Biserica Ortodoxă Română prin postul său TV Trinitas a desfășurat o campanie publicitară dedicată perioadei de înscriere școlară la ora de religie. Pentru cine nu a făcut-o încă prin cereri scrise în școlile gimnaziale, telespectatorii BOR și nu numai se puteau lăsa convinși de personalități ale vieții publice să-și trimită copiii spre studiul religiei creștin ortodoxe. Și nu numai, pentru că în afară de cadrul vizual abundent în icoane ortodoxe, clipul nu indica ce alegere trebuie făcută. Ana Blandiana, Dorel Vișan, Daniel Buzdugan, Dan Puric, Sofia Vicoveanca, o, da!, Manuela Hărăbor, Connect R pledau pentru nevoia de educație religioasă în școli. Ca mulți alți români, și eu am trimis o astfel de cerere înainte de 6 martie. Consider că ora de religie, predată mai degrabă cu harul dascălului de istorie decât prin prozelitismul tipic unor fețe bisericești, este binevenită în formarea unui copil.
Fără să pună presiune inutilă pe elev, fără să-i cultive spaimele, profesorul de religie poate completa educația primită din familie, învățându-i astfel pe copii că nu e bine să minți, să furi, să vorbești urât, să fii egoist, să bei ca porcul, să te droghezi, să bați pe cineva, să omori. De ce să consider nocivă o oră de religie bine predată? În cel mai rău caz, de loază nu se prinde nimic, dar rău nu-i poate face, cum s-ar întâmpla dacă l-am uita printr-un salon de păcănele. Și cu un climat casnic mai degrabă liber cugetător decât evlavios, ora de religie (repet, dacă este bine predată) poate fi o oră de istorie în plus și nicidecum o pierdere de vreme.
În principiu, promotorii ideii de religie „cu forța” nu ascund nevoia ca creștinismul să strângă rândurile în fața unui multiculturalism ce transformă dramatic Europa în ultimele decenii. Și de care profită din plin cei ce vor să amestece agresiv Islamul cu cultura Occidentului. Într-o primă fază. Fenomenul nu e încă o problemă pentru România, dar ar putea deveni, iar distanțarea românului de credința creștină prin abandonarea unor proiecte educative ar putea fi picătura de ignoranță pe care o vom regreta mai apoi. Dar să trecem de rațiunile strategilor și ideologilor sistemelor creștine și să ne întrebăm ce îi mână pe cei de la BOR într-o astfel de campanie publicitară, marketing ce se definește ca o artă ce convinge clienții să cumpere ori grupuri sociale să-și atingă scopurile.
Decizia Curții Constituționale de a da sens ideii de „opțional” în cazul orei de religie și punerea părinților să semneze cereri cum că pruncii lor vor să participe (nu invers), a prins BOR pe picior greșit, ca atâtea alte evenimente din istoria recentă. Ce să cred din precipitarea „managerilor” ortodocși? Că mor din grija față de viitorul omenirii, creștinismului, al ortodoxiei, sau că numără enoriașii precum băncile clienții? Înțeleg că acum capii BOR vor să le fie simpatici românilor. Altfel nu l-ar pune pe Buzdugan să se adreseze unei anume categorii sociale. Sau pe Connect R ori pe d-na Sofia Vicoveanca să le vorbească părinților de importanța religiei în școli, ca și cum cineva ar fi interzis samavolnic o astfel de libertate.
Mă întreb de ce nu s-au chinuit să fie simpatici când sfidau mai mult de jumătate din alegătorii acestei țări, tolerând preoții în misiuni electorale mizerabile pro PSD? De ce nu s-au îndreptat către popor prin multe alte misiuni sociale, în loc să ridice o megalomanică catedrală în buricul Capitalei? Ori sute și sute de biserici, în timp ce spitalele statului se închideau din lipsă de medici și de fonduri. În loc să deschidă câte o cantină a săracilor la trei-patru parohii, un cabinet dentar la sate, în multe episcopii s-a dat de lucru drujbelor, făcându-se praf mii de hectare de păduri de proprietate reconstituită. Prin ce se deosebeau „managerii” BOR de afaceriștii și politicienii abonați la audieri în fața procurorilor DNA, când de cele mai multe ori miza era aceeași, „ochiul Dracului”?
Când societatea se chinuia să se dezvăluie prin arhivele CNSAS, ce făceau fețele bisericești pentru a ne câștiga simpatia și semnătura de părinți pentru ora de religie? Se închideau în castă prin pretenția de a li se da legi preferențiale care să le ascundă păcatele cu Securitatea. Iar când unii preoți se confesau, apăsați de greutatea păcatului, deveneau indezirabili precum defectorii în clanurile mafiote. Fraților întru credință creștin-ortodoxă, cam târziu pentru campanii publicitare! Trebuia lucrat mai demult. O pădure crește greu, chiar dacă o tai repede.
Comentarii prin facebook