Nomenclaturistii si securistii vor avea interzis la titlul de cetatean de onoare al Timisoarei

Reguli cât mai stricte pentru viitorii cetățeni de onoare ai Timișoarei – asta își doresc consilierii locali. Un liberal și trei social-democrați au cerut modificarea HCL care stabilește cum pot fi decernate aceste titluri. Niciun fost membru PCR cu funcție sau colaborator al Securității nu ar trebui să fie onorat astfel în orașul de pe Bega.

cetean de onoare

O hotărâre de consiliu local emisă în 2005 stabilește regulile după care poate fi acordat titlul de cetățean de onoare al Timișoarei. Nu-l pot deține persoane care au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, pentru infracțiuni contra statului, crime împotriva umanității sau fapte penale. Actualii consilieri spun însă că nu este de ajuns și că ar trebui mai multă rigurozitate. După ce au votat, în ultimul plen, încă patru noi cetățeni de onoare, aleșii au decis că trebuie schimbate regulile. „Vorbesc și în numele colegilor Lucian Căldăraru, Ion-Ardeal Ieremia și Lucian Taropa. Vizavi de patru subiecte discutate… Solicităm ca pentru conferirea titlului de cetățean de onoare, pe lângă criteriile menționate în actualul regulament, să se adauge unele cerințe obligatorii. Acesta să nu poată fi acordat, de exemplu, cuiva care a fost colaborator al Securității sau a făcut poliție politică”, a spus Dan Idolu (PSD). El a fost completat imediat de liberalul Căldăraru, la rândul lui cetățean de onoare al Timișoara, în calitate de revoluționar. Acesta a ajuns la concluzia că ar trebui mai multă exigență. „În primul rând, îmi permit să vă propun ca, în viitor, cei care au făcut poliţie politică sau au fost colaboratori ai Securităţii nu au ce să caute pe aceste liste. Ei vor fi identificaţi pe baza unei declaraţii pe propria răspundere. Şi doi, consider că niciun fost membru PCR care a făcut parte din conducerea PCR nu are ce să caute printre cetăţenii de onoare ai oraşului nostru. Asta este şi vă rog să fim foarte exigenţi cu propunerile”, a afirmat revoluționarul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Gaudeamus a spus: (iulie 31st, 2016 at 12:47 )

Intreb : dar subofiterii acoperiti au voie sa fie cetateni de onoare , domnule ,,acoperit” (se stie el care-i) ? Daca fostii PCR-isti care au modernizat agricultura si industria tarii n-au voie , atunci fostii legionari , fostii grofi care i-au batjocorit pe romani au voie ? Nu lasati o asemenea problema sensibila pe mana unor lingurari sau caldarari sau alti parveniti ce s-au trezit in fruntea obstei.

@Gau... a spus: (iulie 31st, 2016 at 17:18 )

miroase a anteconbega.

anteconbega a spus: (iulie 31st, 2016 at 17:20 )

Un fost grof care şi-a bătut joc de români are statuie pe Aleea Personalităţilor. Iar printre cetăţenii de onoare sunt şi personaje care înainte de 1989 erau trup şi suflet cu PCR-ul. Cât despre obşte, cum e turcul şi pistolul. Gaudeamus igitur!

Druckerul din Mehala a spus: (iulie 31st, 2016 at 19:44 )

* Gaudeamus *…Zau ma ?…cica au modernizat agricultura romaniei ?…atunci moshii mei ptr ce si-au construit cotarci …f,tui …cotarcile in regimul comunist au fost folosite ca depozit de lemne …asta a fost modernizarea ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Top