestiul. Dupa aia va mirati ca primiti ce primiti….timisorenii si secuii….saraci oropsiti, discriminati si vesnic defavorizati ai Romaniei .

just_m3 a spus: (octombrie 12th, 2014 at 16:09 )

@@
groaznic,groaznic,groaznic….asa ganditi toti? sila…in loc sa fim un stat unit ..gasesti idioti ca tine si dupa aia tot voi va plangeti ca nu exista unitate.

just_m3 a spus: (octombrie 12th, 2014 at 16:14 )

@@ a spus: (Octombrie 12th, 2014 at 13:33 )
Ba, esti prost? Aia cu vrutu de unire e un mare rahat vandut de regatenii astia borati.
Iar 100 de ani alaturi de ei au facut praf Banatul! In urmatoarea suta vom fi mai prapaditi ca vasluiul. Ne fura pe rupte in toate dar tu faci pe profundul. Ja dupa bariera!

Si pe Campia Libertatii au fost numai regateni,nu? Nu mai confundati intreg Banatul cu voi din Timisoara…

august 1919 -o data trista pt Banat a spus: (octombrie 12th, 2014 at 16:50 )

Odata cu intrarea trupelor romanesti in Banat in august 1919 , acestea au adus din regat , coruptia , bacsisul , mita ,tradarea , slugarnicia si marlania unui neam care a fost invatat pe parcursul istoriei lui ca : capul plecat ,sabia nu-l taie .

Tara mea-i Banatul meu !

gica_contra a spus: (octombrie 12th, 2014 at 17:44 )

Nesimtitilor nu va este rusine sa declarati asa cum vreti voi? In primul rand s-a intamplat la Piata Muncii unde voi ati iesit dintr-un gang unde erau parcate doua microbuze cu numerere de ungaria ( de care am avut noi grija mai tarziu). Ati dat fumigena aia, si v-am vazut am venit la voi. Cand v-am intrebat cat e ceasul, am repetat de vreo 5 ori si nu era in stare sa raspundeti la intrebare. Ati dat-o Sighisoara – Timisoara, de parca nici nu stiati limba romania. A fost o incurcatura nefasta si ne-am cerut scuze, dar de acum incolo ar trebuie sa relatati faptele asa cum au fost. Nu v-am atacat direct, v-am luat la intrebari si ati stat ca mutii. E urat ca o dati in sentimentalisme.

vlad a spus: (octombrie 12th, 2014 at 17:49 )

ce aberatii!!!! Incredibil! ce pot scrie fratii romani… Sunteti 3-4 cu creierul spalat si dezinformati in masa! Aveti impresia ca bucurestenii se scalda in bani, au cate 3-4 masini si au catei roz cu puf! Treziti-va!!! conducatorii se pisa pe toti romanii! Aseara am stat in peluza cu sud dinamo si u cluj, si ne-am ajutat toti intre noi, nu conta ca suntem rivali in campionat!!!! treziti-va timisoreni, nimeni din Bucuresti nu va vrea raul!

@jean_mitica3 a spus: (octombrie 12th, 2014 at 18:02 )

Esti oltean, asa i?
Coruptia generalizata din toate institutiile statului s a instalat in timp, incepand cu 1918. Comunismul aplicat in cea mai agresiva forma din Europa tot de tegatenii tai a fost executat, vezi incepand cu deportarile din Baragan si terminand cu implanturile de barbari, moldoveni si olteni, in armata, militie si tuate sectuarilii de activitate. Da, din comment urile tale reiese ca le au reusit unirea, fute m as in ea. revolutia tot voi ati facut o, nu i asa?
Svabii si evreii au disparut si ati venit voi binefacatorilor si pupatori de moaste. O intreaga istorie de destramare lenta nu poate fi descrisa in cateva randuri. Du te acasa, de oriunde ai fi.

gtd a spus: (octombrie 12th, 2014 at 18:06 )

„Incredibil! ce pot scrie fratii romani” -> Eu nu sunt frate cu tine. Nu-mi plac micii,detest maneaua, deci nu putem fi frati !

alpha chino a spus: (octombrie 12th, 2014 at 19:20 )

Cine draq io pus sa se duca sa sustina rromanica si bas la buCUResti? Nu mai bine stateau acasa in Banat si de ex puteau mere azi la festivalu papricasului la Buzias? Au fost acolo banateni, ardeleni, unguri, sarbi si nu s-o luat nimeni la bataie, o fost numa voie buna si pace.

milanista a spus: (octombrie 12th, 2014 at 19:23 )

Dar cine va pune sa mergeti la bangladesh-ul ala ce-l numesc ei capitala?intrebati-va parintii in 80 cand a jucat nationala la tm cu Jugoslavia ce striga intreg stadionul?Poli si atat,dar voi v-ati infratit cu musulmanii aia din sud .

drucker a spus: (octombrie 12th, 2014 at 20:05 )

3 august 1918 a fost ziua cand a inceput sfarsitul civilizatiei in Banat .

