Doi adolescenți din Oltenia au ajuns pe mâna polițiștilor, după ce n-au avut nimic mai bun de făcut la Timișoara decât să se apuce de furat. Ei au fost prinși în zona Complexului Studențesc, cu o… pradă de tot râsul.

Polițiștii locali aflați în patrulare în Complexul Studențesc au văzut, sâmbătă dimineață, pe la ora 3, doi tineri care cărau mai mulți saci cu mâncare pentru câini. Agenților li s-au părut suspecți, mai ales având în vedere și ora, astfel că i-au legitimat pe cei doi. C. V., 18 ani, din comuna Bărboși, județul Dolj, și C. M. , 17 ani, din comuna Mătăsari, județul Gorj, au recunosc că furaseră cei zece saci cu mâncare pentru câini dintr-un magazin din zona Complexului Studențesc. Adolescenții au fost predați polițiștilor de la Secția 2, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Scrie un comentariu
9 comentarii pentru acest articol
Ba fratilor ba, noroc ca i-au prins politistii ca astia fac pariu ca o luasera ptr. ei.Ce nu face olteanul de foame!!!
Si la CRAIOVA IN GARA CAND ANUNTA ORA 13 ZISERA: ” la semnalul urmator FURA unu ceasuri”
La scoal primara in Oltenia ii inteaba invatatorul pe copii:Fa Suca ce vrei tu sa te faci cand esti MARE?
Banatan
Nu stiu ce sa fac, sa rad sau sa plang? Poate au multi caini acasa?
Sunt minori dar la anu pe vremea asta vor fi intrati la scoala de politie.
fura multi aci ,dar fura si pe Stadion la Craiova cand Mangia batu prima data pe Iuventus ,ha ha ha vazura-ti meciul ,bai ce meci ,cand le dadura 3
Birlic sa te tin capra un pic , zic !
hatter !
Un banc vechi spune că, în fiecare dimineaţă, bănăţeanul se uită în oglindă şi se minunează de el însuşi.
„Doamne, mândru mi-s! Ce-mi vine să mă ţuc!”, spune fălos bănăţeanul în faţa propriei imagini.
Nume / prenume se poate? Nu de alta, dar poate aflam si noi cine sunt personajele…
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Istorie la Paris: Timișoara cucerește locul I la Youth America Grand Prix, o premieră absolută pentru baletul românesc
- Maria Grapini, “preşedinta aleasă”! Deocamdată în propriul „sondaj” de opinie
- Manipulare ordinară la “televiziunea poporului”. S-a dat impresia că Dominic Fritz a fost la botezul lui Alfred Simonis
- Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
- Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
- Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
- Fraţii Cristescu, din nou împotriva timişorenilor. Consecinţele nefaste ale anulării PUG-ului Timişoarei
- În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO

Administratie
Primăria a stabilit orele la care timișorenii vor avea acces gratuit la Arena Aquasport
Citeşte tot articolul
În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO

Politica
Maria Grapini, “preşedinta aleasă”! Deocamdată în propriul „sondaj” de opinie
Citeşte tot articolul

Sport
Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
Citeşte tot articolul
Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova

Social
Piaţa Operei îşi schimbă faţa în prag de iarnă
Citeşte tot articolul
Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției
La Ghiroda, au fost atribuite ultimele 26 de parcele disponibile în PUZ Tineri
Sănatate
A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Timp liber și cultură
Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Toamnă istorică la Naționalul timișorean: TNTm lansează o nouă identitate vizuală și deschide stagiunea cu premiera „Edmond”
Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town: personaje năzdrăvane, parada costumelor, face painting, roboți și multe surprize
Proiectul „Turist la tine acasă” ajunge în Cimitirul Buziașului
La Sânnicolau Mare, Halloween-ul ajunge vineri, 30 octombrie
Mini-vacanța de toamnă aduce zile cu multă distracție la Iulius Town
Bogdan Cotîrță Gruicin prezintă Strada Labirint Et. 4 – povestea unor blugi rupți cu intenție
Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Moș Crăciun ajunge la Căminul Cultural din Coșteiu de Sus
Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Economic
Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Citeşte tot articolul
Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri
Învățământ
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Știri de ultima oră
Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Maria Grapini, “preşedinta aleasă”! Deocamdată în propriul „sondaj” de opinie
Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
Primăria a stabilit orele la care timișorenii vor avea acces gratuit la Arena Aquasport
Istorie la Paris: Timișoara cucerește locul I la Youth America Grand Prix, o premieră absolută pentru baletul românesc
Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției
În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO







































Comentarii prin facebook