Budapesta, in 10 povesti de neuitat / FOTO

Într-un top al celor mai frumoase orașe europene, Budapesta este, fără doar și poate, pe unul dintre locurile fruntașe. Perla Dunării are una dintre cele mai frumoase arhitecturi europene și își păstrează încă aerul imperial, iar vizitatorii se simt prinși, de fiecare dată, într-o poveste.

Clădiri somptuoase. Muzee diverse. Spa. Festivaluri spectaculoase. Locuri care abia așteaptă să fie desoperite. Delicii culinare. Budapestea te captivează de la prima privire, așa că nu puțini sunt cei care aleg să revină cel puțin o dată aici, pentru a prinde cât mai mult din spiritul unic al locului. Agenția de turism Ultramarin vă recomandă cel puțin 10 experiențe pe care trebuie să le trăiți în frumoasa capitală dunăreană:

  1. Parlamentul este cea mai spectaculoasă și mai mare clădire Din Ungaria, așezată superb pe malul Dunării, a fost construită între anii 1885 și 1904, în stil neogotic. Găzduiește azi și bijuteriile coroanei, cea mai importantă fiind Coroana Sfântului Ștefan, expusă în holul central.
  2. O croazieră pe Dunăre este varianta perfectă pentru a admira ambele maluri ale capitalei maghiare, împodobite cu clădiri care de care mai frumoase, superb iluminate pe timpul nopții. Alunecând cu vaporașul pe Dunăre e o ocazie unică să admirați cele nouă poduri construite peste fluviu. Dacă decideți să faceți o plimbare pe mal, nu ratați spectacolul celor 60 de pantofi de fier prinși în digul de piatră, un memorial cutremurător dedicat evreilor care, în iarna 1944/1945, au fost împușcați pe malurile Dunării de membrii Partidului Crucilor cu Săgeți.
  3. Piața Eroilor este o piață monumentală largă, situată la capătul celebrului bulevard Andrassy, înscrisă în patrimoniul mondial UNESCO. În mijlocul frumoasei piețe se află esplanada Monumentului Mileniului, construit pentru a celebra 1.000 de ani de la așezarea ungurilor în câmpia Panoniei.
  4. Unul dintre cele mai frumoase obiective, indiferent de anotimp, este Bastionul Pescarilor, care include și impunătoarea biserică Matthias. Bastionul Pescarilor este o frumoasă terasă din piatră albă, cu un aer de poveste datorat turnulețelor, de unde priveliștea asupra Budapestei este copleșitoare.
  5. Bazilica Sfântul Ștefan este una dintre cele mai frumoase biserici din Ungaria și cel mai mare edificiu romano-catolic din Budapesta. Din vârful acesteia, panorama asupra orașului este absolut încântătoare. În interior sunt ascunse adevărate comori, inclusiv mâna dreaptă a primului rege al Ungariei, cel care a devenit Sfântul Ștefan.
  6. Opera din Budapesta, aflată pe Bulevardul Andrassy, este celebră nu doar prin acustica deosebită, ci și prin arhitectură. Clădirea este decorată cu sute de statui și de picturi, atât în interior, cât și pe exterior.
  7. Budapesta se mândrește cu câteva centre de balneoterapie unice. Baia termală Szechenyi, baia termală Gellert și baia termală Dagaly sunt doar trei asemenea spa-uri, pentru care merită să faci o excursie.
  8. Insula Margareta este unul dintre cele mai frumoase și mai prețuite locuri de agrement din Budapesta, pe care se află Baia Palatinus, dar și un teatru și un cinematograf în aer liber. Un obiectiv aparte este castelul de apă, construit în 1911 și care acum servește ca punct de observație panoramică și ca loc de desfășurare al unor evenimente culturale.
  9. Andrassy, cel mai apreciat bulevard din Budapesta, a fost inclus în anul 2002 în patrimoniul mondial UNESCO și face legătura între centru și parcul central al orașului. De o parte și de alta a străzii se află palate, teatre, Opera, cafenele cochete și magazine.
  10. Din cele nouă poduri superbe ce leagă cele două maluri ale Dunării în Budapesta, Podul cu Lanțuri este bijuteria absolută. La vremea construirii sale a fost considerat o minune a ingineriei moderne, iar acum este un adevărat punct de atracție datorită decorațiunilor sale din fier forjat.

