Timisoara Saracens, campioana nationala la rugby, dupa un meci dramatic

Sarazinii reușesc „tripla” în acest an, câștigând al treilea trofeu și cel mai important, după victoriile din Cupa României și Cupa Regelui. Victoria din Superligă a fost cu atât mai meritorie cu cât s-a jucat pe terenul adversarilor de la CSM Baia Mare. A fost un meci dramatic, la finalul căruia Timișoara a obținut victoria cu 18-15.

rugby

Susținuți de peste 100 de fani, timișorenii au început mai bine meciul, reușind un eseu în minutul 8 prin Shennan. A transformat Calafeteanu și Saracens avea 7-0. Oaspeții presează mai mult, dar rămân cu un jucător în minus în minutul 15, când Drenceanu este eliminat pentru placaj fără balon. Totuși băimărenii nu profit în cele zece minute de superioritate numerică, dar o vor face în minutul 26 printr-un eseu transformat, iar scorul redevine egal: 7-7. Băimărenii vor trece chiar în avantaj în minutul 34 după un frumos drop-gol. Prima repriză se va termina la egalitate, după ce Calafeteanu transformă în prelungiri o lovitură de pedeapsă. „Sarazinii” încep bine și repriza a doua și înscriu un eseu în minutul 46, prin Tangimana. Calafeteanu ratează transformarea, dar se va răzbuna cinci minute mai târziu, când înscrie din lovitură de pedeapsă, ducând scorul la 18-10. Băimărenii au mai mult inițiativa în următoarele minute, dar nu reușesc să înscrie, Samoa fiind marele ghinionist, lovind bara de două ori în urma unor lovituri libere. În minutul 68, băimăreni reușesc un eseu, ducând scorul la 18-15, iar timișorenii rămân din nou cu un om în minus prin eliminarea lui Tangimana. Finalul de joc este dramatic. Băimărenii refuză egalul și joacă la mână două penalizări. „Sarazinii” se apără eroic, deși mai au două eliminări: Militaru și Mariș. După mai minute de prelungiri, timișorenii reușesc în final să câștige cu 18-15. Timișoara Saracens triumfă în acest an în toate competițiile interne, câștigând campionatul, după Cupa Regelui și Cupa României. Timișorenii au intrat în teren cu următorul XV: Conache, Shennan, Tangimana, Sefanaia, Umaga, Rose, Calafeteanu, Militaru, Căpățână, Țăruș, Popârlan, Drenceanu, Ianuș, Rus, Burcea. Au mai intrat în teren: Lemnaru, Mariș, Morrison și Rădoi. (sursa foto: www.facebook.com/Dan Dinu)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (decembrie 5th, 2015 at 17:21 )

BEY!BRAVO TIMIȘOARA!POLI AR TREBUI SĂ IA EXEMPLUL DE LA RUGBY!UNDE SE VEDE PERFORMANȚA!BRAVO! TIMIȘOARA!ȘI CÎND TE GÎNDEȘTI CĂCI ÎN TOATE CELE 3 MECIURI ARBITRAJUL A FOST OSTIL!BRAVO TIMIȘOARA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

INO a spus: (decembrie 5th, 2015 at 20:51 )

BEY!FLOCEA ĂSTA E NE BUN!? IAR JOACĂ CU UN SINGUR VÎRF!ȘI CROITORU CARE ERA BUN LA MIJLOC ESTE REZERVĂ!VAI DE POLI DACĂ TOT AȘA MERGE!ORICUM VICTORIE DAR AȘA CUM MERG LUCRURILE NU ESTE UȘOR!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

birlic a spus: (decembrie 6th, 2015 at 10:03 )

Un meci cat trei titluri ,greu ,singuri impotriva tuturor ,Bunul Dumnezeu a tinut cu noi si ne-a rasplatit ,vezi cele doua lovituri in bara a bai marenilor . Ni sa facut dreptate , bravo baieti ,bravo stafului si nu in ultimul rand finantatorului ,sarbatori fericite .

Chibitul violet a spus: (decembrie 6th, 2015 at 11:46 )

Echipa sustinuta de primarie, adica si de Robu. Deci nu se pune…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA

Dacă Dominic Fritz a jubilat după victoria zdrobitoare a Partidului Democrat în Statele Unite, vechiul său adversar, Nicolae Robu, cel mai mare fan MAGA din Timişoara, tace. Asta cu toate că e obişnuit să-şi dea cu părerea sau să facă „sondaje” după orice eveniment major politic. Nu de puţine ori, Nicolae Robu s-a declarat fan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor

Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, în perioada 4–6 noiembrie 2026, cea de-a 17-a ediție a International Symposium on Electronics and Telecommunications (ISETC). Manifestarea științifică de tradiție reunește cercetători, cadre didactice, experți din industrie și tineri specialiști, bifând anul acesta o ediție de referință, cu o participare internațională record: peste 150 de lucrări recenzate și autori din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, în perioada 4–6 noiembrie 2026, cea de-a 17-a ediție a International Symposium on Electronics and Telecommunications (ISETC). Manifestarea științifică de tradiție reunește cercetători, cadre didactice, experți din industrie și tineri specialiști, bifând anul acesta o ediție de referință, cu o participare internațională record: peste 150 de lucrări recenzate și autori din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor
Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Municipalitatea din Timișoara propune menținerea impozitelor pentru locuințe și autovehicule în cursul anului 2027 și eliminarea cotei adiționale pentru clădirile nerezidentiale. Primăria spune că nu va opera nici măcar cu indexarea cu rata inflației. Cota adițională pentru clădirile nerezidențiale a fost redusă de la 50% în 2024, la 31% în 2025, 16% în 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impozitul pe locuințe și autovehicule, păstrat la nivelul din acest an. Nu se va aplica nici rata inflației
Datele cuantificate de un site specializat în domeniul creditelor ipotecare arată că zona Banatului se situează pe locul trei la nivel național atunci când e vorba despre acest tip de finanțări. De asemenea, datele arată că regiunea are doar al treilea venit din țară dacă sunt luați în considerare clienții creditelor ipotecare. În analiza realizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro
Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Un tur ghidat a expoziţiei Picasso en visite şi două ateliere destinate copiilor sunt evenimenele propuse în această săptămână de Art Encounters la sediul situat pe Bd. Take Ionescu nr. 46C. Turul ghidat se va desfăşura joi, iar atelierele pentru copii sâmbătă şi duminică. Precum în fiecare zi joi, timişorenii sunt invitaţi Joi, 5 noiembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Centrul Timişoarei va avea un nou aspect în sezonul de iarnă. Angajaţii Horticultura pregătesc un nou covor floral în Piața Operei. Echipele Horticultura au început înlocuirea plantelor care nu rezistă sezonului rece și pregătesc terenul pentru noua amenajare florală. Aceasta va colora centrul orașului până la primăvară.  
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piaţa Operei îşi schimbă faţa în prag de iarnă
Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.