Campania de educație culinară „Descoperă Tradițiile Culinare Românești” este la a doua ediție și se desfășoară în perioada ianuarie – decembrie 2014. În acest interval vor fi promovate 40 de rețete oferite de 40 de pensiuni din cele nouă zone istorice ale României. Pentru această săptămână vă propunem o rețetă de cotlet de porc cu mămăliguță.
Rețeta de cotlet de porc cu mămăliguță și cartofi provine din satele din Moldova de peste Prut, fiind probabil împrumutată din bucătăria georgiană și adaptată la bucătăria tradițională moldovenească.
Ingrediente:
• un cotlet de porc
• ciuperci
• ceapă
• ulei
• smântână dulce
• mălai
• piper
• sare
Cotletul se frige pe grătar timp de 20 de minute. Se călesc ceapa și ciupercile în ulei și se adaugă smântână dulce. Se pune piper și sare după gust. Se servește alături de cartofi cu rozmarin și mămăliguță din mălai. La prepararea rețetei acasă, rețeta se poate prepara folosind, în loc de grătar, o tigaie și puțin ulei.
Mai multe detalii despre proiect găsiți aici.
Invalid Displayed Gallery
Comentarii prin facebook