95 de ani de unire cu Romania au distrus sute de ani de civilizatie in care am trait in armonie romani , nemti , unguri , sarbi sau evrei .

De ce sarbatorim in fiecare an la 3 august ziua Timisoarei ?

gretzog a spus: (octombrie 12th, 2014 at 20:43 )

herzog n-a fost cu ei in masina?

Daniel a spus: (octombrie 12th, 2014 at 20:53 )

debanat.ro instiga si provoaca mai ales prin titlul dat acestui articol. Nici cei de la ASU si nici vreo alta galerie din Timisoara nu au avut o deplasare organizata la meciul din bucale…
Cativa timisoreni(probabil) au ‘furat-o’ pt ca au fost prosti.
Orice tampit poa’ sa mearga la un meci ca asta si sa zica ca-i timisoarean din galeria lui Poli.

timisorean a spus: (octombrie 12th, 2014 at 22:02 )

Banatul E in Romania si asa va fii intotdeauna,obisnuiti-va odata cu asta.Fratilor romani nu mai luati in seama pe toti ce viseaza urat si vorbesc de republica banat,nu toata lumea de aici gandeste asa asa..oamenii sunt satui de hotia si bataia de joc continua a celor ce ne conduc,dar nu realizeaza ca nu parlamentarii sunt reprezentativi pentru poporul roman.Legat de incidentul de la Bucuresti,e regretabil..dar se stie ca spurcatii sunt cam neanderthali si le e greu sa treaca peste rivalitati..s-a vazut si acum,si anul trecut.

Dorin a spus: (octombrie 13th, 2014 at 09:59 )

Prea multi separatisti pe aici. Si cand ma gandesc ca multi dintre acestia au si ceva radacini nebanatene, imi vine sa fig in lume. Ce au patit baietii astia la Bucuresti, este inadmisibil si intolerabil. Dar la fel de grave sunt si unele reactii ale unor asa-zisi banateni.

tractoristpearatura a spus: (octombrie 13th, 2014 at 10:58 )

….da cine pu…a mea e „gica _contra ” asta de cerea el socoteala unor oameni ??…si daca a facut asa ceva de unde a avut ordine ?,cine i le-a dat ..si de ce organele de ordine nu si-au facut treaba ??..de asta pentru mine ora exacta se da la VIENA !!!..

anonim a spus: (octombrie 13th, 2014 at 11:47 )

Pe astia de la asu sigur i-au prins cativa deghizati de la ghiroda-ripensia si i-au ars… 🙂 Putina frectie si trece buba…

NEPLACUT a spus: (octombrie 13th, 2014 at 14:04 )

Situatia e trista si regretabila…Personal nu as fi mers in Bucuresti nici daca mi se platea transportul si biletul le meci…Noi banateni nu avem ce cauta in haznaua aia , trebuie sa intelegem si sa ne descurcam singuri, sau impreuna cu vecini nostri cu care am crescut, copilarit. Pentru noi ora exacta se da la Viena…am si militat ca RCM-TM sa joace in alt campionat, am militat in trecut ca Poli sa joace in campionatul sarbesc…trebuie sa ne debarasam urgent de Bucuresti, macar mental.

