Marian Munteanu, candidatul PNL la Primăria Capitalei

A treia oară va fi cu noroc, ar putea spune liberalii. După Cristian Bușoi, retras de bună voie, și Ludovic Orban, oprit de DNA, PNL a venit cu a treia opțiune pentru scaunul de primar al Capitalei. Este vorba de fostul lider al Pieței Universității, Marian Munteanu.

marian munteanu

Marian Munteanu fost anunțat oficial de co-președinții PNL Vasile Blaga și Alina Gorghiu. După ce luni, Ludovic Orban a fost pus sub urmărire penală de către DNA, PNL a încercat mai multe variante de înlocuitor, toate soldate cu eșec. Rând pe rând au refuzat să candideze președintele PNL București, Cătălin Predoiu, Cristian Bușoi, dar și Nicușor Dan, care n-a vrut să se înscrie în PNL. Astfel s-a ajuns la varianta fostului lider al Pieței Universității. 1Ne-am orientat spre un om care numai de pro-PSD nu poate fi suspectat din 90 până acum”, a declarat Vasile Blaga. „Aveam de ales între o candidatură politică, mai multe variante din PNL care ar fi putut în orice secundă să candideze, și o variantă în care am mai apelat în campania prezidențială care să fie din societatea civilă și să aibă o latură tehnocrată. Am ajuns la concluzia că opțiunea de a-i propune unui simbol politic pentru a se așeza pe platforma PNL a îndeplinit tot sprijinul. Marian Munteanu e un simbol al anilor 90. PNL are create toate premisele pentru câștigarea luptei în București”, a afirmat și Gorghiu. Munteanu urmează să se înscrie în PNL în perspectiva alegerilor locale.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Timişoara a arătat respect. “Marele protest” al Partidului Antena 3 împotriva primarului Dominic Fritz… un fâs penibil

Câteva personaje dezorientate s-au rătăcit, în această după-amiază la “marele protest” organizat în faţa Primăriei Timişoara de PUSL, partidul lui Dan Voiculescu şi Maria Grapini. Protestul împotriva primarului Dominic Fritz fost anunţat cu mare tam-tam de vreo zece zile, organizatorii bazându-se pe prezenţa a mii de oameni. „Timișoara merită respect!” a fost sloganul prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara a arătat respect. “Marele protest” al Partidului Antena 3 împotriva primarului Dominic Fritz… un fâs penibil
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica a învins în primul amical CSC Dumbrăvița

A fost ceva agitație în această amiază la arena Electrica, casa de ocazie a Politehnicii, păentru că echipa alb-violetă a întâlnit noua colegă de eșalon, CSC Dumbrăvița, într-un moment în care ambele echipe se află în căutări și… omogenizări! Poli a început cu o variantă combinată, jucători ce au evoluat sezonul trecut, dar și nou-transferați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a învins în primul amical CSC Dumbrăvița
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Pe drumul dintre Săcălaz și Timișoara se va lucra la asfaltare și săptămâna viitoare

