Semifinala Eurovision la Timisoara. 12 concurenti, printre invitati Neda Ukraden si Cargo / FOTO

Timișoara se pregătește de a doua semifinală a concursului național Eurovision. Evenimentul are loc la finele săptămânii, la Sala 2 a Teatrului Național, care va deveni, în premieră, platou de televiziune. Vor fi 12 artiști, iar concertele speciale vor fi susținute de Cargo și… Neda Ukraden, dar nu numai.

A doua semifinală a selecției naționale Eurovision are loc duminică, de la ora 21, la Sala 2 a Teatrului Național Timișoara. Vor intra în concurs 12 artiști, iar trei dintre ei vor primi din partea juriului „biletele” pentru finala programată în București, pe 25 februarie. „Am considerat că este potrivit ca Timișoara să găzduiască una dintre semifinale, nu am avut nicio ezitare să oferim tot suportul în acest scop. Sunt încrezător că va fi un show pe cinste, va fi un spectacol urmărit de foarte mulți telespectatori (…) Cred că sunt toate premisele pentru un spectacol foarte reușit și mă bucur că Timișoara a fost acceptat drept gazdă. O luăm pas cu pas. Trebuie să ne modernizăm, să ne dezvoltăm infrastructura pentru evenimente culturale. Sala 2 este excelentă pentru spectacole cu nu prea mulți spectatori (…) Pentru spectacole de anvergură mai mare, în ceea ce privește numărul de spectatori, mai avem de lucru în Timișoara. Avem o sală superbă la Operă și Teatrul Național, avem o sală bună la filarmonică, avem și sala Olimpia, dar suntem pe cale să creștem, să facem un salt radical la acest capitol”, spune primarul Nicolae Robu. Bugetul local contribuie cu 200.000 de lei la organizarea acestui spectacol produs de TVR, sumă la care se adaugă 70.000 de lei și din partea Consiliului Județean Timiș.

Showul de la Timișoara va fi deschis de solistul de origine portugheză Ricardo Caria, care locuiește de mai multă vreme în Arad, dar pe scenă vor urca și Lavinia Răducanu, trupa Cargo și… Neda Ukraden. Juriul este format din Marian Ionescu, Ilinca Băcilă, Nicu Patoi, Liliana Ștefan și Viorel Gavrilă, iar prezentatori vor fi actrița Diana Dumitrescu și contratenorul Cezar Ouato, care a reprezentat România la Eurovision. Iată și artiștii care vor concura duminică la Timișoara:

  • Jukebox feat. Bella Santiago – Auzi cum bate
  • Alessandro Dănescu – Breaking up
  • Meriem – End the battle
  • Mihai – Heaven
  • Jessie Banes – Lightning strikes
  • Romeo Zaharia – Maybe this time
  • Othello – Noi suntem pădure
  • Miruna Diaconescu – Run for you
  • Serena – Safari
  • Pragu’ de sus – Te voi chema
  • Endless feat.Maria Grosu – Thinking about you
  • Rafael&Andy – We are one

Prima semifinală a selecției naționale Eurovision a avut loc la Focșani. După Timișoara urmează Craiova, Turda, unde transmisiunea va fi făcută direct din salină, și Sighișoara.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

A debutat ședința de guvern organizată la Timișoara

Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A debutat ședința de guvern organizată la Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie

O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A debutat ședința de guvern organizată la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Circul sălii de desfășurare a ședinței de guvern de la Timișoara s-a încheiat, miniștrii care vor participa vor fi înghesuiți în cea mai mare sală care e la sediul Prefecturii Timiș, una de 28 de locuri, Sala Video. Importante pentru regiune sunt două dintre proiectele care vor fi votate, anume cel pentru deschiderea punctului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial, miniștrii sosiți la Timișoara vor fi înghesuiți în Sala Video. Două proiecte pentru Timiș, votate la ședința de guvern
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins cererea depusă de cei de la ARL Cluj, societate deținută de cei de la Strabag, care contestau licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Centurii Vest Timișoara. Data la care se închidea, inițial, procedura era 29 martie. ARL a depus contestația în ultimul moment, ceea ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul Centurii Vest merge înainte, contestația depusă a fost respinsă
Banatul multietnic şi istoria sa seculară, sau o nouă incursiune în trecut cu un profesor la catedră. Acesta a fost subiectul unei adevărate lecţii deschise la UPT, unde s-a vorbit despre germanii din această parte de ţară. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
În ziua în care Guvernul se întruneşte la Timişoara pentru a da o HG privind noul stadion al oraşului, Druckeria le solicită politicinilor timişoreni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice privind acest obiectiv. Intevenţia vine după mai multe schimburi de replici între preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, şi Alfred Simonis, preşedintele PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Druckeria face apel la politicieni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice în problema stadionului
În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Top