S-a terminat asfaltarea pe strada Chimistilor. Pista de biciclete nu duce insa niciunde!

Strada Chimiștilor din zona Căii Buziașului este, în sfârșit, asfaltată pentru prima dată! Are patru benzi, trotuare și o pistă de biciclete minunată. Totul ar fi perfect, însă pista se termină brusc! Cândva, ea va „da” în Inelul IV.

Strada Chimiștilor are o lungime de aproape 302 metri și a intrat în șantier în vara lui 2016. Lucrările, executate de Axo Util SRL, au fost precedate de o licitație cu probleme și au costat 1,5 milioane de lei, sumă cu tot cu TVA. Acum, sunt aproape gata, iar strada arată, în sfârșit, ca în secolul XXI: are patru benzi și trotuare, dar și o pistă de biciclete care ar putea fi dată ca exemplu, dacă… ar avea și o finalitate. Din păcate, ea se termină brusc. De ce s-a făcut o astfel de pistă? Pentru că… așa prevede o hotărâre de consiliu local, conform căreia orice proiect de investiții care vizează o arteră din Timișoara trebuie să includă și o pistă de biciclete. Vestea bună, deși într-un viitor destul de incert, este că pista de pe Chimiștilor va fi foarte utilă. „Strada Chimiștilor este generoasă din perspectiva spațiului disponibil pentru amenajare, iar pista de biciclete se prezintă în condiții excelente. Rolul acesteia este de a facilita accesul bicicliștilor în zona industrială străbătută de strada Chimiștilor, dar și, pe viitor, conectarea acesteia cu pista ce urmează a fi construită pe Inelul IV de Circulație, lucrare aflată în definirea temei de proiectare și clarificare a situației juridice a terenurilor”, spune viceprimarul Dan Diaconu. (sursa foto: YouTube/Two Wheels One Lens)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”

Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu. În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă

Marţi a fost semnat contractul în vederea execuției lucrărilor de reparații cu asfalt a străzilor din comuna Moșnița Nouă. Aceste reparaţii fac parte în cadrul obiectivului ”REABILITARE STRĂZI, PARCAJE, TROTUARE, ACCESE AUTO, RIGOLE, CANAL TEHNIC, AMENAJARE ZONA VERDE” Valoarea contractului este de 𝟏.𝟗𝟕𝟑.𝟑𝟓𝟎,𝟗𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanţarea fiind făcută de la bugetul local. Termenul de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Marţi a fost semnat contractul în vederea execuției lucrărilor de reparații cu asfalt a străzilor din comuna Moșnița Nouă. Aceste reparaţii fac parte în cadrul obiectivului ”REABILITARE STRĂZI, PARCAJE, TROTUARE, ACCESE AUTO, RIGOLE, CANAL TEHNIC, AMENAJARE ZONA VERDE” Valoarea contractului este de 𝟏.𝟗𝟕𝟑.𝟑𝟓𝟎,𝟗𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanţarea fiind făcută de la bugetul local. Termenul de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand
Localitatea Otelec, găzduiește în această sâmbătă, un Concurs Internațional Gastronomic, în organizarea  Asociației Ótelek Magyarul Magyarokért. Evenimentul a ajuns la cea de a noua ediție și are loc în proximitatea fostului port din localitate. Cu această ocazie, STPT va oferi o cursă specială, navală, pe Bega, între Timișoara și Otelec. Evenimentul are caracter internațional, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu vaporașul de la Timișoara la Concursul Internațional Gastronomic, la Otelec. Bucătarii din Serbia sosesc pe apă/FOTO
Top