Trei hoți specializați în furturi din societăți comerciale au fost căutați, marți dimineață, acasă, de mascați. Cei trei furat în special bormașini și flexuri, paguba fiind în jur de 10.000 de euro.
Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale și luptătorii SAS au descins marți dimineață la trei adrese din județ, în căutarea unor hoți. La Liebling, acolo unde locuiește unul dintre suspecți, oamenii legii nu i-au găsit acasă decât pe părinții acestuia, care le-au spus, foarte politicos, mascaților… „Intrați, vă rugăm!”. Cei trei hoți au vârste cuprinse între 19 și 38 de ani și sunt căutați pentru furturi din societăți comerciale, în special bormașini și flexuri. Paguba este de aproximativ 45.000 de lei.
Comentarii prin facebook