Zilele lacului Surduc, la prima editie, cu parasutisti si barci-dragon / FOTO

Prima ediție a Zilelor lacului Surduc a debutat, sâmbătă după-amiază, într-o atmosferă de vacanță. Pe o vreme numai bună pentru… stat cu ochii pe cer, o mulțime de oameni au ales această destinație pentru a se relaxa în aer liber. Distracția continuă și duminică.

zilele lacului surduc12

Demonstrații aviatice, cu motoparapante și motodeltaplane, dar și cu parașutiștii de la Șiria, caiace, skifuri și bărci-dragon – toate au făcut parte din „meniul” primei după-amieze petrecute pe malul lacului Surduc. Mari și mici, timișenii au urmărit zborurile și au aplaudat parașutiștii, care au încercat să aterizeze chiar pe apă, la punct fix. Au fost de toate, și jocuri pentru copii, și grătare, și nelipsiții colaci secuiești, îndeajuns cât oamenii să se simtă bine și să nu regrete că au ales să vină până aici. Asta, mai ales că, dis-de-dimineață, în zonă a căzut o ploaie deasă. Zilele lacului Surduc este la prima ediție, fiind o manifestare organizată de Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului și Primăria Fârdea, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș. „Vrem să devină o tradiție, este o zonă minunată, din păcate prea puțin descoperită chiar de timișeni. Suntem mulțumiți de felul în care a debutat acest eveniment”, spune Delia Barbu, directorul Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului.

Evenimentul continuă și duminică. De la ora 8 este programat un concurs de pescuit, iar de la ora 12 intră în scenă cei de la ISU Banat. Aceștia au pregătit o defilare cu zece ambarcațiuni, exerciții cu scafandri, dar și o demonstrație de descarcerare. De la ora 13.30, campioana mondială Adriana Paraschiv va ieși pe lac cu caiacul, urmată de un echipaj invitat de la Zrenjanin. De la ora 14 este programat un concert de muzică populară, cu soliștii Benone Sinulescu, Vasile Conea, Liliana Savu Badea, Marius Cârnu, Otilia Radu, Gabi Zaharia, Ramona Mihai, Vetuța Merticariu, Simona Nicolae, Mircea Cîrțișorean, Andreea Dragoman și Ansamblul Cununa Vețelului, Hora Belințului, Armenișana – Armeniș, Bujoreana – Traian Vuia. Dacă alegeți să veniți la Surduc, puteți face, de asemenea, plimbări cu vaporașul electric, cu hidrobicicletele, caiacul și catamaranul. De asemenea, în zonă se pot efectua drumeții, se poate vizita Biserica de lemn de la Zolt, iar doritorii pot face plimbări cu ATV-ul sau cu poneii, la pensiunea din localitate. Pe site-ul Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului găsiți și posibilități de cazare în zonă.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Top