Prince Andrew a spus: (octombrie 14th, 2014 at 01:01 )

asta e inca o dovada ca steaua este de kkt.. !

independent a spus: (octombrie 14th, 2014 at 01:36 )

Penibil, atat situatia cu bataia cat si reactiile asa zisilor concetateni.
Nu mai sunt parte din fenomen, dar am ramas nostalgic si imi face placere sa fiu cat de cat la curent cu „stirile de peluza”. Eu si grupul meu am stat langa unguri, si am avut si esarfa de peluza sud steaua la gat iar in dreapta mea erau baietii din galati si craiova iar mai jos sud dinamo si cluju iar combinatia asta era cam incendiara si culmea nu a zis nimeni nimic si totul a fost foarte ok pana la momentul epic in care cimpanezii de la beegees si militia au intrat in uisti.
La fel cum la cealalta peluza am vazut si petrolisti si stelisti si cate si mai cate, nu am auzit sa fi fost ceva de regretat.
Daca din atatea ultraserii asta e singuru eveniment regretabil (culmea baietii si au si cerut scuze) pai eu zic ca suntem pe un drum bun.
Ce e dureros e ca lumea nu vede imaginea de ansamblu, fiecare pentru el, el acolo cu ai lui 2 pe 2, il doar fix in pix de ala de mai incolo, nu conteaza ca vb aceeasi limba ca trag la aceeasi caruta si sunt furati de aceeasi politicieni de cacat, culmea, politicieni pe care tot ei ii voteaza pentru o galeata si un pix.
Iar purificarea asta etnica dusa la extrem nu va face bine domnii banateni, altfel cum s-ar justifica faptul ca Timisoara este un oras condus de tigani (aia negrii si cu multe case care blocheaza tot orasul cu alaiul de inmormantare sau nunta al puradeilor ?!) daca tot sunteti asa de albi, de ce nu faceti curatenie in tiganie ? sau sunteti mai frati cu un parazit negru decat cu un „mitic” de dupa carpati ?!
Imi pare rau sa vad ca lumea abereaza din tastatura in loc sa faca ceva, chiar si sa ceara autonomie (aici ungurii din tinutu secuiesc sunt cu un pas peste toti) aveti domne tupeu si iesiti in strada, aratati-va frustrarile ca doar atat ne-a mai ramas dupa 89.
Insa pana una alta, vreti sau nu vreti, traiti in Romania, vorbiti limba romana si ca vreti sau nu vreti suntem toti frati, cu bune cu rele, suntem unu. Si cum nu vad sa iesiti din nou in strada cum au facut parintii vostrii, pentru a va apara idealurile, uitati-va in oglinda, uitati-va in buletin si pana cand nu o sa scrie pe buletin „tara: BANAT” hai sa ne vedem de treaba noastra si sa schimbam ce avem de schimbat, ca in 89 nu s-a schimbat decat denumirea tarii nu si clasa politica ! ACAB !

ADRIAN a spus: (octombrie 14th, 2014 at 10:21 )

E normal sa intrebati de 5 ori, si sa nu vi se raspunda astia din ardeal gandesc mult mai lent si vorbesc la fel de lent…trebuia sa aveti rabdare cu ei….vreo 5 minute sa inteleaga intrebarea, 10 sa proceseze si inca 5 sa formuleze un raspuns.
In alta ordine m-am saturat atat de tare de cretinii astia din ardeal care se cred atat de speciali, si de fapt tot niste tarani retardati sunt. gandesc greu, vorbesc greu, muncesc greu, la ei totul e greu. si foarte lent.
Ar trebui sa intrati cu pasaport in bucuresti sa nu ne mai infectati orasul.

VladPCH a spus: (octombrie 14th, 2014 at 11:40 )

Sunteti niste prosti ! Numai in seara aia nenorocita nu conta ce peluza reprezinti , numai in seara aia trebia sa facem front comun sa demonstram tuturor ce carqactere puternice sunt ROMANII , dar se pare ca iara s-a demonstrat contrariul atat pe teren unde nu a fost posibil sa vedem macar odata jucatorii romani daruindu se cu adevarat cat si in tribune . Hai sa analizam tot ce s-a intamplat , faptul ca nu suntem capabili sa fim uniti si sa incercam sa facem ceva in acest sens . Voi chiar nu intelegeti ca nu are imp ca reprezinti Bucurestiul sau Brasovul sau Timisoara , IN PRIMUL RAND REPREZINTI ROMANIA!!!!!!!!! ACUM TREBUIE SA NE MOBILIZAM SI SA MERGEM BRAT LA BRAT IN budapesta SA VADA ungurii CE INSEAMNA POPORUL DAC SI CE PUTERE ARE !!!!!!!!!!!!!!!!

adriane a spus: (octombrie 14th, 2014 at 12:54 )

Voi furati repede genklerilor,ca la munca va miscati ca ochiu la mort.Una-i ardealul si alta-i banatul,dar e mai greu,nici carnea de porc insa nu-i usoara.Multam la bunul Dumnezeu ca ne despart muntii,daca ar emigra insa oltenii numa inspre voi ar chiar perfect totul,dar nu le poti avea toate-n viata.