Aproape că nu este loc în Budapesta care să nu creeze un adevărat spectacol al simțurilor, iar experiențele care pot fi trăite în capitala Ungariei sunt unice. Ultramarin vă așteaptă într-un city-break de neuitat din 11 noiembrie, despre care puteți afla mai multe detalii aici.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. Este un “cadou pentru Sorin Grindeanu”, a anunţat unul dintre iniţiatorii moţiunii. Moţiunea de cenzură intitulată “România nu este de vânzare – fără progresiști la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi

Penultimul joc din 2025 pentru alb-violeți a fost disputat acasă, împotriva echipei CSU Alba Iulia, iar alb-violeții au obținut o victorie lejeră, cu un Fabian Marincu strălucitor, trei pase de gol și o reușită! Din păcate, Poli a luat gol acasă, primul din acest sezon! Alb-violeții au plecat cu prima șansă, în meciul cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sfantul Nicolae

Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni

Pe 6 decembrie întreaga creștinătate îl sărbătorește pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi sfinți, în special de către copii. Supranumit „Făcătorul de minuni”, Sfântul Nicolae este considerat şi ocrotitor al copiilor, fiind patronul spiritual al Greciei, dar și al multor orașe din vestul Europei. Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Penultimul joc din 2025 pentru alb-violeți a fost disputat acasă, împotriva echipei CSU Alba Iulia, iar alb-violeții au obținut o victorie lejeră, cu un Fabian Marincu strălucitor, trei pase de gol și o reușită! Din păcate, Poli a luat gol acasă, primul din acest sezon! Alb-violeții au plecat cu prima șansă, în meciul cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi
De neînțeles comportarea Dumbrăviței din meciul de la Voluntari, unde a intrat să se apere. Gazdele au început în forță chiar din primul minut și au asaltat poarta lui Mikloș, foarte bun în acest meci. S-a terminat 3-1, dar scorul putea fi mult mai mare. După două victorii la rând, în campionat și în Cupă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio șansă pentru Dumbrăvița la Voluntari. Bănățenii au intrat pe teren doar cu gândul să nu primească multe
Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița
Tradiția va fi respectată și comunitatea italiană din Timișoara va organiza și în acest an tradiționalul Concert de Crăciun. Acesta va avea loc sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 20.00, la Biserica Millennium. Concertul este o prezență constantă în calendarul sărbătorilor de iarnă din Timișoara, un moment de întâlnire înainte de Crăciun. Comunitatea italienilor îi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe 13 decembrie va avea loc ediția din acest an a Concertului de Crăciun, de la Biserica Millennium
Zona centrală a orașului Sânnicolau Mare va fi modernizat cu fonduri europene. O piațetă modernă, fântâni arteziene și mai mult verde sunt incluse în proiectul derulat prin Regio Vest. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Primăria Orașului Sânnicolau Mare au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitare zonă centrală în orașul Sânnicolau Mare – Zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi reabilitat, cu pest cinci milioane de euro
Urmează o dublă alb-violetă pe parchetul sălii “Olimpia”. Ziua de duminică se va transforma într-o sărbătoare sportivă, cu un cuplaj spectaculos de handbal și baschet! Ora 16:00 – Handbal Echipa bănățeană dispută ultimul meci al anului în Liga Zimbrilor, în compania celor de la CSM Sighișoara. SCM Poli vine după o înfrângere serveră de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cuplaj sportiv la Sala Constantin Jude. Meciuri de handbal și baschet
Acest text nu este despre sărăcie. Este despre bogăția care nu își face datoria. Despre cei care au câștigat într-o societate care a pierdut. Și despre întrebarea pe care România o evită: ce datorăm comunității care ne-a făcut posibili? Ultimii 35 de ani au produs o clasă prosperă într-un stat fragil: antreprenori, profesioniști, investitori, lideri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când succesul devine datorie publică. Filantropie 1.0 – Manual de responsabilitate pentru câștigătorii tranziției
Primăria și Consiliul Local Ghiroda, în parteneriat cu Asociația ProDatina, organizează sâmbătă, 13 decembrie 2025, începând cu ora 17:00, la Căminul Cultural din Ghiroda, unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale sezonului: Gala Finalului de An și Festivalul de Datini, Colinde și Obiceiuri de Iarnă, ajuns la cea de-a XV-a ediție. Publicul este invitat să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale sezonului se întoarce la Ghiroda pe 13 decembrie
Pe 6 decembrie întreaga creștinătate îl sărbătorește pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi sfinți, în special de către copii. Supranumit „Făcătorul de minuni”, Sfântul Nicolae este considerat şi ocrotitor al copiilor, fiind patronul spiritual al Greciei, dar și al multor orașe din vestul Europei. Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni
Institutul de Studii Geopolitice al Universității “Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit vineri, 5 decembrie, seminarul științific cu tema „Practica analizei riscurilor geopolitice”. Evenimentul a fost susținut de Dr. Timothy Less, Senior Advisor for Geopolitics la Cambridge Centre for Risk Studies, Judge Business School, University of Cambridge. Seminarul a fost deschis de Prof. Dr. Dana-Maria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Riscurile geopolitice analizate într-un seminar științific la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.