70 de ani de handbal in Timisoara, sarbatoriti cu fast pe semicerc

Cu prilejul aniversării de 70 de ani, de la începutul activității handbalistice, clubul alb-violet organizează Cupa Politehnica, turneul de pregătire ce prefațează sezonul oficial intern. Vineri, 25 august, și sâmbătă, 26 august, spectatorii vor putea vedea la sala „Constantin Jude” patru echipe cu tradiție.

Grundfos Tatabanya KC (Ungaria) este unul dintre cele mai longevive cluburi din handbalul maghiar, cu o revenire de prim plan inclusiv în cupele europene. Gruparea maghiară e cunoscută publicului de la noi mai ales după transferurile a doi remarcabili interi ce au activat în Liga Națională. Demis Grigoraș, adus de la Timișoara în vara anului trecut, și Jakov Vrankovic, transferat de la Dinamo în această vară, sunt doi oameni importanți din formula de bază, alături de handbaliști din fostul spațiu iugoslav precum Bozovic sau Vujovic.

Steaua Roșie Belgrad (Serbia) a cucerit în luna iunie Cupa Serbiei (20-18 în finala cu Spartak Vojput). Echipa pregătită de una din marile legende ale handbalului iugoslav și european, Nenad Perunicic, și-a trecut în palmares al 14-lea trofeu intern, lucru care-i dă drept de participare în fazele inițiale ale cupelor europene.

Minaur Baia Mare a revenit în Liga Națională de handbal masculin, după ce, în ultimii ani, a trăit atât euforia unui titlu național cucerit surprinzător, cât și marea deziluzie a retrogradării. Maramureșenii au din nou ambiție de performanță și îi putem vedea la Timișoara cu jucători atractivi, printre care și fostul alb-violet Iulian Halcă, pe postul de inter dreapta.

„Am revenit în această săptămână în propria sală, ceea ce pentru noi înseamnă foarte mult. Cupa Politehnica e un motiv de bucurie, dar și un ultim prilej de a pune la punct sistemul nostru de joc. Sunt, în general, mulțumit de modul cum ne-am prezentat în cele opt amicale jucate până acum. Nu va fi ușor, cu jucătorii noi în echipa de bază, dar sper să creștem în continuare. Din primele meciuri s-a văzut că suntem pe un drum bun. Mai avem de pus la pus la punct relațiile din apărare, dar am încredere că lucrurile se vor rezolva”, a spus Pero Milosevic, antrenorul lui SCM Politehnica. Noutatea din acest an a Cupei Politehnica este organizarea unui turneu pentru juniori și a unui amical pentru echipa a doua, care evoluează în Divizia A.

Iată mai jos, programul complet al celor două zile de handbal alb-violet, de la sala „Constantin Jude”:

Cupa Politehnica 70
Vineri, 25 august
ora 14:30 – CSU Politehnica Timișoara – Mako KC, amical
ora 17 – Tatabánya KC – CS Minaur Baia Mare, turneu
ora 19 – SCM Politehnica – RK Crvena Zvezda, turneu

Sâmbătă, 26 august
ora 17 – Finala mică
ora 19 – Finala mare

Cupa Poli 70 Junior

Vineri, 25 august
ora 13:30 – CSM CSS Reșița – Adda (Serbia)
ora 15:30 – LPS Banatul Timișoara – Mako KC (Ungaria)

Sâmbătă, 26 august
ora 13 – Finala mică
ora 14:30 – Finala mare

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (august 24th, 2017 at 14:50 )

Enigmaticul sens al celor „70 de handbal”… Albă ca Neaua şi cei 70 de pitici, Aline?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Parcările acoperite pentru biciclete, inițiate de Moș, au acum o soluție. Nica și Fritz sunt colaboratori politici, proiectul nu se mai blochează

