Mai putine dosare la Curtea de Apel, in 2014

Magistrații de la Curtea de Apel Timișoara și tribunalele arondate au judecat, anul trecut, peste 77.000 de dosare. Potrivit datelor din bilanțul CAT, numărul de dosare a fost mai mic decât în 2013. Acest lucru se datorează noilor coduri, care au adus modificări importante în sistemul judiciar.

Lidia Barac, Erica Nistor, Marius Tudose Badea  09

În 2014, la Curtea de Apel Timișoara și la tribunalele din raza sa de competență, Arad, Caraș-Severin și Timiș, au fost înregistrate 77.743 de dosare. Cele mai multe dintre acestea – aproape 27.000 – au fost la Tribunalul Timiș, urmat de Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad și Tribunalul Caraș-Severin. La toate instanțele s-a înregistrat o scădere a volumului de activitate, în comparație cu anul 2013. Cea mai importantă a fost la Tribunalul Caraș-Severin, unde au fost cu peste 31% mai puține dosare, urmat de Tribunalul Arad, Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara. La prezentarea raportului a fost prezent și președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Tudose. „Eu nu pot decât să felicit rezultatele obținute, așa cum sunt ele prezentate”, a declarat Tudose, spunând că așteptă rezultate și mai bune în 2015. Fostul președinte al Curții de Apel Timișoara, judecătorul Lidia Barac, a fost și ea prezentă la prezentarea raportului. La finalul ședinței de bilanț, Lidia Barac a primit de la actualul președinte al CAT, Erica Nistor, o plachetă prin care fostului președinte al Curții de Apel și secretar de stat în Ministerul Justiției îi sunt recunoscute meritele în înfăptuirea actului de justiție.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ilie Bolojan, către PSD-işti: “Nu aveți nicio credibilitate ca oameni care locuiesc în penthouse-uri”

În discursul din Parlamentul României, premierul Ilie Bolojan a afirmt că moțiunea de cenzură este “mincinoasă, cinică și artificial”. El a aminit că cei din PSD nu a vrut să-și asume funcția de premier, au calculat că vor avea doar avantajele guvernării, nu şi asumarea. Bolojan i-a mai acuzat pe iniţiatorii moţiunii că nu au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan, către PSD-işti: “Nu aveți nicio credibilitate ca oameni care locuiesc în penthouse-uri”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează o misiune economică la China Brand Fair Budapesta 2026

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al rețelei Enterprise Europe Network (EEN), invită companiile timișene să participe la misiunea economică organizată cu ocazia vizitării China Brand Fair 2026, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate cooperării comerciale dintre China și Europa Centrală și de Est. Evenimentul va avea loc în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează o misiune economică la China Brand Fair Budapesta 2026

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În discursul din Parlamentul României, premierul Ilie Bolojan a afirmt că moțiunea de cenzură este “mincinoasă, cinică și artificial”. El a aminit că cei din PSD nu a vrut să-și asume funcția de premier, au calculat că vor avea doar avantajele guvernării, nu şi asumarea. Bolojan i-a mai acuzat pe iniţiatorii moţiunii că nu au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan, către PSD-işti: “Nu aveți nicio credibilitate ca oameni care locuiesc în penthouse-uri”
Începând cu prima zi a lunii august, traficul greu prin Timișoara se va desfășura după reguli noi. Primăria ne anunță că noile reguli prevăd că traficul greu este restricționat în interiorul orașului, în funcție de categoriile de drum, pentru a reduce zgomotul, poluarea aerului, degradarea rețelei stradale și pentru a crește siguranța cetățenilor. Regulamentul se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traficul greu, restricționat în Timișoara. Dacă plătești o taxă poți avea acces
Săpăturile efectuate de arheologi pe traseul viitoarei Centuri Vest de ocolire a Timișoarei au scos la iveală noi descoperiri istorice. Acolo a fost identificat un complex funerar datat în secolele VI – VII d. Hr., atribuit populațiilor avare, războinici călare, care erau prezenți în Europa Centrală și de Est în acea perioadă. În noua locație...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță o nouă descoperire arheologică/Foto
CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că lucrările de modernizare aferente Lotului 1 al căii ferate Caransebeș – Lugoj, unul dintre cele mai întârziate din programul de transformare a traseului Caransebeș – Arad, sunt în desfășurare, iar stadiul fizic al execuției a ajuns în prezent la 9,84%. În această perioadă se execută lucrări de terasamente și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș și Lugoj se apropie de zece la sută/VIDEO
Universitatea de Vest Timișoara a organizat în acest an, „UniVsThreats ’26”, o competiție ca atras 1271 de participanți din întreaga lume, împărțiți în 565 echipe înregistrate, din 548 instituții, reprezentând 86 de țări. Echipa de securitate cibernetică a Universității de Vest din Timișoara (UVT), „UVT-CTF”, și-a propus să aducă împreună studenți pasionați de cybersecurity, în cadrul competițiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UniVsThreats ’26”, competiția de securitate cibernetică găzduită de UVT, a depășit 1200 de participanți activi
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al rețelei Enterprise Europe Network (EEN), invită companiile timișene să participe la misiunea economică organizată cu ocazia vizitării China Brand Fair 2026, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate cooperării comerciale dintre China și Europa Centrală și de Est. Evenimentul va avea loc în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează o misiune economică la China Brand Fair Budapesta 2026
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.