În urmă cu exact 68 de ani, pe 30 decembrie 1947, Regele Mihai era obligat să abdice. A fost de altfel un șantaj cu pistolul lui Petru Groza pe masă și amenințarea uciderii a 1.000 de studenți aflați în temnițe. Era un final totuși inevitabil într-o țară ocupată de bolșevici și părăsită de marile puteri occidentale, care nu mai riscau încă un conflict mondial, astfel că predaseră Estul Europei lui Stalin. Pentru Regele Mihai, una dintre cele mai tragice figuri ale istoriei României, începea un nou capitol de viață: pribegia. Un rege detronat la nouă ani de propriul tată, revenit pe tron în 1940, dar captiv al Mareșalului Antonescu în greii ani de război. Un rege care a vut însă curajul și determinarea de a-l înlătura pe Antonescu care, orice ar spune apologeții săi, ducea țara spre prăpastie. Dacă nu era actul de la 23 august, foarte probabil nordul Ardealului nu era astăzi al României.
În fine, despre aceste lucruri se pot scrie foarte multe și din unghiuri diverse, ținând mai mult de istoria contrafactuală. Cert este faptul că, spre deosebire de tatăl său, Carol al II-lea, Mihai a luat drumul exilului fără a duce cu el mari bogății, bani, tablouri, bijuterii, cum încă încearcă să convingă detractorii săi. După Revoluție, la Crăciunul din 1990, Mihai a revenit în țară, dar, printr-un gest absolut detestabil, Regimul Iliescu l-a săltat de pe șoseaua care ducea spre Curtea de Argeș și l-a urcat înapoi în avion. A ajuns, în fine, în 1992 și s-a bucurat de o primire entuziasmantă, peste un milion de români ieșind în stradă pentru a-și vedea Regele. Speriați de această manifestare de simpatie nemaivăzută vreodată în România, Iliescu și ai lui i-au interzis accesul în țară pentru cinci ani.
Avea să revină abia după 1997, când România se despărțea, măcar fornal, de comunism. Pentru Mihai, drama la nivel personal era departe de-a se termina. În familia regală se infiltrase un fost turnător al Securității, un om cu legături importante cu foștii comuniști și urmașii lor. Exact, e vorba de așa-zisul Prinț Dudă. Pe alocuri, drama lui Mihai aducea cu cea a Regelui Lear, ajungând prizonier al propriei fiice și al ginerului său. Nu mai vorbesc de o altă fiică implicată în SUA în jocuri ilegale cu… cocoși. Încet, încet, confiscată de Dudă și Margareta, Casa Regală se apropie tot mai mult de urmașii foștilor comuniști. Dorind să-și spele imaginea de partid neocomunist, PSD a știut să speculeze aviditatea cuplului Dudă-Margareta. Un lucru observat tot mai vizibil, după 2000, când Regele era pus să facă sluj lui Adrian Năstase. Mai mult, Dudă ajunge un fel de emisar extern al Guvernului Năstase.
Ultima lovitură a acestui cuplu a fost dezmoștenirea Prințului Nicolae, un fel de Cordelia, dacă vreți să continuăm asemănarea cu bătrânul rege Lear. De dată recentă, chiar oameni foarte apropiați de Casa Regală au observat ceea ce se putea vedea de multă vreme. Și anume, că mesajele care vin din interior nu mai aparțin Regelui Mihai, ci cuplului Dudă – Margareta. Un fel de tandem Prinț Pol – Prințesa Lia ceva mai spălat și mai puțin comic. Din păcate, acesta e și sfârșitul ideii de monarhie în România. După îndepărtarea Prințului Nicolae și inevitabilul deces al al lui Mihai (Dumnezeu să-l țină cât mai mult în viață, dar până la urmă toți suntem muritori!), chiar și cei mai radicali monarhișțti trebuie să înțeleagă că totul a luat sfârșit. Și acum totul a venit din interior, n-a mai fost nevoie de pistolul lui Groza, pumnul lui Vișinski și trupele ocupante bolșevice.
P.S. Aș aduce un argument în apărarea celor de mai sus și acela că cel mai monarhist post de televiziune din România a devenit Antena 3 al securistului dovedit Dan Voiculescu.
Comentarii prin facebook