Cristian Moș, candidat independent la funcția de primar al Timișoarei, își poate vedea acum unul dintre proiectele sale pus în practică. Este vorba despre amplasarea la Timișoara a unor parcări acoperite și securizate pentru biciclete, proiect pornit de Moș sub numele de ”Velo Timiș”. Cum? Acum Fritz și Nica sunt ”prieteni”, iar municipalitatea nu mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parcările acoperite pentru biciclete, inițiate de Moș, au acum o soluție. Nica și Fritz sunt colaboratori politici, proiectul nu se mai blochează
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor

Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale ci pe terenul de fotbal. Au fost câteva zile cu un spectacol total pe dreptunghiul magic, nivelul competiţiei întrecând toate aşteptările, fiind foarte ridicat. 16 echipe naţionale au fost prezente la competiţie, ele fiind împărţite în patru grupe de câte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cristian Moș, candidat independent la funcția de primar al Timișoarei, își poate vedea acum unul dintre proiectele sale pus în practică. Este vorba despre amplasarea la Timișoara a unor parcări acoperite și securizate pentru biciclete, proiect pornit de Moș sub numele de ”Velo Timiș”. Cum? Acum Fritz și Nica sunt ”prieteni”, iar municipalitatea nu mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parcările acoperite pentru biciclete, inițiate de Moș, au acum o soluție. Nica și Fritz sunt colaboratori politici, proiectul nu se mai blochează
Biroul Electoral de Circumscripție Timiș a respins contestația formulată împotriva preşedintelui Biroului Electoral de Circumscripție nr. 1 Municipiul Timişoara, Titu Birceanu, depusă de Mirela Toc. Aceasta contestase numirea lui Birceanu, spunând că cel în cauză nu îndeplinește condițiile legale pentru a ocupa poziția. ”Prin cererea redirecționată de către Tribunalul Timiş şi înregistrată la acest Birou...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Titu Birceanu poate rămâne președintele Biroului Electoral de Circumscripție Timișoara
Senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan, afirmă că legea promulgată, vineri, de preşedintele Klaus Iohannis, privind combaterea evaziunii fiscale, este o invitaţie la furt din banii publici. Potrivit legii, evazioniștii care plătesc prejudiciul și 15% în plus scapă de închisoare. Cu această lege, Klaus Iohannis îl întrece chiar şi pe Liviu Dragnea, afirmă Trifan. “Pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan, despre legea combaterii evaziunii fiscale: “Pe lângă Iohannis, Dragnea era un amator”
Primarul Dominic Fritz a decis că e timpul ca viceprimarul său liberal să treacă efectiv la ascuțit creioane. Domeniul atât de drag lui Cosmin Tabără, cel al proiectelor de baze sportive, nu va mai fi în subordinea acestuia. Decizie dură a primarului Fritz în domeniul distribuirii responsabilităților spre viceprimari. După o primă tură de ”deposedare”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Cosmin Tabără, trimis la ascuțit creioane, după ce rămâne și fără bazele sportive
PSD Timiș atacă Alianța Dreapta Unită și spun că liderii locali ai acesteia folosesc circul ieșit, vineri noaptea, la ora 0, în Piața Unirii odată cu lansarea campaniei electorale. Acolo, reprezentanții Alianței, conduși de Dominic Fritz, când s-au contract cu cei ai AUR, veniți, surprinzător, exact în același loc și la aceiași oră pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis solicită sancționarea grupurilor politice ale Alianței Dreapta Unită și ai AUR pentru circul de joi noaptea, din Piața Unirii
Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale ci pe terenul de fotbal. Au fost câteva zile cu un spectacol total pe dreptunghiul magic, nivelul competiţiei întrecând toate aşteptările, fiind foarte ridicat. 16 echipe naţionale au fost prezente la competiţie, ele fiind împărţite în patru grupe de câte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor
Etapa a IV-a din Liga de Rugby programează a doua deplasare a acestui sezon pentru jucătorii bănăţeni. SCM USV Timișoara merge în Baia Mare, pentru meciul cu CSM Știința, de sâmbătă, 11 mai, ora 13.00. Primele trei runde au lăsat urme în lot. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au o listă de indisponibilități, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timişoara, deplasare dificilă la Baia Mare
Top