Lucrările de asfaltare a șoselei dintre Beregsău Mare și Timișoara vor continua și săptămâna viitoare, tot pe timpul nopții. Inițial, DRDP Timișoara anunțate că vor fi restricții de circulație până vineri, 3 iulie. Se pare că previziunile inițiale nu s-au potrivit cu situația din teren, așa că acum DRDP Timișoara anunță că lucrările continuă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul dintre Săcălaz și Timișoara se va lucra la asfaltare și săptămâna viitoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O selecție a colecțiilor vestimentare realizate de absolvenții generației 2026 ai Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, programul de studiu Modă-Design Vestimentar, vor fi prezentate în cadrul Galei Absolvenților MDVTM 2026. Aceasta va avea loc în data de 9 iulie, ora 20.00, la Iullius Gardens, Iullius Town Timișoara, și se adresează specialiștilor precum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Lucrările de asfaltare a șoselei dintre Beregsău Mare și Timișoara vor continua și săptămâna viitoare, tot pe timpul nopții. Inițial, DRDP Timișoara anunțate că vor fi restricții de circulație până vineri, 3 iulie. Se pare că previziunile inițiale nu s-au potrivit cu situația din teren, așa că acum DRDP Timișoara anunță că lucrările continuă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul dintre Săcălaz și Timișoara se va lucra la asfaltare și săptămâna viitoare
A fost ceva agitație în această amiază la arena Electrica, casa de ocazie a Politehnicii, păentru că echipa alb-violetă a întâlnit noua colegă de eșalon, CSC Dumbrăvița, într-un moment în care ambele echipe se află în căutări și… omogenizări! Poli a început cu o variantă combinată, jucători ce au evoluat sezonul trecut, dar și nou-transferați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a învins în primul amical CSC Dumbrăvița
Prima jumătate de ani a adus coletarea a aproape 19 tone de deșeuri textile în Timișoara, prin rețeaua de containere speciale amplasate de primărie, în parteneriat cu CVS Recycling SRL. De asemenea, până în 5 august, ADID Timiș, împreună cu Retim, efectuează o campanie de colectare mobilă a deșeurilor textile, oferind timișorenilor o modalitate simplă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii au predat la containerele speciale 19 tone de deșeuri textile
Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere la studiile universitare de masterat. Absolvenții de licență pot alege dintre 62 de programe de studii, adaptate noilor tehnologii, transformărilor din economie și cerințelor actuale ale pieței muncii. Pentru sesiunea de admitere din luna iulie 2026, UPT pune la dispoziția candidaților 1.425 de locuri fără taxă. Înscrierile au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna viitoare încep înscrierile la masteratul UPT! Sunt peste 60 de programe și peste 1420 de locuri fără taxă
Unul din cele mai bune locuri unde să joci fotbal în Timiș este cu siguranță Cerneteazul. Și asta pentru atmosfera deosebită. Aici nu contează atât de mult, „gradul” și „câștigurile” ci se apreciază caracterul și jocul cu inima. Și aici nimeni nu este uitat, niciodată. Într-o frumoasă tradiție ce durează de câțiva ani buni și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Cerneteaz va fi din nou spectacol! „Familia” se reunește pentru meciul anual între tineri și veterani
Vara aceasta, Iulius Town vă invită să vă creați amintiri la film, în aer liber, la Movie Nights in My Town. În fiecare weekend, până pe 2 august 2026, în Iulius Gardens vor rula proiecții pentru toate gusturile, de la filme care inspiră, până la animații îndrăgite și musicaluri spectaculoase. Participarea este gratuită. Timp de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seri cu filme în aer liber pentru toată familia, la Iulius Town. Weekend-ul acesta: „Zootropolis 2” și „The Greatest Showman”
Câteva personaje dezorientate s-au rătăcit, în această după-amiază la “marele protest” organizat în faţa Primăriei Timişoara de PUSL, partidul lui Dan Voiculescu şi Maria Grapini. Protestul împotriva primarului Dominic Fritz fost anunţat cu mare tam-tam de vreo zece zile, organizatorii bazându-se pe prezenţa a mii de oameni. „Timișoara merită respect!” a fost sloganul prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara a arătat respect. “Marele protest” al Partidului Antena 3 împotriva primarului Dominic Fritz… un fâs penibil
Transfer… local! Tânărul mijlocaș Alexandru Nicolae Micșa (19 ani), ultima dată la CS Timișul Șag, a semnat cu Politehnica Timișoara. Alex s-a născut pe 25 august 2006, la Timișoara, și evoluează pe postul de mijlocaș central. A crescut la CFR Timișoara, ACS Poli, Juventus Colterm și Ripensia Timișoara. A debutat la seniori pentru cea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Poli Timișoara a mai venit un jucător de perspectivă la categoria „sub 19”
Top