@ADRIAN a spus: (octombrie 14th, 2014 at 13:22 )

ADRIAN, pe langa ca esti impertinent, dai dovada si de faptul ca esti un dobitoc. Am fost de multe ori in Bucuresti ca banatean, iar adevaratii bucuresteni nu au legatura cu nevertebrate ca tine. Tu esti un alt imbecil dintre cei multi cu care imi este rusine ca sunt roman. Sunt sigur ca nu esti nici macar bucurestean. Eventual vreun ciocolatiu de prin Ferentari, care a crescut abuzat fiind pe sub poduri. Ai adus aminte de pasapoarte. Asa sa fie, dar nu cred ca niste nespalati ca tine care traiesc din ajutoare sociale si de pe spatele banatenilor si ardelenilor ar avea motive de bucurie. Noi, fata de alti romani, si in Banat ;i in Ardeal, platim taxele si impozitele catre statul roman, acelasi care tine in spate paraziti ca tine, ma-ta, fiica ta si tot neamul tau de rahat. Sa nu uiti niciodata ca NOI, BANATENII SI ARDELENII, suntem salvatorii tai. As vrea sa o cunosc pe mama ta. Sunt sigur ca regreta amarnic ca a adus pe lume un exemplar atat de nereusit ca tine. Sper din tot sufletul ca nu te inmultesti.

Acelasi a spus: (octombrie 14th, 2014 at 14:51 )

Intamplarea este regretabila, de aceea ne-am si cerut scuze.
Timisorenii au fost cazati in acelasi hostel unde erau cazati unguri: 2 masini 8+1 cu numere de ungaria erau la intrare. Aveam informatia de dimineata. Intamplarea a facut ca ei sa iasa din hostel cand eram in zona. Au fost intrebati si in romana si in engleza..de unde sunt..cat e ceasul. Ei nimic.
Unul singur a zis Sighisoara..de fapt Timisoara..moment in care baiatul de la Steaua si-a cerut scuze si i-a si zis de unde e.
In loc sa plangeti ca fetitele pentru un eveniment regretabil poate ne puteti spune la meciul nostru de anul trecut de la Timisoara, de ce ati atacat masini desi in prealabil ati spus ca pe voi nu va intereseaza echipa aia..si nu aveti treaba cu asa ceva. Cu alte cuvinte ati refuzat lupta dreapta si ati incercat-o romaneste..se intoarce roata, chiar si intr-un mod nefericit.
A nu se intelege ca aprob faptul ca respectivii timisoreni si-au luat bataie..a fost pur si simplu o CONFUZIE!

unu a spus: (octombrie 14th, 2014 at 15:47 )

Au fost aradeni

SarpeleParos a spus: (octombrie 14th, 2014 at 16:20 )

Separare de tara, nu! Dar pentru o federalizare voi milita intodeauna. Fiecare cu gradina lui si gata!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Modernizarea școlilor generale 7 și 1 din Timișoara scoate 28 de milioane din bugetul orașului

Două dintre școlile timișorene urmează să beneficieze de importante fonduri, în vederea dezvoltării. Generală 7 va avea parte de fonduri europene, în timp ce pentru Generală 1 finanțarea va fi integral de la bugetul local, finanțarea pe PNRR nu va putea fi asigurată din cauza duratei proiectului. Consilierii locali sunt chemați pentru a aproba finanțările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modernizarea școlilor generale 7 și 1 din Timișoara scoate 28 de milioane din bugetul orașului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere de revizuire legată de dosarul în care a fost declarat în conflict de interese. Dominic Fritz afirmă că nu e nicio ştire aici, procesul pe fond urmând să continue. Şampanii desfăcute azi în rândul adversarilor primarului Timişoarei, Dominic Fritz, totodată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV începe campionatul! Momente festive înainte de joc, când vor fi prezentate Cupa și Supercupa României

