Robu vrea iesirea din tranzitorat la PNL, dar nu in Timis! Aici lucrurile merg perfect

Copreședintele PNL Timiș, Nicolae Robu, crede că partidul ar trebui să treacă la o conducere definitivă și să se renunțe la „tranzitoratul postfuziune”. Șefii partidului ar trebui să fie oameni care să-și fi dovedit „greutatea politică”, nu „grupulețe de persoane neîndrituite statutar”. El a făcut o postare-fluviu pe Facebook, completată, câteva zeci de minute mai târziu, cu o precizare referitoare la PNL Timiș, unde nu se aplică respectivele idei.

Nicolae Robu copresedinte NL Timis02

Rezultatele alegerilor din 5 iunie nu sunt pe măsura așteptărilor, dar nu sunt nici catastrofale pentru PNL – aceasta este concluzia lui Nicolae Robu, copreședintele liberalilor din Timiș. Cu toate acestea, Robu crede că este obligatorie o analiză rapidă a situație pentru „a putea corecta cât mai rapid ce avem de corectat”. El nu-și propune să facă respectiva analiză, dar are câteva idei, pe care a ținut să le facă publice pe Facebook. „E timpul să înceteze tranzitoratul postfuziune! Continuarea funcționării partidului cu organisme create în vederea fuziunii și a gestiunii imediatului post-fuziune este total nepotrivită”, scrie Robu. Conform acestuia, „din 2008 până în prezent, deciziile majore în partid sunt luate total netransparent, de grupuri / grupulețe de persoane neîndrituite statutar în acest sens –de multe ori, bănuite de înrolare și în alte structuri -discrete sau secrete–, forurile statutare fiind mereu puse în situația unor fapte împlinite, lor nerămânându-le altceva de făcut decât să valideze acele decizii, altminteri riscând să creeze partidului imagine negativă. E timpul să nu se mai întâmple astfel, e timpul ca partidul să fie condus de oameni care și-au dovedit greutatea politică prin voturile obținute de la cetățeni”.

Robu are însă o soluție pentru modul în care ar trebui să se facă promovările în partid. „Timpul ca promovarea în partid, inclusiv desemnarea candidaților pentru diverse funcții / poziții politice sau administrative să se facă prin proceduri riguroase, pe principii de merit –merit însemnând portofoliu de performanțe, de performanțe deja atinse, nu în stadiul de ținte!- și nu discreționar, clientelar, sub influențe exogene partidului sau pompieristic, în cel mai nevinovat caz (…) Îmi exprim speranța că demersul meu va fi corect receptat, atât în interiorul partidului, cât și în afara sa, ca un act de imaculată bună-credință, total depersonalizat”, a notat primarul Timișoarei. În PNL Timiș au fost puse în aplicare niște „criterii meritocratice” pentru desemnarea ordinii candidaților pe listele pentru CJ și CL Timișoara. Datorită acestora, la CJ, primul a fost deputatul Alin Popoviciu. În urma votului timișenilor, PSD a obținut cu doi consilieri județeni mai mulți decât PNL.

Câteva zeci de minute mai târziu, Nicolae Robu a revenit cu o precizare, ca nu cumva cineva să-și imagineze că postarea face referire la situația din PNL Timiș. „Nu m-am referit în postare la PNL Timiș, ci la PNL. Întâmplător, la PNL Timiș, conducerea bicefală la nivel de filială funcționează perfect. Eu și colegul și prietenul Dan Popa ne înțelegem perfect, facem echipă în armonie 100%, completându-ne reciproc cum nu se poate mai bine”, a scris primarul Timișoarei. În filiala Timiș a liberalilor urmează să fie făcută o analiză a alegerilor și a felului în care s-au implicat în campanie candidații.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

@scatofili a spus: (iunie 9th, 2016 at 10:01 )

Tovarasul Robu a inceput postarea cu urmatoarea fraza: „Când am postat textul în cauză, am presupus că toți cititorii au destulă minte să înțeleagă despre ce e vorba. Altfel spus, am presupus că lucrurile sunt atât de simple, încât cine știe să citească, implicit și înțelege. Ei bine, constat că unii care se dau jurnaliști -evident: fără a fi așa ceva-, sunt sub nivelul presupus de mine.”
Daca voi nu erati iubitori de caca robulan nici nu mai reproduceati fanteziile lui, spuneati doar ca primarul iar a dat cu batul in balta, dar nu, voi nici macar nu pomeniti de respectiva fraza. Sa va fie de bine.

Alto a spus: (iunie 9th, 2016 at 11:43 )

Îl bănuiesc pe d-nul Robu ca ar fi marcat de o formă ciudată de autism. Păcat, în 2012 l-am votat ca fiind o șansă mare pentru Timișoara. În 2016, duminica, m-a silit sa stau acasă. L-am văzut patru ani ce a făcut, e aproape caz clinic dacă discutam de manifestările sale publice, dar niciunul dintre ceilalți candidați nu mi s-au părut mai normali, mai decenți ori mai profesionisti.

Robu este blestemul nostru!

brusc a spus: (iunie 9th, 2016 at 15:22 )

propagandiștii sovietici îl acuză pe primar că este comunist , iar comentatorii maniaci îl consideră nebun …

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a criticat actualul guvern condus de Luca Niculescu, unul format în cea mai mare parte din miniștri social-democrați, reproșându-i că prin deciziile aprobate a blocat o investiție pe care Consiliul Județean Timiș, instituție pe care Simonis o conduce, o avea programată a fi realizată încă de la începutul anului. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș atacă deciziile cabinetului Niculescu: ”Voi critica orice guvern care nu respectă Timișul”
Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.