Robu distruge cea mai puternica organizatie PNL din Timis. Alegeri pe sest la Sannicolau Mare

Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, a rezolvat, marți seară, problema uneia dintre organizațiile „rebele” din județ. A făcut alegeri la Sânnicolau Mare, unde a devenit președinte Constantin Avram Stănușoiu, fost lider al organizației vechiului PNL. Dănuț Groza, primar și fost președinte al PNL local, spune că Robu a „uitat” să anunțe alegerile.

Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, a rezolvat, marți seară, problema uneia dintre organizațiile „rebele” din județ. Este vorba despre cea din Sânnicolau Mare, al cărei fost președinte, Dănuț Groza, a fost înlăturat din funcție în luna mai, alături de alți primari, pe motiv că nu organizaseră alegeri interne. Printre cei înlocuiți se numărau, pe lângă Groza, Petru Roman, de la Deta, dar și Alin Nica, de la Dudeștii Noi. În mai, președinte interimar la Sânnicolau Mare a fost numit Constantin Avram Stănușoiu, fost lider al organizației locale a vechiului PNL. În ultima zi a lui octombrie aici au avut loc alegeri, la care a venit și Nicolae Robu, însoțit de Florin Răvășilă și Sorin Supuran. Câștigător a fost, așa cum era de așteptat, Constantin Avram Stănușoiu. .
Primarul și fostul președinte al PNL Sânnicolae Mare, Dănuț Groza, susține că nici el și nici consilierii locali liberali n-au fost informați despre organizarea acestor alegeri. „Și noi, adevărata Organizație PNL, am aflat ulterior despre aceste așa-zise alegeri. Nu am foarte multe date. Este evident că ele n-au fost statutare și foarte probabil o să le contestăm”, ne-a declarat Groza, care a deținut o bună perioadă de timp și funcția de secretar general al PNL Timiș. El spune că știe de unde vin aceste demersuri ale lui Nicolae Robu, cel care dorește să-l scoată din joc. „Este o răzbunare fiindcă la alegerile din partid l-am susținut pe Alin Nica. Înainte de asta am avut curajul să spun în partid că lucrurile nu merg bine, iar faptele ne-au dat dreptate: am pierdut rău și alegerile pentru consiliul județean și pe cele parlamentare. Și de fiecare dată organizația PNL Sânnicolau Mare a avut cele mai bune scoruri”, a spus Groza.

Dănuț Groza a mai afirmat că, dacă lucrurile vor continua la fel, Robu va distruge întreaga organizație PNL Timiș. „Nu vrem să plecăm, dar dacă vedem că în continuare nu avem loc, asta este. Să nu uităm că în 2014, din cauza lui Robu au mai plecat zece primari din PNL la PSD”, ne-a mai declarat acesta. Constantin Avram Stănușoiu, președintele lui Robu de la Sânnicolau Mare, a fost umilit în 2008 de Groza la alegerile pentru scaunul de primar. Astfel, Groza a adunat peste 65% din voturi, iar Stănușoiu în jur de 6%. Situația s-a repetat la alegerile europarlamentare din 2014, când PDL-ul condus de Groza avut apropae 50%, iar PNL-ul condus de Stănușoiu, sub 5 procente. De altfel, sub conducerea lui Groza, PNL (anterior PDL) Sânnicolau Mare a fost cea mai performantă organizație liberală din Timiș.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

DR.EVIL a spus: (noiembrie 1st, 2017 at 11:55 )

STANUSOIU, MARE FAMIGLIE…

Sorin a spus: (noiembrie 1st, 2017 at 13:42 )

Groza un mare hot!

Valentin a spus: (noiembrie 1st, 2017 at 14:10 )

Groza este un adevarat primar, chiar cel mai bun primar din jud. Timis, asta o spun oameni din zona Sinicolaul Mare si chiar a fost demonstrata de domnul Groza! Domnul Danut Groza la ori si ce alegeri va cistiga detasat cu numele dumnealui nu cu partidul, dar uite asa isi scrie soarta PNL! Felicitari domnule Groza nu te las intimidat de imbecilul Robu si camarila…….. se stiu dumnealor cei care au probleme

Meritrobanat a spus: (noiembrie 1st, 2017 at 19:58 )

Robu asta are nevoie de un consult rapid pe Vacarescu! Poate i se mai poate salva unul dintre cei doi neuroni!

anteconbega a spus: (noiembrie 1st, 2017 at 20:19 )

Robi e vârful de lance al PSD Timiş. Trist e că vechii liberali tac ca porcu’-n păpuşoi.

Pal a spus: (noiembrie 2nd, 2017 at 08:55 )

Daca aceste alegeri nu le-au fost anuntate consilierilor si primarului, de ce a fost trimisa televiziunea locala neoficial, pe post de paparazzi cu escorta de la jandarmerie, sa spioneze cine si cu cine apare la sedinta? De ce fostii lideri destituiti din functiile locale PNL dadeau tarcoale locului in care s-a desfasurat sedinta? Toata lumea a fost anuntata. Cine nu a fost prezent, e din proprie initiativa… nu mai comentati mizerii de care sunteti dezinformati!!!

anteconbega a spus: (noiembrie 2nd, 2017 at 09:09 )

E f interesant ce zici. Dar sa vedem cum vor decurge lucrurile. Manaus, ce mai zici?

Vasile a spus: (noiembrie 2nd, 2017 at 10:02 )

Avram nu are ce cauta in politica iar pe Groza orasul il va vota cu sau fara PNL ul qulii.
Groza are cea mai lunga lista de realizari din tot judetul. Daca ar avea termene de comparatie alea ar fi primarul din Oradea sau chiar Nica.
Razbunarile lui Robu il fac nefrecventabil, dar dupa inlaturarea lui PNL va fi un ambalaj bun de aruncat.

Pe Groza il poti critica cu argumente. Foarte multe abuzuri politice a practicat si el. Dar nu il poti inlocui cu Avram. Asta i pura prostie!

Groza la randul lui si a format o echipa de yesmani, majoritatea semi-analfabeti.
…etc etc.

Vasile a spus: (noiembrie 2nd, 2017 at 10:03 )

…Termeni

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an

Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.