SCM USV Timișoara joacă primul meci acasă din 2026. Echipa viola întâlnește RC Gura Humorului, în etapa a doua din Liga de Rugby. Partida va avea loc sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 11:00, la stadionul Gheorghe Rășcanu. Formația din județul Suceava este nou-promovată. Cu această ocazie, alb-violeții vor prezenta publicului cele două trofee cucerite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV începe campionatul! Momente festive înainte de joc, când vor fi prezentate Cupa și Supercupa României
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Moşniţa Nouă, prima comună din Timiş unde se interzic jocurile de noroc

Primarul comunei Moșnița Nouă, Gerald Simonis, va propune, la prima şedinţă a Consiliului Local, un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza întregii comune. Primăria comunei Moșnița Nouă, la inițiativa primarului Gerald Simonis, a decis adoptarea unor măsuri pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc de pe raza comunei Moșnița Nouă. Decizia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moşniţa Nouă, prima comună din Timiş unde se interzic jocurile de noroc

Economic vezi arhiva Economic

AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarul comunei Moșnița Nouă, Gerald Simonis, va propune, la prima şedinţă a Consiliului Local, un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza întregii comune. Primăria comunei Moșnița Nouă, la inițiativa primarului Gerald Simonis, a decis adoptarea unor măsuri pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc de pe raza comunei Moșnița Nouă. Decizia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moşniţa Nouă, prima comună din Timiş unde se interzic jocurile de noroc
Două dintre școlile timișorene urmează să beneficieze de importante fonduri, în vederea dezvoltării. Generală 7 va avea parte de fonduri europene, în timp ce pentru Generală 1 finanțarea va fi integral de la bugetul local, finanțarea pe PNRR nu va putea fi asigurată din cauza duratei proiectului. Consilierii locali sunt chemați pentru a aproba finanțările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modernizarea școlilor generale 7 și 1 din Timișoara scoate 28 de milioane din bugetul orașului
Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, vine cu o nouă provocare interesantă pentru primăriile din Timiș. După ce a anunțat că instituția pe care o conduce va oferi bani comunelor care decid să se unească, acum anunță că se oferă bani pentru școlile din localitățile care votează eliminarea sălilor de jocuri din respectiva localitate. “Primăriile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis provoacă primăriile din Timiș să închidă sălile de păcănele. Primesc la schimb bani pentru școli
Când curiozitatea întâlnește știința, a fost parcă motto-ul perfect în această săptămână când mii de elevi au vrut să vadă cu ochii lor ce se întâmplă în institutul de învățămât cu cea mai lungă istorie din Vestul țării. Așadar, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit, pentru mii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de elevi au ales UPT pentru Săptămâna Verde. Un prim pas pentru un viitor cu educație de calitate/FOTO
SCM USV Timișoara joacă primul meci acasă din 2026. Echipa viola întâlnește RC Gura Humorului, în etapa a doua din Liga de Rugby. Partida va avea loc sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 11:00, la stadionul Gheorghe Rășcanu. Formația din județul Suceava este nou-promovată. Cu această ocazie, alb-violeții vor prezenta publicului cele două trofee cucerite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV începe campionatul! Momente festive înainte de joc, când vor fi prezentate Cupa și Supercupa României
Consiliul Local Timișoara este chemat să își dea votul asupra unui proiect care va afecta activitatea nu doar a orașului, ci și a unei zone mai largi din jurul capitalei de județ. Este vorba despre Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) 2021-2027, în baza căreia pot fi atrase finanțări prin Programul Regional Vest. Primăria Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va vota noua Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană. Centrul Forum 01115 din Giroc, al CJT, depinde de acest document
Cele mai bune opt echipe de robotică din România, calificate la etapa mondială a competiției mondiale „FIRST Tech Challenge”, vor beneficia de pregătire în cadrul Universității de Vest Timișoara. Instituția organizează și găzduiește, alături de Asociația Nație Prin Educație, în perioada 4-9 aprilie, evenimentul „Let’s Bootcamp to the Worlds”, ediția I. Una dintre echipele participante este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul național de robotică se pregătește la UVT pentru participarea la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”
Reabilitarea traseului feroviar pe Lotul 4, Ronaț Triaj – Arad, a ajuns la un total de aproape 29 la sută. Este inclusă modernizarea liniei de cale ferată, instalațiile aferente, cât și lucrările civile de pe traseu. Lucrările sunt efectuate de asocierea Webuild SpA – Partecipazioni Italia SpA – Salcef SpA, fiind mobilizate echipe de lucru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de reabilitare a tronsonului de cale ferată Ronaț Triaj – Arad se apropie de 29 la sută din total/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.