Ostaficiuc scapa de inchisoare. Fostul „Brand”, trimis sa faca curat in parcuri

Curtea de Apel Timișoara a desființat parțial sentința dată, la finele anului 2016, de Tribunalul Timiș, în dosarul în care fostul preşedinte al CJ, Constantin Ostaficiuc, fostul secretar Petrişor Nădăştean, dar și Gheorghe Chivorchian și mulți alții erau acuzaţi de finanțarea ilegală a clubului Poli în perioada Marian Iancu. Cel supranumit cândva „Brandul” trebuie să presteze muncă în folosul comunității.

Procurorii DNA Timişoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, în august 2015, a şapte angajaţi sau foşti angajaţi ai CJ Timiş şi a trei foşti şefi ai FC Politehnica Timişoara SA. Este vorba despre fostul preşedinte al CJ, Constantin Ostaficiuc, şi fostul secretar Petrişor Nădăştean, acuzaţi de abuz în serviciu în formă continuată. Funcţionarii publici Răzvan Hrenoschi, Daniela Pepa, Dan Sabin Cionvică, Petru Borza și Mircea Marian Mihuţ au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată. Au mai fost trimişi în judecată Gheorghe Haic Chivorchian, Ion Negrei şi Liviu Ioan Roşca, care aveau funcţii de conducere la FC Politehnica Timişoara SA, acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. În 30 decembrie 2016, Tribunalul Timiș l-a condamnat pe Ostaficiuc la patru ani și șase luni de închisoare și interzicerea, timp de trei ani, a dreptului de a fi ales și de a ocupa o funcție publică. Nădăștean a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, un termen de supraveghere de trei ani și jumătate și efectuare a 60 de zile de muncă în folosul comunității. Aceeași sentință i-a fost dată și lui Răzvan Hrenoschi, respectiv Mircea Marian Mihuț și Dan Cionvică. Gheorghe Chivorchian a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare, însă pedeapsa va fi sporită cu patru luni închisoare, reprezentând 1/3 dintr-o altă pedeapsă de un an. Sentința a fost însă atacată la Curtea de Apel, care, pe 3 ianuarie 2018, a dat sentința.

Curtea de Apel „desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând cauza (…) condamnă inculpatul Ostaficiuc Constantin, pentru infracţiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, la pedeapsa de: 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară (…) a interzicerii exercitării drepturilor, drepturile de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 (doi) ani, pedeapsă a cărei executare începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (…) aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat (…) dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 (trei) ani”, au precizat magistrații. De asemenea, Ostaficiuc trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune. În plus, el „va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în locaţii, puncte de lucru la Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Timiş sau SC Horticultura SA, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare”.

Potrivit rechizitoriului DNA, Ostaficiuc şi Nădăştean au aprobat şi dispus, în perioada 2008-2011, alocarea şi plata, cu sprijinul celorlalţi inculpaţi, din bugetul judeţului Timiş, a sumei de 9,95 milioane de lei către S.C. Politehnica Timişoara S.A., în condiţiile în care finanţarea structurilor sportive de drept privat din bugetele publice era limitată la entităţile fără scop lucrativ, în condiţiile în care S.C. Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara & Invest S.A, devenită ulterior S.C. Politehnica Timişoara SA, era organizată ca societate pe acţiuni. „În realitate, sumele alocate de la bugetul judeţean Timiş au fost folosite în alte scopuri decât destinaţia stabilită prin protocol (…) Astfel, banii au fost direcţionaţi în alte scopuri (plăţi de penalităţi contractuale şi chirii, în relaţia cu acelaşi Consiliu Judeţean, plăţi prin executare silită efectuată de organele fiscale ale Ministerului Finanţelor Publice, etc.)”, susţineau procurorii DNA.

Niciunul dintre colegii de dosar ai lui Ostaficiuc nu va merge după gratii – așa au decis magistrații Curții de Apel. Ei vor trebui însă să plătească achite prejudiciul în acest caz, calculat la 9,95 milioane de lei. Cu toții vor face și muncă în folosul comunității, la Horticultura, la Piețe SA sau la RATT. În cazul lui Gheorghe Chivorchian, fostul conducător al lui Poli în perioada lui Marian Iancu, acesta va presta fie la Direcția pentru Protecția Copilului, fie la Biblioteca Județeană de la Piatra Neamț.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

ochiul limpede a spus: (ianuarie 3rd, 2018 at 19:35 )

un proverb nou spune :undei lege marea tocmeala castiga ,proverb valabil in general pentru cei care ne conduc.

