Într-o vizită discretă făcută în Timiș, fostul copreședinte al PNL Vasile Blaga s-a întâlnit, la Gottlob, cu șeful PNL Timiș, Nicolae Robu, și primarii din județ. Fost senator de Timiș, Blaga i-a cerut pe un ton imperativ lui Robu să se împace cu primarii „rebeli”, în caz contrar să plece din funcția de șef al filialei.

Revenit activ în partid după ce a fost achitat în dosarul finanțării ilegale a campaniei electorale a PDL, fostul copreședinte al PNL Vasile Blaga a ajuns vineri în Timiș. El a avut o întâlnire, la Gottlob cu primarii liberali din județ, întâlnire la care au fost prezenți președintele filialei, Nicolae Robu, și prim-vicepreședintele Marilen Pirtea. Au răspuns invitației 34 de primari, din ambele tabere. Se știe, cei mai mulți primari liberali îl contestă pe Robu, ei formând un fel de alternativă la actuala conducere a filialei. De altfel, înainte de discuțiile de la Gottlob, primarii rebeli au avut o întâlnire pentru a stabili o strategie comună. La Gottlob n-au fost însă exact cei mai vocali primari rebeli: e vorba de Dănuț Groza, de la Sânnicolau Mare, Alin Nica, de la Dudeștii Noi, și Petru Roman, de la Deta, care, spun unele voci, au refuzat să fie oaspeții primarului Gheorghe Nastor, pentru că acesta ar fi cerut excluderea lor din partid. „Eu nu am cerut niciodată excluderea celor trei colegi. Eu vreau unitatea partidului, de aceea am și organizat această întâlnire”, spune Gheorghe Nastor. În lipsa celor trei a vorbit Ștefan Varga, primarul din Livezile. Pe un ton imperativ, Blaga i-a spus lui Robu să-și bage mințile în cap, menționând că, mai ales pentru un partid de opoziție, este foarte important să țină primarii aproape de lideri, riscând altfel să-i piardă. În plus, Blaga i-a reproșat lui Robu că s-a înconjurat de tot felul de țuțări, pe care i-a preferat în locul primarilor. Discuțiile au fost mult mai aprinse după ședința propriu-zisă, la masă. Robu s-a apărat cu vechea placă privind titlurile academice pe care le are, motiv pentru care nu poate ceda în fața oricui. În replică, Blaga i-a spus că, dacă toți academicienii și-ar face un partid, acesta ar obține sub 1% la alegeri, sugerându-i astfel lui Robu că ori se împacă cu primarii, ori se lasă de politică și se duce în lumea academică.
Scrie un comentariu
6 comentarii pentru acest articol
Totdeauna l-am considerat un adevarat politician de dreapta si nu-l asociam de fel cu liderii partidelor prin care a „practicat” si pentru atitudine de dreapta l-am respctat si-l respect in continuare. Daca l-ar fi parasit pe Base inaite ca acesta sa-i faca ” adio” de la perdeluta cu manuta pe sticla(TV) si s-ar fi alaturat partidului nostru…jos palaria! Da’ cum lucrurile n-au stat intocmai si cum presedintele Robu i-a acordat mai multa atentie(indeplinandu-i multe dorinte!) decat ar fi fost cazul, mi se pare neavenit, nepoliticos gestul. Cat privesc academicienii, sper ca n-a uitat ca pe Prof. Pirtea, Domnia Lui la promovat… Sper sa-si revizuiasca atitudinea si daca e liberal cu adevarat si doreste UNITATE o poate face cu o strategie inteleapta fara vrajba si insulte nejustificate…
Iulio, ești analfabetă și pupincuristă. Uimește-mă, ești cumva madam Căldăraru? Nu mai bine îți vezi tu de treabă, poate ai de cărat vreo servietă pe undeva, de lins vreun dos, doar-doar vă mai pică, ție și lu’ parazitu’ ăla de bărbatu-tău, câte ceva. Zău așa.
Se vede de la o posta ca articolul e o facatura. O fi fost ceva acolo, dar clar nu ceea ce se scrie. Nu il apar pe Robu, dar nici nu cred ca Blaga l-a mustruluit in halul asta si ar fi spus asemenea enormitati. Cu atat mai mult cu cat Blaga nu mai are nicio functie in partid. Iar daca vrea sa reintre in joc, ma gandesc ca nu asta e strategia pe care o adopta. E mult prea versat tipul.
„Blaga i-a reproșat lui Robu că s-a înconjurat de tot felul de țuțări, pe care i-a preferat…” direct la beregata Blaga, rupe-le beregata la tutari 🙂
sint scrise articole din astea dupa auzite? dupa presupuneri? ce va mirati ca nu va suporta lumea? ziaristi mincinosi!
La ALDE Robu e valabil dictonul academic: „Nici o zi fărăr ţuţări!”. Aşa a fost la Politehnică, aşa e la Primărie.Aceeaşi măgărie.
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
- Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
- Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
- Surse. Avocatul Cristian Clipa şi afaceristul Dan Iliescu, favoriţi pentru a prelua funcţia de prefect de Timiş
- Fotbal pe sticlă, stadioane goale: cum confiscă televiziunile spiritul Timișoarei. Ultimul caz, Poli – Reșița, programat într-o zi de luni la o „oră lucrătoare”
- Sindromul Stockholm în PNL Timiș
- Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
- A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Administratie
Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
Citeşte tot articolul

Politica
Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Citeşte tot articolul

Sport
Adversar mai greu pentru SCM Poli în Europa. Alb-violeții au meci de campionat, miercuri
Citeşte tot articolul

Social
A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei
Citeşte tot articolul
Sănatate
A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Timp liber și cultură
Bogdan Cotîrță Gruicin prezintă Strada Labirint Et. 4 – povestea unor blugi rupți cu intenție
Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Moș Crăciun ajunge la Căminul Cultural din Coșteiu de Sus
Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Pensionarii pot vizita gratuit expoziția Picasso en visite, la Art Encounters
Universitatea de Vest Timișoara celebrează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși
Copiii, invitaţi în lumea lui Picasso. Două evenimente marca Art Encounters
Filmele de la Cannes se întorc la Timişoara, la Cinema Timiș și Cinema Studio
Sâmbătă, 24 octombrie, se va alege cel mai bun preparat la ceaun din Moşniţa Nouă
Iulius Gardens transformat într-un tărâm magic de 17 dragoni animatronici/Foto
Un gulaș de vită cu cartofi și găluște a fost câştigătorul Festivalului Ceaunelor de la Giarmata Vii
Economic
Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Citeşte tot articolul
Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final
Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns la final/VIDEO
Învățământ
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Știri de ultima oră
Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Adversar mai greu pentru SCM Poli în Europa. Alb-violeții au meci de campionat, miercuri
Fotbal pe sticlă, stadioane goale: cum confiscă televiziunile spiritul Timișoarei. Ultimul caz, Poli – Reșița, programat într-o zi de luni la o „oră lucrătoare”
Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei
Capitala Banatului găzduiește Meet Timișoara, prima întâlnire a celor care activează în industria de evenimente din România, Serbia și Ungaria
Lidera opoziției din Belarus va primi premiul Timișoara Award for European Values
Administrația județeană vrea să achiziționeze patru noi autoutilitare, cu alimentare pe motorină






































Comentarii prin facebook