PSD, salvat de decesul Regelui Mihai

PSD renunţă la mitingurile programate pentru finalul săptămânii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, potrivit unui comunicat de presă transmis de biroul de presă al partidului.

„În aceste momente triste pentru toată naţiunea, este mai important să ne gândim la ceea ce ne uneşte, la dezideratele la care aspiră toţi românii, de aici din ţară şi de pretutindeni. Prin urmare, PSD anunţă oficial că nu va mai organiza mitingurile care erau programate pentru finalul acestei săptămâni. În aceste zile, cel mai important este să cinstim onoarea Majestăţii Sale, drept pentru care PSD îşi va suspenda toate acţiunile politice prevăzute pentru această perioadă şi să arătăm respectul cuvenit”, se arată în comunicatul de presă transmis de PSD. Mai mulţi lideri PSD, inclusiv preşedintele partidului, Liviu Dragnea, s-au reunit marţi, la sediul central, pentru a discuta despre mitingurile anunţate pentru finalul acestei săptămâni, au declarat pentru News.ro surse social-democrate. La discuţiile de la sediul PSD participă, pe lângă Liviu Dragnea, preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, liderii de sectoare din Capitală, dar şi mai mulţi lideri de organizaţii judeţene. Gabriela Firea a anunţat luni că filialele din Bucureşti şi Ilfov ale PSD vor organiza un miting sâmbătă, 9 decembrie, în acelaşi timp cu celelalte acţiuni de protest puse la cale de mai multe organizaţii PSD din ţară.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (decembrie 6th, 2017 at 16:11 )

Din 1990 încoace pesediştii lui Iliescu, Împăratul Roşu, s-au declarat mai monarhişti decât Regele Lear. Asta prin natura lucrurilor, forţaţi de calitatea pe care o au în societatea românească contemporană: baroni în Ţara Românească, boieri în Moldova şi grofi în zona lui Verstoy Atilla.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timişoara îşi întăreşte relaţia cu… FRF. Cristian Bobar cooptat în conducerea clubului

Cristian Bobar, fostul preşedinte al CSM Reşiţa, funcţie din care şi-a dat demisia chiar astăzi, se va alăptura staff-ului lui Politehnica Timişoara. Încă nu se ştie exact ce funcţie va avea, dar în mod cert în portofoliul său va fi şi relaţia cu FRF, acolo unde are relaţii excelente. La doar 43 de ani, Bobar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara îşi întăreşte relaţia cu… FRF. Cristian Bobar cooptat în conducerea clubului
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

colterm

Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

România A, reprezentativa secundă a României, va participa la „Toyota Challenge 2026 Africa Euro Series”, competiție ce va avea loc între 5 -14 iunie în Africa de Sud la Bloemfontein, pe Toyota Stadium. Staff-ul tehnic a stabilit echipa care a ajuns în Africa de Sud, fiind convocați 30 de jucători, 17 înaintași și 13 jucători...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 30 de jucători convocați pentru România A, care va participa la Toyota Challenge. Opt dintre ei reprezintă Timișoara
Pasiunile trebuie cultivate și împărtășite. Muzica și medicina s-au întâlnit recent, într-un mod aparte la Timișoara, în cadrul evenimentului „Music is My Medicine”. Evenimentul a fost organizat de programul TimMedfest în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, Fundația UMF Timișoara, EMSA Timișoara și FITT. Seara a fost deschisă de trupa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzica și medicina au făcut casă bună la UMF/VIDEO
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că se gândește să depună plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva unor membri ai Comisiei de Monumente, aceasta pentru că proiectul noii parcări din zona Spitalului de Copii a fost blocat, după ce obținuse deja anterior două avize favorabile. El a anunțat, în cadrul unei emisiuni la Radio Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău vrea să facă plângeri penale pentru blocarea proiectului parcării de la Spitalul de Copii
Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări
Sala Operei Naționale Române din Timișoara găzduiește vineri, 5 iunie, de la ora 19.00, la Gala de Operă și Operetă, un eveniment de prestigiu organizat de Opera Națională Română din Timișoara, în colaborare cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Spectacolul reunește pe aceeași scenă tineri soliști ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua generație de studenți ai Facultății de Muzică urcă pe scena Operei din Timișoara
Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că alianţa între PSD şi AUR nu este una de conjuctură. El spune că AUR a fost creat special pentru a acapara furia oamenilor fără să pună însă în pericol privilegiile sistemului sau dominația PSD. Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a reacţioat după ce, în Senat, PSD şi AUR au votat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre alianţa între PSD şi partidul lui George Simion: “AUR e cel mai mare iepure în politica românească”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.