Un timisorean, numit sef la APIA

Florin Faur revine la șefia Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură. Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a semnat, miercuri, numirea acestuia în funcție. Faur a mai condus APIA în perioada 2010-2012.

florin faur

Conform ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, citat de RomâniaTV, noul șef al APIA are ca mandat să reuşească să demareze cât mai rapid plăţile normale care au început la 1 decembrie, să efectueze plăţile pentru agromediu până la sfârşitul anului şi să finanţeze controlul pe teren. Florin Marius Faur a mai ocupat funcția de director general al APIA, începând cu februarie 2010. În 2012 a fost înlocuit Gheorghe Benu, în prezent anchetat de DNA. Faur a revenit pe postul ocupat anterior, cel de director executiv la APIA Timiș. El este absolvent al Facultății de Agricultură a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, fiind și doctor în agronomie. Faur conduce APIA Timiș din 2006 și are experiență în gestionarea fondurilor europene. (sursa foto: www.opiniatimisoarei.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

animus a spus: (decembrie 3rd, 2015 at 23:00 )

si mai are experienta aducerii tuturor neamurilor la APIA Timis… sotia,nasa de botez a fiicei,nasii de cununie ( directorul adjunct Micluta cu sotia) ,apoi prietena sotiei Ramona,care a fost si director adjunct o perioada si altii pe care Dumnezeu i-o mai stii…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Dominic Fritz

Au fost stabilite scenariile unui eventual nou spital municipal care s-ar putea ridica la Timișoara

Municipalitatea timișoreană a făcut public studiul de prefezabilitate referitor la un viitor spital municipal. Conform acestuia, există trei scenarii pentru construcția noului Spital Municipal din nordul orașului. Studiul de prefezabilitate a fost realizat de IFC, divizie a Băncii Mondiale. În funcție de variantele de finanțare, experții propun în proiect trei scenarii de relocare a secțiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost stabilite scenariile unui eventual nou spital municipal care s-ar putea ridica la Timișoara
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

O nouă bucată din centura de ocolire a Aradului e finalizată/VIDEO

La Arad este aproape de deschidere o nouă bucată din centura orașului. Lucrarea a fost realizată de Consiliul Județean Arad, sub supervizarea Direcției de Drumuri și Poduri, ceea ce arată că ideea transmiterii spre autoritățile locale a managementului unor astfel de proiecte este posibilă, chiar dacă în Timiș a fost un eșec total. Vă reamintim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă bucată din centura de ocolire a Aradului e finalizată/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cu toate că semnalul revoltei timişorenilor a fost dat din 15 decembrie, ziua de 16 decembrie este recunoscută oficial ca ziua de început a Revoluţiei române. O revoluţie care din Timişoara se va extinde în întreaga ţară şi va conduce la căderea regimului naţional-comunist al lui Nicolae Ceauşescu. De altfel, a fost singura schimbare sângeroasă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 16 decembrie 1989, începutul Revoluţiei române. Ziua în care în Timişoara s-a strigat pentru prima dată „Jos Ceaușescu!”
Emil Constantinescu este considerat de mulți cel mai elegant președinte care a condus România. Intelectual, provenind din mediul universitar, el consideră că cel mai bun președinte pentru țara noastră trebuie să provină din același mediu. E nevoie de un om integru, fără pete negre și fără să aibă ceva de ascuns. Prezent la Timișoara pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emil Constantinescu nu are nume pentru un nou președinte al României, dar știe cum trebuie să fie aceasta: ”Nu există nume, există principii și idealuri”
Pițărăi, dubași, colindători de pe tot cuprinsul timișean dau zvon bun de sărbătoare nouă, după datini vechi! Joi, 19 decembrie 2024, peste 250 de colindători vor sosi la Timișoara pentru a aduce vestea Nașterii Domnului, în cel mai așteptat, vesel și colorat eveniment al iernii bănățene! Colindătorii se vor întâlni la ora 11:30, în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E vremea sărbătorilor și a reîntoarcerii la tradiții! Alaiul colindătorilor are loc zilele viitoare
Neatenția și graba continuă să bage oameni nevinovați în spital. S-a întâmplat și sâmbătă noaptea, într-o intesecție intens circulată din Timișoara. O tânără în vârstă de 22 ani conducea un autovehicul pe Calea Circumvalațiunii, iar la intersecția cu str. Gheorghe Lazăr a intrat în coliziune cu un autoturism ce circula regulamentar din sens opus, condus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei persoane au ajuns la spital din cauza unei șoferițe care nu a dat prioritate în intersecție
Victorie mare venită într-un moment important. SCM Timișoara continuă să alterneze victoriile și înfrângerile din Liga Națională de Baschet Masculin. Leii din Banat au ajuns la un bilanț de 6-6 în campionat, după ce au învins-o în deplasare pe Steaua București cu scorul de 70-57. „Militarii” au acum un bilanț de 5-7 după acest meci....
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timișoara câștigă sub panoul Stelei
Miercuri 18 decembrie, între orele 9.00 şi 11.00 se va desfăşurta Târgul de Crăciun al Copiilor de la Şcola Gimnazială din Şag. Copiii din Şag au transformat sărbătoarea în artizanat și creativitate şi vă invită să descoperiți un târg de Crăciun plin de surprize, unde fiecare obiect spune o poveste. De la decoruri strălucitoare, felicitări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia Sărbătorilor prinde viață! Copiii din Şag organizează un târg de Crăciun
Momentul începutului protestelor care au dus la Revoluția care a răsturnat sistemul comunist din România, atunci când enoriașii, inițial, apoi tot mai mulți timișoreni, s-au adunat la casa parohială a pastorului reformat Laszlo Tokes, a fost marcat, acum la 35 de ani de atunci, printr-un eveniment special, la Biserica Reformată Noul Mileniu din Timișoara. Oaspete...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Debutul Revoluției de la Timișoara, comemorat de Biserica Reformată în cadrul unui moment festiv/FOTO
A doua etapă a returului Ligii Naţionale de handbal masculin a debutat la Timişoara, acolo unde o echipă aflată în scădere de formă şi în nevoie disperată de puncte întâlnea campioana ţării, grupare care obţinuse doar victorii şi în acest sezon. După 60 de minute echilibrate, s-a produs şi mini-surpriza. După o primă repriză echilibrată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli, prima echipă din acest sezon care o încurcă pe Dinamo! Egal, după o revenire ca în filme
Povestea Revoluției de la Timișoara a ajuns la Viena, capitala Austriei, prin intermediul fotografiilor document realizate de Constantin Duma în zilele evenimentului care a adus schimbarea cu 180 de grade a istoriei României. La Institutul Cultural Român din capitala Austriei a avut loc expoziția „Timişoara Incognito – Revoluţia Română 1989”, care a prezentat publicului, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Imaginile Revoluției, realizate de Constantin Duma, au ajuns în premieră la Viena/Foto
Top