1 Mai muncitoresc la Petrila: E Ziua Minelor Deschise / PROGRAM

Încă n-aveți niciun plan de 1 mai? Haideți la Petrila, unde are loc Ziua Minelor Deschise, eveniment care marchează și o etapă importantă în procesul de punere în valoare a patrimoniului tehnic industrial în România. Sunt tururi ghidate, e picnic muncitoresc, dar „Planeta Petrila” și multe altele.

Evenimentul „Ziua Minelor Deschise” este propus de ACV Petroşani, membru fondator al Asociaţiei Planeta Petrila (în curs de înființare), pentru a facilita tranziția culturii locale de la cea minieră la cea post-industrială, odată cu trecerea ansamblului protejat de arhitectură industrială E. M. Petrila din patrimoniul Societăţii de Închideri de Mine Valea Jiului în patrimoniul Oraşului Petrila. „De ziua muncii ne imaginăm împreună un nou viitor pentru arealul minei, în care activitățile recreative se îmbină cu istoria locală, viața culturală a orașului se dezvoltă și atrage public nou, iar vizitatorii din alte orașe sunt tot mai numeroși”, transmit organizatorii.

Premisele pentru un viitor post-industrial al minei Petrila au fost stabilite în 2012, odată cu primele contacte dintre caricaturistul Ion Barbu și un grup de arhitecți pasionați de arhitectura industrială/implicați în salvarea obiectelor de arhitectură industrială. Ca urmare a eforturilor acestora, ansamblul protejat de arhitectură industrială Exploatarea Minieră Petrila a fost clasat ca monument istoric de importanță națională, grupa valorică A, în anul 2015. Administrația locală au decis înființarea Asociației Planeta Petrila, care îi reunește pe toți cei interesați de dezvoltarea sustenabilă a Petrilei și va coordona procesul de reconversie a sitului industrial.
Dacă veniți de 1 mai la Petrila, veți avea parte de o zi interesantă. Programul include mai multe tururi ale căror ghizi sunt oameni care au lucrat vreme de decenii în mină, cu povești care e păcat să se piardă. Partenerii evenimentului sunt Asociația Culturală Condiţia Română, Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiş, Ordinul Arhitecților din România, filiala Hunedoara, Facultatea de Arhitectură și Urbanism – Universitatea Politehnica Timișoara, Asociaţia pentru Patrimoniu Activ – PACT, Asociaţia Culturală Les Amis de la France, Asociația Ideilagram, San Montan, Clubul Inter Petrila, BCL Prafu’ Lonea.

Program

La mină
ora 10 – la scena din faţa centrului Pompadou: festivitate de deschidere cu imnul minerilor, discursuri inaugurale şi Fanfara Petrila
ora 10,30 – în clădirea administrativă, sala Ladislau Schmidt: vernisajul expoziţiei Shrinking Cities in Romania. Proiectul prezintă o expoziție dedicată contracției orașelor românești
ora 11 – la scenă, punct de plecare pentru turul ghidat de ing. Bujor Bogdan, fost director al minei Petrila care a lucrat în minerit din 1966 până în 1990
ora 13 – la scenă, punct de plecare pentru turul ghidat de ing. Sergiu Crișan, fost inginer șef producție, topograf, cefelist și șef sector aeraj al minei Petrila, care a lucrat la mină din 1989 până în 2016
ora 14 – la scenă, punct de plecare pentru turul ghidat de Elisabeta Moga, fost lăcătuș la mina Petrila, „doamna de la Lămpărie”, care a lucrat la mină din 1991 până în 2015
ora 15 – la scenă, punct de plecare pentru turul ghidat de Samir Straja, fost șef sector general al minei Petrila, fost electromecanic, lăcătuș și cefelist, care a lucrat la mină din 1990 până în 2015
ora 16 – la scenă, punct de plecare pentru turul ghidat de Cătălin Cenuşă, fost brigadier (șef schimb brigadă) , care a lucrat la mină din 1990 până în 2015
ora 17 – în Centrul Pompadou – Adunarea Generală a nou-înființatei Asociații Planeta Petrila
ora 19,30 – Centrul Pompadou: nu am putea sărbători Ziua Minelor Deschise fără filmul care a ilustrat salvarea minei şi a deschis calea pentru Asociaţia Planeta Petrila. Andrei Dascalescu proiectează din nou „Planeta Petrila” în Valea Jiului
ora 21 – la scena din faţa Centrului Pompadou: concert cu solista Ana Dubyk, acompaniată la chitară de Andy Ava
ora 22 – la scena din faţa Centrului Pompadou: lansare lampioane și închidere eveniment
 
Pe Strada Minei
ora 11 – plecare în Tur de arhitectură în Petrila şi Lonea, pe biciclete – ghidat de arh. Gabriela Paşcu (Asociaţia pentru Patrimoniu Activ PACT).
ora 12 – picnic muncitoresc;
ora 13 – competiţii sportive: atletism şi badminton
ora 15 – – intrarea în blocul 34: inaugurarea muzeului Galeria Viitorului deschis de fostul salvator Dorel Brebinaru
ora 16 – copiii transformă strada în scenă de teatru pentru a juca „Hansel şi Gretel” – Trupa de teatru Ana Colda, Asociaţia Culturală Les Amis de la France;
ora 17 – în grădina Casei Memoriale Ion D. Sîrbu – vechile povestiri minerești recitate de mici actori vor fi acompaniate la pian de Timea Leonte şi Radu Török 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.