Pe 24 iunie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare cunoscută în popor și sub denumirea de Sânziene. Biserica Ortodoxă serbează, de obicei, ziua morții sfinților și doar Fecioara Maria și Sfântul Ioan Botezătorul fac excepție de la regulă.
Nașterea Sfântului Ioan Botezatorul este consemnată de Sfântul Evanghelist Luca și a avut loc cu șase luni înainte de cea a lui Iisus Hristos. Sărbătoarea este atestată documentar în secolele IV-V, când a fost fixată și data Crăciunului. Unii cercetători susțin însă că sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul a fost instituită chiar pe 24 iunie spre a înlocui sărbătorile păgâne din perioada solstițiului de vară. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut in cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminției lui Aaron. Nașterea prorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus.
Potrivit Sfintei Scripturi, zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc după ce Zaharia, tatăl său, a tămâiat în sfântul altar – loc în care numai arhiereul intra o singură dată pe an, în luna a șaptea, ziua a zecea. Această lună din calendarul iudaic cuprindea o parte din septembrie și alta din octombrie. Având în vedere cele descoperite în Sfânta Scriptură, Sfinții Părinți au rânduit ca ziua zămislirii Sfântului Ioan să fie 23 septembrie. Pe de altă parte, după solstițiul de vară din 21 iunie, ziua începe să scadă și noaptea să crească. De aici putem înțelege că Sfântul Ioan Botezătorul, persoana care reprezintă Legea Veche, se naște într-un timp când ziua se micșorează, ca semn ca Legea Vechiului Testament începe să apună pentru că vine Legea Harului, Legea lui Hristos. Nașterea Mântuitorului este prăznuită pe 25 decembrie, după solstițiul de iarnă din 22 decembrie, când ziua începe să crească. Biserica i-a închinat lui Ioan nu mai puțin de șase sărbători: zămislirea lui (23 septembrie), nașterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), prima și a doua aflare a capului lui (24 februarie) și a treia aflare a capului său (25 mai).
În calendarul popular, pe 24 iunie se celebrează Sânzienele. Acestea își au originea într-un străvechi cult solar, fiind considerate niște femei frumoase, adevărate preotese ale soarelui, divinități nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om. Conform tradiției, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, împart rod holdelor, înmulțesc animalele și păsările și tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor. Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Ele pot deveni însă și dăunătoare, pot stârni vijelii și pot aduce grindină. În dimineața de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, oamenii strângeau buchete de Sânziene pe care le împleteau în coronițe și le aruncau pe acoperișul caselor. Se considera că omul va trăi mult în cazul în care coronița rămânea pe casă sau, dimpotrivă, că va muri repede, când coronița aluneca spre marginea acoperișului sau cădea. Fetele strângeau flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă, în noaptea de dinaintea sărbătorii, în credința că-și vor visa ursitul.
Comentarii prin facebook