Nu știu care-i sunt toate plăcerile, dar sigur consilierului județean Adrian Pășcuță îi plac sportul și arta, arta culinară. Și, ca orice iubitor de sport, liberalul s-a gândit să organizeze o dezbatere publică pe tema acestui fenomen, de pe urma căreia autoritățile locale să fie capabile să structureze un master plan al sportului, un proiect dacă vreți pe o perioadă de minimum cinci ani. În condiții normale, o astfel de întâlnire ar fi avut darul de a aduna pasionații la un ceai dansant, unde să se vorbească despre susținerea unor sporturi pe cale de dispariție, susținute de primărie ori CJT. Timp în care fotbalul, baschetul, handbalul, rugbyul și alte sporturi cu o oarecare priză la public să-și facă planurile în consilii de administrație private. Numai că nu trăim vremuri normale. Firmele private nu au bani sau nu vor să finanțeze astfel de activități, iar singura soluție pentru dezvoltarea unor ramuri sportive rămâne să fie investiția publică pentru ani buni de acum înainte.
Și ce dacă nu este normal așa ceva? Ce e de făcut? Să punem cruce la tot ce înseamnă tradiție sportivă în Timișoara? Evident că nu, iar cine își joacă astfel cartea politică (vezi PSD Timiș) s-ar putea să nu aibă prea multe de câștigat. Plecând de la ideea că municipalitatea și județul trebuie să-și asume și astfel de cauze, dezbaterea propusă de Pășcuță chiar își avea rostul. Nu știu ce-o să se aleagă de vorbele aruncate acolo. Șezători din astea fără niciun efect practic au mai fost cu zecile în ultimele două decenii și poate că n-ar fi fost rău ca patronajul unei astfel de întâlniri să fi fost la un nivel administrativ superior. Dar în mod cert Timișul și Timișoara au nevoie de un masterplan și în sport, mai ales că mare parte din finanțare va fi publică. Nu putem arunca bani haotic, cui plânge mai tare, iarăși pe pile și în funcție de cine de la partid se ocupă de respectiva ramură sportivă.
În primul rând, trebuie stabilite prioritățile. Care sport are potențialul cel mai bun pentru a duce spectatorii la stadion ori la sală? Dacă e vorba de fotbal, atunci fotbalul să fie prioritatea numărul 1. Dar poate fi vorba și de baschet, nicio problemă, rugby-ul de asemenea a atras atenția suporterilor locali într-o perioadă de profund declin fotbalistic local și național. Indiferent despre cine este vorba, că o fi ASU Politehnica, RCM, BC Timișoara, ACS, handbal, banul public alocat trebuie investit cu o eficiență maximă, atât cât se poate vorbi de eficiență în managementul de stat. Uite, cubanezii fac trabucuri, zahăr, rom și cine mai știe ce se pricep ei să facă. Dar categoric nu produc schiuri. Grecii fac turism și gălăgie, dar în nicun caz tehnică de calcul și reforme structurale. La fel, și noi trebuie să ne hotărâm ce susținem pentru performanță și ce susținem de dragul mișcării și aerului curat.
Cu toate echipele locale bugetate mediocru ne vom ocupa în permanență de evitarea retrogradării. Conceptul de imagine prin sport va fi gol de conținut fără promovarea orașului în vreo competiție europeană, la fel și arenele în care va bătea vântul printre cele 200-300 de spectatori plictisiți în tribune. Cred că asta voia Adrian Pășcuță prin dezbaterea propusă. Dar, ca toate masterplanurile, problema e că nu vor mulțumi pe toată lumea. Iar dacă mai luăm în calcul și nevoia vitală să moară și capra vecinului, atunci e clar despre ce vorbim când punem la cale viitorul sportului timișorean. Ca în toate domeniile, știe mai bine Vocea Rusiei.
Comentarii prin facebook