Oana Silicon a spus: (ianuarie 3rd, 2018 at 22:52 )

Traiti Sefu

Oana falsescu a spus: (ianuarie 3rd, 2018 at 23:07 )

Draga Oana,
Dacă publici un articol, atunci marchează tot ceea ce este important şi nu doar ce iți place ție fiindcă se consideră a fi o ştire prin care minți cititorul.
Ia citeşte aici:

birlic a spus: (ianuarie 4th, 2018 at 10:03 )

adevaratii polisti nu au de ce sa faca o sarbatoare din aceste condamnari ,desi nu l-am suportat ca om pe Iancu ,totusi au facut toti istorie in fotbalul Timisan

TimisoreAnca a spus: (ianuarie 4th, 2018 at 12:59 )

Din titlu o mare kakofonie!kakos=cuvant urat.lb.gr.ps. trimis sa faca curat…!la reciclare cu ziaristii de doi lei.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD

Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori

Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române

Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române

Economic vezi arhiva Economic

Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek

Chinezii de lal Hexing, care operează la Giarmata o fabrică de producție contoare inteligente, și care deține brandul Livoltek au anunțat o nouă etapă de dezvoltare a operațiunilor sale europene, prin extinderea serviciilor tehnice și a portofoliului de soluții energetice disponibile pe piața locală. Într-un comunicat, Hexing a anunțat dezvoltarea la unitatea de lângă Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Chinezii de lal Hexing, care operează la Giarmata o fabrică de producție contoare inteligente, și care deține brandul Livoltek au anunțat o nouă etapă de dezvoltare a operațiunilor sale europene, prin extinderea serviciilor tehnice și a portofoliului de soluții energetice disponibile pe piața locală. Într-un comunicat, Hexing a anunțat dezvoltarea la unitatea de lângă Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek
Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române
Teatrul Național din Timișoara deschide un nou capitol în istoria sa culturală printr-un dublu eveniment de excepție care marchează lansarea noii identități vizuale a instituției și premiera absolută a spectacolului „Edmond” de David Mamet. Evenimentul de gală va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Mare. Noua identitate grafică, realizată de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toamnă istorică la Naționalul timișorean: TNTm lansează o nouă identitate vizuală și deschide stagiunea cu premiera „Edmond”
Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest Timișoara marchează sâmbătă, 31 octombrie, împlinirea a 25 de ani de funcționare a programului de masterat „Practica asistenței sociale centrate pe valori”, un moment aniversar dedicat unui sfert de secol de formare universitară și reflecție academic focalizată pe rolul valorilor spirituale în cadrul serviciilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT sărbătorește 25 de ani de funcționare a învățământului în asistență socială prin lansarea unui program de masterat
Prețul ridicat al gazelor naturale ar putea duce la probleme în furnizarea încălzirii centralizate în Timișoara, a spus Cristian Amza, administratorul special al Colterm, la ultima ședință a Colegiului Prefectural. El a vorbit despre scăderea temperaturii agentului termic, dar și despre limitarea livrării căldurii. Modificarea modului în care căldura ajunge la oameni, prin introducerea Termset...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara ar putea avea probleme cu încălzirea centralizată: scăderea temperaturii agentului termic sau chiar limitarea furnizării
Deja celebra judecătoare de la Curtea de Apel Timişoara Adriana Stoicescu a avut o nouă ieşire în decor. De această dată “ministra Justiţiei” a “preşedintelui ales” Călin Georgecu a produs un atac abject la universitarii şi scriitorii Mircea Mihăies şi Marcel Tolcea, iar prin extindere la mediul universitar timişorean, dar şi a întregii Timişoare. „Vina”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcel Tolcea
Halloween-ul vine cu personaje misterioase, costume, creativitate și magie la Iulius Town Timișoara. Sâmbăta aceasta, cei mici sunt așteptați la o petrecere cu personaje năzdrăvane, teatru interactiv, ateliere și alte surprize. Roboții intră și ei în atmosfera de Halloween pentru a marca evenimentul „înfricoşător” aşteptat cu nerăbdare de toţi prichindeii. Și pentru că o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town: personaje năzdrăvane, parada costumelor, face painting, roboți și multe surprize
Astăzi se împlinesc exact 70 de ani de la revolta studenţească din Timişoara, un moment de curaj și solidaritate care a rămas înscris atât în istoria oraşului, cât şi în istoria Politehnicii. În memoria acelui eveniment, Universitatea Politehnica Timișoara organizează, tot astăzi, manifestarea internațională „1956–2026. The Courage to Demand Freedom”. Aceasta se va desfăşura exact...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şapte decenii de la revolta anticomunistă a studenţilor din Timişoara. Eveniment omagial organizat de UPT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.