Aberant: in Timis este un singur specialist pentru evaluarea sigurantei la incendiu!

Patronii de cluburi din Timișoara se confruntă cu o situație incredibilă și, deși vor să intre în legalitate, va mai dura ceva timp. Asta, pentru că în Timiș există un singur specialist pentru evaluarea siguranței la incendiu. Disperați, proprietarii de localuri încearcă să ia legătura cu alți evaluatori din țară.

extinctor

Proprietarii de localuri din Timișoara s-au întâlnit, marți, , cu inspectorul șef al ISU „Banat”, Lucian Mihoc. La dezbatere au participat câteva zeci de oameni, proprietarii de cluburi încercând să înțeleagă care sunt normele pe care trebuie să le respecte și ce pot face pentru a intra în legalitate. Situația este foarte complicată, pentru că proprietarii nu știu exact dacă au nevoie de autorizație de siguranță la incendiu din partea ISU „Banat”. Lucian Mihoc a încercat să explice câteva reguli de bază. „În funcție de construcție, aceasta se poate supune sau nu emiterii unei autorizații de securitate la incendiu. Nu toate categoriile de construcții se supun acestei autorizații. În principal, spațiile comerciale cu o suprafață mai mare de 400 de metri pătrați, spațiile de alimentație publică cu suprafață mai mare de 200 de mp, spațiile de comerț aflate la subsoluri, demisoluri, poduri, mansarde, terase au nevoie de autorizație”, a spus Mihoc. În plus, dacă în timpul unui control, într-un club sunt găsiți mai mulți oameni decât este permis, localul poate fi închis, iar amenda poate ajunge la 30.000 lei.

Confuzii există şi în ceea ce priveşte numărul de ieşiri de urgenţă necesare. În funcţie de mărimea localului se stabileşte dimensiunea uşilor. Apoi, trebuie luată în calcul rezistenţa clădirii la incendiu, iar de aici se stabileşte timpul necesar pentru evacuare. Nu în ultimul rând, în funcţie de numărul maxim de persoane permise în local, se stabileşte de câte ieşiri de urgenţă este nevoie. Cea mai mare problemă pare la evaluarea siguranţei la incendiu, care nu e făcută nici de proprietar, nici de ISU Banat. Aceasta trebuie făcută de un specialist independent. În Timiș există… unul singur! În aceste condiţii, proprietarii de cluburi sunt disperaţi că poate dura luni întregi până când un specialist va ajunge şi la ei. În plus, documentația rezultată în urma evaluării le poate parveni și după trei luni de la data controlului!

În timpul discuţiei, proprietarii de localuri au prezentat şi alte probleme cu care se confruntă. Spre exemplu, Primăria Timişoara cere ca uşa de la intrare în club să se deschidă spre interior, fapt ce contravine normelor de siguranţă. Oamenii mai spun că le este imposibil să respecte normele în vigoare în cazul localurilor din clădiri istorice. Aici nu se pot face modificări, precum noi ieşiri de siguranţă, deşi proprietarii au primit aviz de funcţionare în spaţiul respectiv. Unii reprezentanţi de cluburi au venit şi cu iniţiative. Spre exemplu, ei ar fi dispuşi să închirieze autospeciale de pompieri care să stea în Piaţa Unirii pe timpul petrecerilor. O altă problemă a fost şi lipsa hidranţilor din Piaţa Unirii. În urma întâlnirii de marți, Lucian Mihoc va întocmi un raport cu toate cerinţele, care va fi transmis către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. (sursa foto: www.realitatea.net)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

unul a spus: (noiembrie 10th, 2015 at 19:46 )

Este o adevarata mafie si in domeniul acesta. Exsita unul care da bani grei la Bucuresti sa nu se mai autorizeze altul in zona. Sa ceri sume astronomice pentru o scara la incendiu sau din astea.. Ar trebui facut ceva in privinta asta deoarece nu are omul concurenta si clar va ajunge sa ceara cat vrea. Nu zice nimeni sa lucreze pe gratis dar nu poti sa iei mii de euro pentru o expertiza in care vi 10 minute si iti dai cu parerea…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top