Câteva zeci de proprietari de terenuri din Timișoara au fost amendați de Poliția Locală, deoarece au lăsat parcelele în paragină. Cam un sfert din terenurile verificate din luna august și până acum s-au dovedit a fi cu probleme.
Serviciul Protecția Mediului de la Poliția Locală a făcut bilanțul terenurilor nesalubrizate și neîntreținute de pe raza municipiului Timișoara verificate până acum. „Din luna august și până acum au fost efectuate 237 verificări și reverificări, fiind aplicate 82 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 118.000 lei. În urma somațiilor cu termene aplicate, 30 de persoane fizice și juridice s-au conformat, igienizându-și proprietățile, alte 23 de terenuri fiind încă în perioada de prevăzută de somații”, precizează reprezentanții Poliției Locale. Identificarea proprietarilor unora dintre aceste terenuri este destul de dificilă, în condițiile în care unii dintre ei locuiesc în străinătate sau, în cazul firmelor, acestea sunt în insolvență sau și-au mutat sediul declarat inițial. Amenzile pentru cei care nu-și întrețin proprietățile sunt cuprinse între 1.500 și 2.500 de lei.
Comentarii prin facebook